Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 3997/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3997/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 715/59/2011*
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
C. DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 07.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 3997
Ședința publică din 14 mai 2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta C. de C. a României în contradictoriu cu reclamantul P. C. Cenei și pârâta C. de C. a Județului T. împotriva sentinței civile nr.2830/PI/CA/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect litigiu privind C. de C..
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 14 mai 2013 încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea la 21 mai 2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr._ 22.12.2011, reclamanta ., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. T. și C. DE C. A ROMÂNIEI, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: anularea prevederilor de la punctele 1, 2, 3 și 4, din Decizia nr. 16/12.04.2011, emisă de pârâta C. de C. T.; anularea Încheierii nr. 2/11.05.2011 prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei; suspendarea executării acestor prevederi până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată;
Prin sentința civilă nr. 2830/PI/CA/2012 din 14 septembrie 2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. C. Cenei în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. A JUDEȚULUI T., a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 16/12.04.2011 emisă de pârâta C. de C. T., în ce privește fapta reținută la punctul 4 și doar pentru sumele de 57.313 lei și, respectiv, 178.500 lei, precum și anularea, în parte, a încheierii nr. 2/11.05.2011 a Curții de conturi a României, sub acest aspect, respingând, în rest, acțiunea și a obligat pârâtele la plata către reclamanta a sumei de 3075 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, referitor la plățile efectuate pentru drepturile speciale pentru menținerea sănătății și pentru securitatea muncii, acordate angajaților Primăriei Cenei, in cursul anului 2010, potrivit prevederilor H.G. nr. 833/2007 și ale Legii 130/1996, instituțiile publice pot încheia, în condițiile legii, acorduri colective de muncă cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, respectiv, contracte colective de muncă, în cazul personalului contractual, dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr. 768/18.09.2007 a Curții Constituționale, „contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice, au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor”.
Disp. art. 137 alin. (1) din Constituția României prevăd că:"(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".
În aceste condiții, se impune ca și drepturile salariale ale personalului instituțiilor publice să fie stabilite prin lege, în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
În cursul anului 2010 (când s-au acordat aceste drepturi), actul normativ care a reglementat sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul din sistemul bugetar, pe categorii de personal, respectiv, funcționari publici, personal contractual și persoane cu funcții de demnitate publică, este reprezentat de legea privind salarizarea unitară - nr. 330/2009.
De asemenea, în baza Contractului Colectiv de Muncă și a Acordului Colectiv de Muncă încheiate, s-au acordat personalului contractual, funcționarilor publici și persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii.
Față de motivele invocate de reclamantă, potrivit cărora drepturile în discuție au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă, Tribunalul a reținut că trebuie să dea eficiență celor reținute în cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr. 768/18.09.2007, în sensul că, deși principiul de bază al contractului colectiv de muncă este că acesta constituie legea părților, în conținutul lor, nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minim prevăzut de lege și de contractul colectiv încheiat la nivel superior; dar, în același timp, contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special determinat de situația deosebită a părților acestor contracte, pentru că, în fapt, drepturile salariale ale acestor angajați sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, iar, potrivit disp. art. 137 alin. 1 din Constituția României – „formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului și ale unităților administrativ teritoriale sunt reglementate prin lege”, rezultând, astfel, că drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice trebuie să fie stabilite prin lege în limite precise, limite ce nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă nu poate constitui o bază legală pentru angajarea acestor cheltuieli, întrucât drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici erau stabilite (la acea dată) prin acte normative distincte, respectiv - Legea nr. 330/2009 care precizează, expres și limitativ, drepturile de natură salarială ce se pot acorda funcționarilor publici, ținând cont de statutul profesional al acestora, precum și de sursa de finanțare care o reprezintă bugetul public.
Astfel, atâta timp cât drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici sunt stabilite printr-un act normativ, de către guvern, în mod evident, nu pot fi acordate alte drepturi de către organele administrației publice locale, care au atribuții de reglementare numai în domenii strict determinate de Legea 215/2001, așa cum a reținut, de altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, în cuprinsul deciziei nr. 2259/10.12.2007.
