Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 3764/108/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 5 decembrie 2013
P.:A. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent C. D., împotriva sentinței civile nr. 4012/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat P. M. A., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul lipsă, avocat S. Madona M. și pentru intimat consilier juridic S. D. I..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 20.11.2013 întâmpinare din partea intimatului.
Reprezentanta recurentului depune copia cărții de muncă a reclamantului, iar reprezentanta intimatului depune delegație și extras de pe portalul instanței privind pronunțarea unei soluții similare.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4012/23.05.2013 Tribunalul A. a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtă.
A respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., având ca obiect anularea Dispoziției nr. 3409/04.12.2012 emisă de P. M. A. și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții pentru majorarea salariului de bază al reclamantului cu 7,4% începând cu 01.12.2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public, în condițiile în care în înțelesul actului normativ antemenționat sintagma „drept vătămat” semnifică orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar cea de „interes legitim privat” posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.
Legiuitorul a definit „persoana vătămată” la art. 2 alin. 1 lit. a din lege ca reprezentând în înțelesul acesteia orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, fiind asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, iar în ceea ce privește excesul de putere vizat de art. 2 alin. 1 lit. n, acesta rezidă din exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În fine, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 și 3 din lege, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
În contextul dispozițiilor legale în materia contenciosului administrativ susmenționate trebuie menționat că raportat la prevederile aliniatului 1 de la art. 18 la care s-a făcut referire în aliniatul precedent actul normativ care îl cuprinde reglementează un contencios administrativ de plină jurisdicție (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4647 din 19.12.2006, nepublicată), iar în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudență” 2007 I ).
Cu privire la nelegalitatea actului, aceasta trebuie apreciată în contextul dispozițiilor legale care au stabilit modul de calcul al drepturilor salariale ale reclamantului.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit b din OUG 119/2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 iar potrivit aliniatului doi al aceluiași articol cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Așadar majorarea de 7,4% nu se aplică doar raportat la dispozițiile art. 1 alin. 1 lit.b din OUG 119/2012 ci și raportat la dispozițiile aliniatului doi al aceluiași articol, aplicându-se doar sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și ale celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut.
Sporul de 15%, reprezentând salariul de merit, nu mai face parte, din aceste sporuri, indemnizații, compensații sau alte elemente ale salariului brut stabilit prin lege.
Sporul de 15% reprezentând salariul de merit a fost acordat reclamantului în temeiul art. 8 din OG 6/2007, act normativ care stabilea fără echivoc și caracterul temporar al acestui spor salarial acordat, stabilind în art.5 ,,Personalul care beneficiază de salariul de merit se stabilește o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, cu respectarea și a celorlalte prevederi din actele normative care reglementează modul de acordare a salariului de merit." Prin art. 48 alin. 1 pct. 13 din Legea 330/2009, articolul 8 a fost abrogat. Aceeași lege stabilea în art. 30 alin. 5: În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se vor adăuga sporurile prevăzute în anexe.
Art. 5 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, preciza că ,, Salariile de merit stabilite în anul 2009 pe o perioadă care se întinde și în anul 2010 se introduc în salariul de bază până la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. După această perioadă se recalculează în mod corespunzător salariul de bază și celelalte sporuri calculate la acesta. Începând cu anul 2010 acest drept nu se mai stabilește.”
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 a fost respinsă la aprobare prin legea 30/2012, dar anterior a fost publicată în monitorul oficial nr.62 din 27 ianuarie 2010, fiind aplicată de la data publicării ei până la . Legii 284/2010, care prin art. 39 lit. x o abrogă în mod expres. Un act normativ care nu a fost în vigoare, nu era necesar a fi abrogat. per a contrario, ordonanța 1/2010 fiind abrogată expres a fost în vigoare de la data publicării ei până la data abrogării, fiind obligatorie aplicarea ei și deci și sistarea salariilor de merit în cursul anului 2010. Abrogarea acesteia a condus și la refuzul aprobării ei prin legea 30/2012. la drepturile salariale menționate de OUG 1/2010 face trimitere și legea 285/2010, fiind drepturi salariale considerate deja acordate ca urmare a aplicării acesteia.
După expirarea perioadei pentru care au fost stabilite în anul 2009, nu mai exista nici un temei legal pentru acordarea salariilor de merit care au putut fi incluse în salariul de bază doar pentru perioada pentru care au fost aprobate, în temeiul rezultatelor obținute la locul de muncă în anul anterior.
