Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2813/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2813/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 1318/108/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2813
Ședința publică din 25 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. L.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 1104/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat G. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că, prin serviciul Registratură, la data de 25 aprilie 2013, s-a depus concluzii scrise de către reclamantul intimat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ la data de 01.03.2012, reclamantul G. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și Administrația F. pentru Mediu București, obligarea acestora la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1.392 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a plătit suma de 1.392 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule în contul bugetului de stat.
Achitarea taxei a fost necesară pentru a putea înmatricula în România autoturismul marca Daihatsu Sirion, înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 01.07.1998.
Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat o cerere pârâtei înregistrată sub nr.4758 din 12.01.2012 prin care a cerut restituirea sumei de 1.392 lei, dar pârâta prin răspuns a refuzat solicitarea lui.
II. Hotărârea Tribunalului A.:
Din actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Daihatsu Sirion, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E2 și capacitate cilindrică de 989 cm3, cu prima înmatriculare în Germania la 01.07.1998, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pe poluare pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, contestându-se și actul administrativ fiscal la care s-a făcut referire mai înainte, s-a cerut de către reclamant să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/11.07.2011 emisă de A.F.P. A., reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 1.392 lei.
La data de 12.01.2012 reclamantul a înregistrat la AF.P. A. o cerere de restituire a acestei taxe apreciind că taxa de poluare astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare. Prin adresa nr. 4758/08.02.2012 emisă de pârâta A.F.P. A. i s-a comunicat reclamantei că restituirea taxei de poluare se poate realiza numai în condițiile în care decizia de calcul al taxei de poluare a fost anulată total sau parțial conform legislației or decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată și că aceasta a fost contestată de către reclamant.
Prin sentința civilă nr. 1104/03.04.2012,pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a fost admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației F. pentru Mediu și s-a respins acțiunea față de acestea.
A admis acțiunea formulată de reclamantul G. A. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. pentru restituire taxa auto.
A obligat Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 1.392 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească suma de 1.392 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Pe fond, în esență, cu o motivare elaborată și făcând trimitere la hotărârea T. pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. C-402/09, ținând seama și de obligația Statului Român de a respecta dreptul Uniunii Europene, obligația izvorând din dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, ca urmare a aderării României la U.E. începând cu 1.01.2007.
Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul constată că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Ca atare, având în vedere și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 1.392 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 1.392 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
III. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. prin care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
În fapt, prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care admite acțiunea introductivă reține, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr.50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008,în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.
Așa cum am arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și rezultă și din expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, ...
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C. fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului §J statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existenta acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fii restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel a taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Faptul că acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect. Amintim aici cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23.10.1997; cauza nr. C-393/98 Gomes Valențe, hotărârea din 22.02.2001; cauza nr. C-313/05 Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007; cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007
De asemenea, precizăm că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.
În acest sens, Curtea a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat D. atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import ("Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tuiliasiamies și Siilin, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci si baza de impozitare si modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul si-a achiziționat autoturismul.
În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arătăm faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73.
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezihski).
Mai mult, prin . Legii nr. 9/2012, reclamantul-intimat are posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din actul normativ indicat, astfel încât și din acest punct de vedere acțiunea de fond apare neîntemeiată.
Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care acțiunea introductivă de instanță apare ca neîntemeiată, iar recursul nostru trebuie admis.
IV Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea sumei în cuantum de 1392 lei, reprezentând taxa de poluare, plătită la 12.07.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Daihatsu Sirion, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea sumei în cuantum de 1392 lei, reprezentând taxa de poluare, plătită la 12.07.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Daihatsu Sirion, înmatriculat anterior în Germania.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate li caracterizate printr-o vechime li o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării li punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul li de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională li introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE li 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate li a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime li aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 li, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre li care se caracterizează printr-o uzură li o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare în anul 2011, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de recurentă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Având în vedere cele arătate anterior, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 1104/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 1104/03.04.2012, pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. E. N. C. P.
GREFIER,
M. L.
Red.P.R
Tehnored.L.M/20.05.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 712/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6836/2013.... → |
|---|








