Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 90/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 4714/108/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -26.03.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 90
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 3083/30.11.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3083/30.11.2011 Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârâta DGFP A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. și în consecință a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 6992 RON stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 2866/11.11.2008, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, de la data plății și până la data restituirii efective precum și să plătească reclamantului 43 lei reprezentând cheltuieli de judecată .
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Ministerului Mediului – Administrația F. pentru Mediu și în consecință a obligat pe chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență, că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă este nefondată, având în vedere că decizia de calcul în baza căreia s-a plătit taxa nu reprezintă un act administrativ fiscal, conform art.41 C. proc. civ, iar în speță se invocă încălcarea dreptului comunitar, situație care nu presupune îndeplinirea procedurii prealabile conform art.205 și urm. C. proc. fisc.
Pe fond, s-a reținut că acțiunea este întemeiată având în vedere că dreptul european se impune în fața legislației naționale, că reglementarea internă a taxei pentru poluare, conform OUG nr.50/2008 așa cum a fost modificată succesiv, apare ca fiind neconformă cu dreptul comunitar din perspectiva jurisprudenței CJUE în materie, și având în vedere hotărârea recentă dată în cauza C-402/09 T., prin care s-a statuat incompatibilitatea legislației naționale ce impune taxa în discuție, cu fostul art.110 TFUE.
În consecință, s-a apreciat că reclamantului i se cuvin și dobânzile aferente taxei pe poluare, ce reprezintă o taxă fiscală, și sunt datorate conform art. 124 alin.2 și art.120 alin.7 C. proc. fisc, până la data plății efective. Cu privire la cererea de chemare în garanție s-a considerat că este fondată, conform art.60 c. proc. civ, chemata în garanție AFM București, urmând să plătească pârâtei taxa pe poluare și dobânda fiscală aferentă, ca parte căzută în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Pe fond, critică sentința recurată, susținând în esență legalitatea taxei în discuție, conform OUG nr.50/2008, act normativ conform dreptului comunitar, așa cum rezultă din preambulului acestuia, că taxa astfel percepută nu este discriminatorie, din perspectiva criteriilor obiective consacrate în jurisprudența CEJ, concluzionând că acesta nu poate fi restituită la cerere și nici în alt mod prevăzut de lege și că, dimpotrivă, restituirea acesteia ar însemna îngrădirea politicii fiscale a statelor comunitare, a căror autonomie în materie este consacrată de art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Recurenta mai critică sentința și cu privire la acordarea dobânzilor fiscale aferente debitului, susținând că acestea nu puteau fi acordate de la momentul plății, cum a dispus instanta de fond, deși a motivat că acestea se acordă conform art.124 alin.2 C. proc. civ, din acest punct de vedere, dispozitivul fiind contrar considerentelor sentinței.
În fine, a mai arătat și că se impunea obligarea chematei în garanție și la plata cheltuielilor de judecată lăsate în sarcina pârâtei ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție, solicitând modificarea sentinței și sub acest aspect.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat după cum urmează:
Situația de fapt este necontestată în cauză iar pe fond, se observă faptul că reclamantul a invocat în principal aspectul potrivit căruia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt de natură a contraveni dispozițiilor cuprinse la art.110 din TFUE, pe motiv că în România nu se percepe nici o taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru cele înmatriculate într-un alt stat comunitar și reînmatriculate în România.
Reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Aceste aspecte au fost reținute de către CJUE și în cauza N., reținându-se la pct.27 din hotărâre că toate versiunile de modificare a OUG 50/200, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a concluzionat în cauza N. ca și în cauza T. că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărare a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare la data de 11.11.2008, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată și confirmată ulterior de cauza N..
În mod concret, se poate constata taxa achitată de către reclamant are efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a vehiculului de ocazie cumpărat de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, de vreme ce pentru acestea nu se mai percepe taxa. Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la critica recurentei in sensul ca, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție a AFM București, aceasta trebuia obligată și la plata cheltuielilor de judecată căzute în sarcina pârâtei, nici aceasta nu subzistă,având în vedere că în speță se pune problema refuzului nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, Curtea reținând culpa procesuală a acesteia și în consecință, că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, ca parte căzută în pretenții, raportul juridic între pârâtă și chemata în garanție fiind irelevant din acest punct de vedere.
În ceea ce privește însă obligația de plată a dobânzii legale aferente, Curtea reține că sentința este nelegală, dar pentru alte considerente decât cele invocate de recurentă. Într-adevăr, erau incidente în cauză dispozițiile art.124 alin.1și art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, contrar celor reținute de instanța de fond, astfel că dobânda se acorda nu de la data plății taxei ci, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 zile de la data înregistrării cererii de restituire, așa cum prevăd dispozițiile legale menționate însă, este de observat că reclamantul nu a solicitat și dobânzile fiscale aferente taxei pe poluare, nici prin acțiune și nici printr-o cerere modificatoare, astfel că acordarea acestora se circumscrie motivului de recurs prev. de art.304 pct.6 C. proc. civ, prin aceea că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Prin urmare, recursul este fondat numai sub acest aspect și, în temeiul art.312 alin.3 C. proc. civ, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va înlătura dispozițiile de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare, precum și a chematei în garanție, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate
Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 c. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 3083/30.11.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură dispozițiile de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, aferente taxei pe poluare, precum și a chematei în garanție.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 10.01.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt. JUDECĂTOR
M. I. Ș. E. P. R. C.
Aflată în C.O.
Vicepreședinte
F. D.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 25.02.2013
Thred.FC- 25.02.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător:E. I.
| ← Strămutare. Sentința nr. 33/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 363/2013.... → |
|---|