Faptul că în dispoziția de acordare a acestora, nr. 5702/30.11.2009, nu s-a precizat perioada pentru care au fost acordate, potrivit art. 5 din OG 6/2007, nu dă dreptul reclamantului la un spor permanent corespunzător salariului de merit care a avut un caracter temporar, putând fi acordat pentru cel mult un an, încă de la acordarea lui.
Nici o dispoziție legală ulterioară Ordonanței Guvernului 6/2007 nu transformă acest drept salarial temporar în unul cu caracter permanent pentru salariații care au beneficiat de el la sfârșitul anului 2009 sau într-o altă perioadă.
Omisiunea pârâtei de a recalcula salariul de bază al reclamantului la sfârșitul perioadei pentru care a fost acordat, potrivit OUG 1/2010 și dispoziției Primarului M. A. nr. 5853/29.12.2010, privind sistarea acestuia, prin excluderea acestuia din salariul de bază, nu conduce la imposibilitatea acesteia de a mai stabili vreodată salariul de bază al reclamantului potrivit dispozițiilor legale și dispoziției menționate, care nu mai permiteau încă din anul 2010 acordarea salariului de merit doar pentru 20% din salariați, legiuitorul stabilind că acesta se regăsește la un nivel acceptabil în calculul salariului de bază al tuturor angajaților.
Imposibilitatea acordării salariului de merit, fiind reglementată încă din anul 2010, legiuitorul nu a mai revenit asupra acesteia prin legile ulterioare de salarizare care însă stabilesc imposibilitatea acordării sporurilor care nu mai sunt prevăzute de lege iar salariul de merit constituie un astfel de spor, care nu mai este prevăzut de lege, încă de la abrogarea OG 6/2007, prin legea 330/2009.
Așadar în mod temeinic și legal a fost recalculat salariul de bază al reclamantului prin excluderea salariului de merit de 15%, iar sporul de 7,4 % a fost corect aplicat la un salariu de bază legal stabilit pentru luna noiembrie 2012 și nu la salariul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Constatând că prin emiterea dispoziției atacate reclamantul nu este vătămat în drepturile sale salariale stabilite prin legile de salarizare, precum și faptul că în cauză nu s-a pus problema modului de calcul matematic al salariului, că dispoziția nr. 3409/04.12.2012 emisă de pârât este conformă dispozițiilor legale, neputând fi considerată un act administrativ nelegal, în sensul art. 2 alin. 1 lit n din legea 554/2004, în temeiul art.18 din legea 554/2004 va respinge acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamant pentru anularea Dispoziției nr. 3409/04.12.2012 emisă de P. M. A. și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții pentru majorarea salariului de bază al reclamantului cu 7,4% începând cu 01.12.2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul C. D. solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că dispoziția atacată este nelegală, întrucât ea a fost emisă în scopul majorării salariului de bază brut al reclamantului, dar în fapt începând cu 1.12.2012 salariul de bază brut a fost diminuat fără nici o justificare față de nivelul lunii noiembrie 2012.
Pârâtul nu putea aplica majorarea de 7,4% prevăzut de art.1 alin.1 lit.b din OUG nr.19/2012 pornind de la un alt nivel față de cel stabilit prin dispoziția 1525/20.06.2012 prin care a majorat începând cu 1.06.2012 salariul brut al reclamantului cu 8 % în temeiul acelorași dispoziții.
Recurentul a mai arătat că în mod eronat instanța de fond s-a întemeiat pe prevederile OUG nr.1/2010 ce a fost abrogată prin Legea nr.284/2010 și ulterior respinsă prin Legea nr.30/2012, cât și pe prevederile Legii nr.330/2009 ce a fost de asemenea abrogată prin Legea nr.284/2010, iar legalitatea actului administrativ atacat în speță nu poate fi analizată prin raportare la acte normative abrogate ci numai prin raportare la legile și actele normative în vigoare.
Salariul de merit al reclamantului a fost sistat începând cu 29.12.2010 și ca atare pârâtul nu mai putea proceda la o nouă sistare a salariului de merit și în consecință instanța de fond nu avea cum să constate sistarea lui sau să se pronunțe asupra legalității acestuia nefiind investită în acest sens.
