Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2980/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2980/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 338/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2980
Ședința publică din 25 Aprilie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului D. împotriva sentinței civile nr. 3407/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant G. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3407 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea privind pe reclamantul G. B., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice D. și Direcția G. a Finanțelor Publice T., în parte.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/02.11.2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice D..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice D. la restituirea către reclamant a sumei de 2413 lei.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1039,3 lei, fiind respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului T. la data de 17.01.2012, această instanță a reținut că reclamantul G. B. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice D. și Direcția G. a Finanțelor Publice T., să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/02.11.2011 și restituirea sumei de 2413 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, la data de 02.11.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat din spațiul comunitar un autovehicul – marca Renault – cu nr. de identificare VF1K_2, pentru a cărui înmatriculare a achitat o taxă de poluare, în cuantum de 2413 lei, la data de 02.11.2011; arată că a solicitat pârâtei restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, însă aceasta a refuzat restituirea, apreciind că cererea sa este neîntemeiată.
Reclamantul a învederat, în esență, că prevederile OUG 50/2008 sunt contrare art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nelegale și abuzive, motiv pentru care trebuie înlăturate, deoarece normele europene au prioritate; astfel, normele dreptului comunitar au prioritate și trebuie aplicate în mod direct, de către judecătorul național, în situația în care legislația internă contravine acesteia.
Lipsa de legalitate a instituirii taxei de poluare se conturează în aceea că se creează o situație discriminatorie între produsele naționale și cele similare importate ori, prin protejarea producției interne, se încalcă prevederile art. 110 din Tratat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1, 8 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 11 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală.
Cererea s-a timbrat cu suma de 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice D., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T., a formulat întâmpinare (f. 12-15 ds.), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția G. a Finanțelor Publice T., deoarece nu este emitentul actelor a căror anulare se solicită.
În ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că, în esență, că acțiunea este neîntemeiată, susținând că taxa de poluare este legală, fiind calculată în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Astfel, s-a arătat că taxa de poluare nu contravine disp. art. 90 din Tratat, întrucât nu poate fi asimilată impozitelor interne, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, iar actele normative adoptate sunt legale, fiind emise cu respectarea dreptului comunitar și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, nefiind admisă nicio excepție de neconstituționalitate în privința acestor norme.
În drept, pârâta a invocat preved. OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul a cumpărat în anul 2011 un autoturism de ocazie, marca Renault, iar pentru înmatricularea lui în România, la data de 02.11.2011 (fila 7), a achitat suma de 2.413 lei cu titlul de taxa de poluare.
La data de 22.11.2011, reclamantul a solicitat restituirea acesteia.
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat în contradictoriu cu A.F.P. D. și D.G.F.P. anularea deciziei de calcul al taxei, restituirea sumei achitate și cheltuieli de judecată.
În apărare, pârâta D.G.F.P. a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a acesteia.
În analiza excepției invocate, instanța a constatat în baza art. 137 C.proc.civ., că aceasta este întemeiată.
Reclamantul prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce a fost achitată în baza unei decizii emise de către pârâta A.F.P., iar suma a fost încasată de la reclamant de către aceasta. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Or în cauză, pârâta nu a emis vreun act și nu a încasat vreo sumă de la reclamant. În consecință, se va admite excepția și se va respinge acțiunea îndreptată împotriva D.G.F.P. T. pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale.
Reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un al stat membru al Uniunii Europene-Germania - ( filele 12,13 dosar) anterior înmatriculării în România, motiv pentru care la soluționarea acestui litigiu se impune raportarea la art. 110 fost 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Astfel, se are în vedere opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Instanța a dispus anularea deciziei de calcul al taxei, restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act normativ, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice D. să achite reclamantului suma de 2.413 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ. a obligat pârâta care se află în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 1039,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, ce reprezintă onorariu avocat și taxe judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului D. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii și respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că reclamanta a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de caicul al taxei pe poluare emisă de A.F.P. D. și, pe cale de consecință, restituirea sumei de 2.413 lei.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, raportat la considerentele hotărârii pronunțate de către Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza T., pârâta a arătat că, Curtea de la Luxemburg a analizat cauza sub două aspecte, în primul rând în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie simulare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, iar, în al doilea rând, în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teriotriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Sub primul aspect, Curtea a reținut că potrivit unei jurisprudenței constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicată unui vehicol de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național - hotărârea din 9 martie 1995 - Nunes -Tadcu.
