Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2773/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2773/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 3722/108/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2773
Ședința publică din 25 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 355/09.02.2012, pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată F. B. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nomi9nal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,instanța văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ înregistrată la data de 19.07.2011, reclamanta F. B. A. (căsătorită M.) a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A., obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 822 lei, plătită cu chitanța . nr._ din 08.07.2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu data plății și până la restituirea efectivă în baza art. 124 alin. 2 litera d) și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a plătit taxa pe poluare în sumă 822 lei, cu chitanța . nr._ din 08.07.2008 la Trezoreria L., stabilită în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 14.884/08.07.2008, pentru a putea înmatricula autoturismul second hand marca Renault, tip CLIO, Categoria auto M1, norme poluare E3, fabricat în anul 2001.
Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat către pârâta Administrația Finanțelor Publice L. o cerere de restituire, respinsă prin Adresa nr._/08.06.2011.
În aceste condiții, față de refuzul nejustificat și explicit de restituire a unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar a susținut că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A susținut că taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, respectiv a art. 90 din Tratatul CE, deoarece OUG nr. 50/2008 care stă la baza stabilirii taxei pe poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu textul de lege menționat deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
II. Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr. 355/09.02.2012,pronunțată de Tribunalul A.,în dosar nr._ s-a admis acțiunea precizată în contencios administrativ formulată de reclamanta F. B. A. (căsătorită M.) în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A. și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 822 lei, plătită cu chitanța . nr._ din 08.07.2008 actualizată cu dobânda fiscală până la data plății efective în baza art. 117 alin. 1 litera d) Cod procedură fiscală.
S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A. și M. E. și Finanțelor pe lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, pe care o obligă să suporte în locul pârâtei despăgubirea și toate cheltuielile la care urmează a fi obligată aceasta, pe calea prezentei acțiuni.
A fost obligată pârâta la 39,30 lei cheltuieli de judecată
Pe fond, în esență, cu o motivare elaborată și făcând trimitere la hotărârea T. pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. C-402/09, ținând seama și de obligația Statului Român de a respecta dreptul Uniunii Europene, obligația izvorând din dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, ca urmare a aderării României la U.E. începând cu 1.01.2007.
Față de considerentele prezentate instanța constată că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care dispune anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantei a căror anulare o solicită.
Este nefondată cererea reclamantei privind plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit începând cu data depunerii plângerii prealabile și până la data plății efective, deoarece contravine prevederilor art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu efect derogatoriu de la dreptul comun în materia reparării integrale a prejudiciului, legiuitorul prevăzând expres că în situația sumelor de restituit s-au de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice L. ,prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate ,în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegala.
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Pentru termenul din 25.05.2013, în temeiul art. 129 alin. 4 Cod de procedură civilă și ținând seama de necesitatea verificării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, Curtea a pus în vedere reclamantei să facă dovada înmatriculării autovehiculului în alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, prin depunerea la dosar a certificatului de înmatriculare sau a cărții de identitate a vehiculului emise de autoritățile statului respectiv, însă reclamanta nu s-a conformat acestei obligații.
VI. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 8.07.2008, cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, a unui autoturism marca Renault Clio, fabricat în anul 2001.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din datele dosarului, Curtea constată că autoturismul în discuție, care pare să fie un autoturism second hand, fabricat cu 7 ani anterior înmatriculării în România – că reclamanta nu a făcut dovada înmatriculării acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
În acest sens, Curtea reține că reclamantei i s-a pus în vedere prin citația adresată domniei sale pentru termenul din 27.02.2013 și din 25.04.2013, să facă dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv să depună la dosar copia certificată a actului de înmatriculare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene – astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 14 și 18 din dosarul Curții de Apel Timișoara.
Cu toate acestea, Curtea constată că reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, prin care Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că o bună parte din jurisprudența Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Pentru simplificarea exprimării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va fi denumită în continuare „Curtea Europeană de Justiție” sau „Curtea de Justiție”.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de primă înmatriculare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de poluare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă – întrucât taxa de poluare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România – o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.07.2008 – când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei respective.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 110 TFUE este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Prin urmare, Curtea constată că art. 110 TFUE nu este aplicabil în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Nefiind aplicabil în speță art. 110 TFUE, Curtea constată că nu există nici un temei pentru a se constata caracterul discriminatoriu al taxei de poluare contestate în raport cu dispozițiile art. 110 TFUE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, acțiunea în restituirea taxei nefiind întemeiată.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei plătite de reclamantă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 355/09.02.2012 pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 822 lei, reprezentând taxă de poluare plătită la data de 8.07.2008, cu dobânzi.
Totodată, Curtea va respinge și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice L., având în vedere lipsa de obiect a acesteia, în condițiile în care pârâta nu a fost obligată prin hotărâre la restituirea taxei sau la plata altor sume de bani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr. 355/09.02.2012 pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._ .
Modifica sentința civila recurată în sensul că:
- respinge acțiunea reclamantei F. B. A. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice L., având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 822 lei, reprezentând taxă de poluare plătită la data de 8.07.2008, cu dobânzi.
- respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. E. N. C. P.
GREFIER,
M. L.
Red.P.R.
Tehnored.L.M/29.04.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A.-jud.L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4356/2013.... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
