Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3000/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3000/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 7869/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 27.03.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 3000
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.04.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 3569/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. A. A. și cu pârâta intimată D.G.F.P T., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamantul intimat av. S. Glad, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 08.04.2013, întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Reprezentantul reclamantului intimat depune cererea de restituire adresată organului fiscal și dovada de expediere, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat pune concluzii de respingere a recursului declarat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3569/2012 din 14 Noiembrie 2012, Tribunalul T. a respins excepția inadmisibilității; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice T.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. A. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5655 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală, conform art. 124 și art. 117 C.pr.fiscală; a respins în rest acțiunea și, totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 443,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, înainte de a proceda la soluționarea pe fond a cererii reclamantei, tribunalul, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ. se va pronunța asupra excepțiilor invocate de pârâtă. Astfel, pârâta AFP Timișoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pârâta este emitenta actului administrativ în temeiul căruia s-a plătit taxa de poluare, că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
Pârâta a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii, însă tribunalul nu a reținut această excepție, deoarece obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea unei sume de bani ce reprezintă taxa de poluare, reclamantul considerând că această sumă nu este datorată. In aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile art. 205 C.pr.fiscală. In același sens, s-a avut în vedere și Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, decizie conform căreia procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
Mai mult, tribunalul a considerat că legea națională care condiționează sesizarea instanței de parcurgerea procedurii administrative obligatorii în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare reprezintă o îngrădire care afectează caracterul eficient al dreptului de a obține pe cale judiciară recunoașterea pretinsei încălcări a art. 110 TFUE de către Statul Român (Barra, C-309/85, 02.02.1988), iar aceasta cu atât mai mult cu cât cerința sesizării prealabile a organului fiscal - față de consecvența respingerii acestor cereri, nu poate reprezenta un remediu efectiv pentru a asigura respectul regulilor comunitare (Metallgesellschaft Ltd., Hoechst Ag and Hoechst UK vs. Commissioner of Inland Revenue and H.M. Attorney General, C-_ și C41098, 2001).
Totodată, instanța a apreciază că excepția nu este întemeiată, întrucât, chiar dacă ar fi formulat o asemenea cerere, este de notorietate că răspunsul pârâtei ar fi fost negativ, poziție exprimată de altfel și prin prezenta întâmpinare, motiv pentru care va respinge excepția. Mai mult, de la data formulării acțiunii și până la primul termen de judecată au trecut mai mult de 45 de zile, perioadă în care pârâta avea posibilitatea de a restitui reclamantului suma solicitată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP T., tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât această instituție nu este emitenta vreunui act administrativ și nici nu a încasat suma de bani a cărei restituire se solicită, motiv pentru care, tribunalul a admis excepția.
Constatând că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin Legea nr. 9/2012 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului, susținând în principal că aceasta este inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul nu s-a adresat organului fiscal cu o cerere în restituirea taxei, întemeiată pe dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală, anterior sesizării instanței, că in mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, aceasta revenind in cauză organului care a încasat taxa si care o deține in prezent, respectiv, Administrației Fondului pentru Mediu București.
Pe fond, s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul Legii nr. 9/2012, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi reținută ca întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantului, invocată în calea de atac, în condițiile în care, pentru termenul de judecată din 26.04.2013, acesta a făcut dovada că a solicitat organului fiscal pârât restituirea taxei achitate în anul 2012, printr-o cerere scrisă, expediată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Este adevărat că cererea astfel formulată de reclamant a fost expediată pârâtei AFP Timișoara abia după soluționarea acțiunii sale prin sentința recurată. Se constată însă că în speță refuzul pârâtei AFP Timișoara de restituire a taxei a fost deja exprimat prin actele procedurale întocmite în cursul procesului (întâmpinarea depusă la dosar în fața primei instanțe și cererea de promovare a recursului), astfel încât ar fi excesiv de formalist și împovărător pentru reclamant a se pretinde acestuia să promoveze o nouă acțiune pentru restituirea taxei, după obținerea unui răspuns la cererea adresată organului fiscal, ori după expirarea termenului legal de soluționare a acesteia.
Instanța constată că, raportat la atitudinea procesuală a pârâtei recurente, este de prezumat că aceasta nu va soluționa favorabil cererea de restituire ce i-a fost adresată de către reclamant în cursul judecării recursului, justificându-se astfel a se respinge excepția de inadmisibilitate invocată în apărare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 și ale art. 5 din Legea nr. 9/2012.
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, „Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Conform art. 5 alin. 1 și 3 din aceeași lege, „organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate”, iar „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acesteia, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 9/2012 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul Fondului pentru mediu, care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, a emis acte administrative și a exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act de faptul că recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât în principiu, datorează reclamantului intimat cheltuielile de judecată achitate în calea de atac. Cum reclamantul nu a făcut însă dovada efectuării acestor cheltuieli, sarcina probei revenindu-i, cererea sa de acordare a unor sume cu acest titlu va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 3569/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. A. A. și cu pârâta intimată D.G.F.P T.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. CODREAMONICA ISTRATEȘTEFANIA E. P.
Grefier,
D. C.
RED/ R.C./13.05.2013
TEHNORED/D.C./13.05.2013
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6570/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2690/2013.... → |
|---|
