Pretentii. Decizia nr. 4122/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4122/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 5927/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4122
Ședința publică din 27 MAI 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul M. C. S. și pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Lugoj împotriva Sentinței civile nr.618/07.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatar Fracas P. N., pentru reclamantul recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul de Registratură, reclamantul a depus întâmpinare și chitanță . nr._/22.05.2013.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursurilor.
Reprezentantul reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului promovat de acesta in sensul acordării dobânzilor legale și respingerea recursului intimatei ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.618/07.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de M. C. S., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ.
S-a dispus anularea chitanței . nr._/10.09.2008 și a Deciziei de calcul a taxei de poluare emisă la data de 09.09.2008 de către pârâtă.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj la restituirea către reclamant a sumei de 3.118 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 43 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție.
A fost obligată chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu București la achitarea sumei de 3.118 lei, a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 43 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul, cât și pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj au declarat recurs.
În recursul reclamantului, hotărârea este criticată prin aceea că instanța, instituind obligația de restituire a sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, plătită de reclamant, a omis obligația pârâtei la dobânzi legale aferente de la data plății și până la restituirea integrală a sumei.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată prin aceea că instanța a ignorat Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nesancționând absența procedurii prealabile administrative, prevăzută de art. 10 din Legea nr.9/2012 și Normele metodologice de aplicare a legii, context în care se invocă și excepția de tardivitate a recursului, în raport cu prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Totodată, critica vizează ignorarea Legii nr. 9/2012, care este compatibilă cu dispozițiile dreptului U.E, art. 110 TFUE, legea eliminând efectele discriminatorii produse de O.U.G nr. 50/2008.
Verificând recursurile astfel declarate, prin perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, căci, într-adevăr reclamantul a solicitat și plata de dobânzi legale aferente sumei a cărei restituire a solicitat-o, astfel că, în cauză erau incidente dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, recursul urmând, astfel, a fi admis, în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate și obligării pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei restituite reclamantului, de la data plății până la restituirea integrală a sumei plătite, cu titlu de taxă de poluare.
Cu privire la recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj, cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, respectiv, tardivitatea, Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește dispozițiile Legii nr.9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr.618/07.03.2012, pronunțată de Tribunalul T..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Acordă dobânzi de la data plății.
Menține în rest hotărârea.
Respinge recursul pârâtei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
PROF.UNIV.DR.L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
C. J.
Red.L.B./06.06.2013
Tehnored. J.C. 2 ex./06.06.2013
Primă instanță: N. A. F. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1712/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3708/2013.... → |
|---|