Mai mult, Curtea a reținut că din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat nembru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Prin urmare, pentru a jaranta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocaziei importat reținută ca bază de impozitare Jrebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național. Pentru a obține acest rezultat, menționează curtea, deprecierea vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valoni taxei, în baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului etc.
În acest sens, instanța comunitară reține că „prin introducerea în calcului taxei a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea instituită prin O.U.G. 50/2008 garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului".
Așadar, concluzia instanței comunitare este în sensul că un sistem precum cel instituit prin O.U.G. 50/2008, care ia în considerare, la calculul taxei, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și rulajul mediu anual real al acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. 50/2008.
Aplicând aceste prevederi speței de față, reclamanta nu a solicitat efectuarea unei experetize care să stabilească starea generală a vehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare sau a dotărilor sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, raportat la criteriile stabilite de O.U.G. 50/2008, taxa de poluare stabilită și achitată este în cuantum de 4.813 lei, valoare care încorporată în valoarea reziduală a acestui vehicul nu depășește valoarea reziduală a unui vehicul cu aceleași caracteristici înmatriculat pe piața internă, motiv pentru care prevederea legală incriminată nu încalcă prevederile art. 110 TFUE.
În al dolilea rând, Curtea a analizat speța sub aspectul neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Sub acest aspect, Curtea a arătat că art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat, membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, în acest sens, după cum s-a arătat și în hotărârea Nadasdi și N., împrejurarea instituirii unui impozit nou nu poate fi, prin ea insăși, considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
Cu toate acestea, Curtea arată că interdicția prevăzută la art. 110 din TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din state membre, favorizând produsele naționale. însă, se menționează în continuare, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
În acest sens, raportat la prevederile punctului 58 din Hotărârea pronunțată în cauza T., rezultă că o valoare a taxei de poluare care, prin aplicarea criteriilor stabilite în O.U.G. 50/2008, depășește un procent de 30% din valoarea de piață a vehiculului supus taxei trebuie apreciată ca fiind de natură a descuraja importul și punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, în aceste condiții nu se poate vorbi în termeni reali despre o descurajare a importului de vehicule de ocazie cumpărate dintr-un stat membru $i, pe cale de consecință, nu se poate vorbi nici despre o încălcare a art. 110 din TFUE.
Nu în ultimul rând, concluzia la care a ajuns Curtea de la Luxemburg în cauza T. este că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în liberă circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Per a contrio, dacă regimul măsurii fiscale nu descurajează punerea în liberă circulație a unor vehicule de ocazie din import, cum este cazul în speța de față, art. 110 TFUE nu se opune ca un stat membru să institiue o taxă sau un impozit nou.
Așadar, Curtea nu a menționat în mod direct și lipsit de echivoc că O.U.G. 50/2008 încalcă art. 110 din TFUE, din contră, din considerentele hotărârii se desprinde ideea potrivit căreia statele membre sunt libere să stabilească taxe și impozite noi, însă în așa măsură încât să nu descurajeze produsele similare de pe piețele externe.
Astfel că, rămâne ca, de la caz la caz, instanța națională să examineze în ce măsura taxa de poluare achitată de către contribuabil este sau nu în contradicție cu art. 110 TFUE.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2413 lei, achitată la data de 2.11.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2008, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.
În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective. Aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așa cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Or, reclamantul a plătit taxa în litigiu sub imperiul legislației analizate în cauza N..
Modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
Curtea nu poate decât să constate că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Față de considerentele hotărârilor T. și N., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări este în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Administrației Finanțelor Publice a Orașului D. împotriva sentinței civile nr. 3407/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T..
Conform art.274 C.pr.civ., va obliga recurenta să plătească intimatului G. B. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in recurs reprezentând onorariul de avocat conform chitanței de la fila 10 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului D. împotriva sentinței civile nr. 3407/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T..
Obligă recurenta să plătească intimatului G. B. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. A.M. N./ 9.05.2013
Tehnored. D. K. – 2 ex./29.04.2013
Tribunalul T.; Judecător N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