Pe de altă parte, reclamantul a arătat că salariul de merit i-a fost acordat în baza prev.art.8 din OG nr.6/2007, iar ulterior a fost menținut în salariul de bază brut conform art.30 din Legea cadrul nr.330/2009. Majorarea prevăzută de OUG nr.19/2012 se aplică la salariul de bază brut din luna noiembrie 2012, iar pârâtul avea obligația să respecte această dispoziție legală, neexistând nici un temei pentru aplicarea majorării de 7,4 % la un alt nivel al salariului de bază brut față de cel al lunii noiembrie 2012.
În drept s-au invocat disp.art.488 pct.6 și 8 NCPC.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, arătând că majorarea salarială s-a aplicat la salariul de bază recalculat fără includerea salariului de merit în procent de 15%, aceasta deoarece salariul de merit a avut un caracter temporar, aspect ce rezultă din disp.art.5 alin.4 din OUG nr.1/2010.
Ultimul salariu de merit valabil pentru 12 luni calendaristice a fost legal stabilit prin dispoziția Primarului Mun. A. nr.5702/30.11.2009 cu aplicabilitate din 28.12.2009, iar ulterior în executarea dispozițiilor OUG nr.1/2010 P. Mun. A. a emis dispoziția de sistare a salariului de merit. În anul 2011 odată cu reîncadrarea personalului conform Legii nr.285/2010 s-a luat ca reper pentru calculul salariului de bază, nivelul salariului a lunii octombrie 2010 în care era introdus salariul de merit.
În aplicarea majorării de 7,4%, majorarea a vizat un salariu de bază corect calculat fără salariul de merit.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs în conformitate cu exigențele art.499 NCPC Curtea reține că problema de drept ce se impune a fi analizată în cauză vizează dacă majorarea salarială reglementată de OUG nr.19/2012 de 7,4% începând cu 1.12.2012 a fost corect aplicată în situația reclamantului, prin luarea în considerare a unui salariu de bază brut calculat fără salariul de merit.
Instanța reține astfel că prin Dispoziția Primarului M. A. 3409/4.12.2012, începând cu 1.12.2012 reclamantul a beneficiat de un cuantum brut al salariului de bază de 2032 lei.
Ulterior, s-a emis dispoziția nr.935/4.04.2013 de completare a dispoziției anterior menționate precizându-se cu exactitate formula de calcul a salariului de bază brut al reclamantului.
Instanța mai reține că potrivit art.1 alin.1 lit.b din OUG nr.19/2012 cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 7,4% începând cu 1.12.2012 față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 20 12, iar cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut de care beneficiază personalul în discuție se majorează potrivit alineatului 1 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în același condiții.
Reclamantul a criticat dispoziția pârâtului de punere în aplicare a prevederilor anterior menționate, pe considerentul că în fapt nu s-a produs o majorare salarială în condițiile în care salariul de bază brut al reclamantului a fost stabilit la suma de 2032 lei iar în luna noiembrie 2012 acesta a fost de 2176 lei.
Sub acest aspect se observă că prin dispoziția de completare nr.935/4.04.2013 pârâtul a precizat că salariul de bază brut al reclamantului a fost calculat prin majorare cu 7,4% fără a se lua în calcul procentul de 15% corespunzător salariului de merit, inclus în mod eronat în salariul de bază până în luna noiembrie 2012, Curtea observând astfel că prin prezenta acțiune reclamantul tinde de fapt la permanentizarea acordării salariului de merit, aspect ce nu este permis de succesiunea actelor normative ce l-au reglementat.
Astfel, dispozițiile privind salariul de merit reglementat la art.8 din OG nr.6/2007 au fost abrogate de Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind abrogat acordarea salariului de merit începând cu anul 2010, ultimul salariu de merit legal acordat fiind stabilit în anul 2009 pe o perioadă de 12 luni calendaristice de la data acordării. În speță, reclamantul a beneficiat de acest salariu de merit prin dispoziția primarului M. A. nr.5702/30.11.2009, acordându-i-se începând cu 28.12.2009 salariul de merit în procent de 15% aplicat la salariul de bază. În condițiile în care acordarea salariului de merit s-a întind astfel și pe anul 2010 acesta a fost inclus în salariul de bază, dar aceasta nu înseamnă că a devenit o componentă permanentă a salariului de bază ci și-a menținut natura juridică de drept cu caracter temporar.
Acest aspect rezultă și din disp.art.5 alin.4 din OUG nr.1/2010 care preciza în mod clar că „salariile de merit stabilite în anul 2009 pe o perioadă care se întinde și în anul 2010 se introduc în salariul de bază până la expirarea perioadei până la care au fost acordate. După această perioadă se recalculează în mod corespunzător salariul de bază și celelalte sporuri calculate la aceasta, iar începând cu anul 2010 acest drept nu se mai stabilește”.
În aplicarea acestor dispoziții legale P. M. A. a emis dispoziția 5853/29.12.2010 prin care s-a sistat salariul de merit acordat în baza dispoziției 5072/2009, iar în anexă au fost individualizați angajații instituției prin precizarea salariului de bază brut.
Referitor la susținerile reclamantului potrivit cărora pârâtul și implicit instanța de fond și-au întemeiat soluțiile pe prevederile legale abrogate (OUG nr.1/2010) Curtea reține că OUG nr.1/2010 a fost respinsă prin Legea nr.30/2012, dar anterior a fost publicată în Monitorul Oficial din 27.01.2010 fiind activă de la data publicării în Monitorul Oficial până la . Legii nr.284/2010 care prin art.39 lit.x o abrogă în mod expres, abrogarea acestuia conducând de altfel și la refuzul aprobării ei prin Legea nr.30/2012.
Rezultă așadar că OUG nr.1/2010 fiind abrogată expres înseamnă că a fost în vigoare de la data publicării până la data abrogării și ca atare era obligatorie și aplicarea dispozițiilor din corpul ordonanței privind sistarea salariului de merit în cursul anului 2010, după expirarea perioadei pentru care au fost stabilite în anul 2009, nemaiexistând nici un temei legal pentru acordarea salariilor de merit care au putut fi incluse în salariul de bază doar pentru perioada pentru care au fost aprobate.
Este adevărat că în speță pârâtul a omis a recalcula salariul de bază al reclamantului la sfârșitul perioadei pentru care a fost acordat salariul de merit, potrivit disp.OUG nr.1/2010 și respectiv a dispoziției de sistare a salariului de merit nr.5853/29.12.2010 (aspect ce rezultă din dispoziția 1525/20.06.2012 pentru aplicarea OUG 19/2012 în privința majorării de 8% a cuantumului brut al salariului de bază) dar aceasta nu înseamnă că pârâtul se afla în imposibilitatea de a stabili salariul de bază al reclamantului potrivit dispozițiilor legale incidente în prezent și care nu mai permiteau încă din anul 2010 acordarea salariului de merit (OUG nr.6/2007 art.8 fiind abrogat prin Legea nr.330/2009).
Este adevărat că OUG nr.1/2010 era abrogată la data emiterii actului administrativ atacat (dispoziția 3409/4.12.2012) dar instanța reține că acest normativ nu a stat la baza dispoziției atacate pentru a avea relevanță această susținere a reclamantului ci a stat la baza dispoziției nr.5853/29.12.2010 a Primarului Mun.A. prin care s-a sistat salariul de merit începând cu 29.12.2010 stabilindu-se salariul de bază brut al reclamantului la un anumit cuantum, cuantum ce trebuia avut în vedere la ulterioarele reîncadrări realizate în cursul anului 2011 și 2012.
În nici un caz instanța nu poate reține că prin dispoziția atacată s-a produs în fapt o a doua sistare a salariului de merit al reclamantului întrucât în fapt sistarea salariului de merit s-a produs, așa cum s-a arătat anterior prin dispoziția 5853/29.12.2010, iar prin dispoziția atacată în prezenta cauză pârâtul nu a făcut decât să aplice prevederile OUG nr.19/2012 privind aplicarea majorărilor salariale de 7,4% la salariul de bază brut al reclamantului cu luarea însă în considerare a dispoziției de sistare a salariului de merit și a dispozițiilor legale în vigoare ce nu mai permiteau menținerea cuantumului de 15% în salariul de bază brut al reclamantului după expirarea perioadei de acordare a salariului de merit, respectiv după 29.12.2010.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.496 alin.1 teza a II-a NCPC Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului. Aceasta fiind în culpă procesuală nu i se cuvin nici cheltuielile de judecată solicitate în conformitate cu prev.art.453 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul recurent C. D., CNP_, domiciliat în oraș C. . ..A . jud.A. împotriva sentinței civile nr. 4012/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat P. M. A., cu sediul în A. . jud.A..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
A. P. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.RC/17.12.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./17.12.2013
Inst.fond:Tribunalul A. :jud.M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4555/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3346/2013.... → |
|---|