Potrivit art. 12 al. 1 teza a II-a din Legea 130/1996, prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Conform art. 25 teza a II-a din H.G. 833/2007, clauzele acordurilor colective nu pot excede sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Ori, prin acordarea drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, funcționarilor publici, se constată că au fost încălcate dispozițiile legale sus-indicate, precum și decizia Curții Constituționale nr. 768/18.09.2007.
Referitor la acordarea drepturilor speciale, persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, instanța constată că acestea nu au un temei legal, în condițiile în care, activitatea primarului și a viceprimarului nu se desfășoară în baza raporturilor juridice de muncă, astfel cum sunt reglementate de codul muncii, ci în temeiul mandatului de drept public, conferit de prevederile Legii nr. 393/2004.
Totodată, potrivit disp. art. 3 al. 5 din OG nr. 10/2008, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege; indemnizațiile prevăzute în anexele OG nr. 10/2008 reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției – art. 3 al. 4 (pentru anul 2009).
Mai mult, disp. art. 3 din OUG nr. 1/2010 prevăd că:”Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”, în timp ce disp. art. 10 din același act normativ:”În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.”
În atare situație, sub acest aspect, constatările Camerei de C. a județului T. și măsurile dispuse de aceasta sunt legale și temeinice.
Aceleași considerente se impun a fi avute în vedere și pentru prima de vacanță, de C., 8 Martie, 1 Iunie și prima de Paști acordate în cursul anului 2010.
În ce privește acordarea sporului de dispozitiv în cursul anului 2010, persoanelor din cadrul instituției reclamante, instanța constată că, așa cum s-a menționat și anterior, începând cu anul 2010, salarizarea personalului din cadrul instituției reclamante s-a realizat potrivit prevederilor Legii nr. 330/2009 care prevăd o modalitate clara de stabilire a salariului, sporul de dispozitiv regăsindu-se in salariul de baza.
In acest sens, Tribunalul a constatat ca disp. art. 30 al. 1 din Legea nr. 330/2009 prevăd ca:”Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
In atare situație, acordarea unui spor de dispozitiv in cuantum de 25%, adăugat la salariu, nu se justifica.
Față de apariția acestei legi a salarizării unitare, instanța nu a putut retine nici invocarea de către reclamanta a hotărârii judecătorești in temeiul căreia a acordat sporul de dispozitiv, întrucât aceasta hotărâre a fost fundamentata pe legislația in vigoare la cel moment.
Ori, de la data intrării in vigoare a noii legi a salarizării unitare si a abrogării actelor normative anterioare - care au stat la baza recunoașterii dreptului la care se refera reclamanta - hotărârile judecătorești de care se prevalează aceasta si-au încetat efectele.
Aceasta, întrucât situațiilor juridice născute sub imperiul legii noi, nu le pot fi extinse efectele unor hotărâri judecătorești care au fost pronunțate in temeiul unor acte normative abrogate, dat fiind faptul ca voința legiuitorului a fost tocmai aceea de a reglementa ., pentru viitor, raporturile juridice ce formează obiect al legiferării.
Ori, potrivit principiului „rebus sic standibus”, cele statuate printr-o hotărâre judecătoreasca nu pot fi aplicate situațiilor juridice ulterioare vizate de aceasta, decât cu condiția ca reglementările normative ce au stat la baza pronunțării hotărârii sa rămână neschimbate.
Astfel, măsura dispusa nu a putut fi anulata.
Tot sub aspectul acordării drepturilor salariale, Tribunalul a reținut ca apariția Legii nr. 84/2012 nu produce efecte asupra legalității masurilor dispuse de C. de C., ci doar exonerează de plata funcționarii publici si personalul contractual care au încasat necuvenit diferite sume de bani.
In ce privește măsura dispusa la punctul 4 al deciziei contestate, instanța a constatat ca, așa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza contabila efectuata in cauza, pentru suma de 57.313 lei (42.897,52 lei cheltuieli directe, 14.433,48 lei – cheltuieli indirecte, profit si TVA), din punct de vedere contabil, exista documente justificative pentru înregistrarea operațiunilor in contabilitate, iar acestea au fost reflectate corect in contabilitate.
In atare situație, pentru aceasta suma, se impune anularea măsurii dispuse de instituția parata.
Si pentru suma de 178.500 lei, exista suficiente documente justificative, după cum precizează expertul in concluziile sale, motiv pentru care si sub acest aspect, se impune anularea măsurii dispuse de C. de C. T..
In fine, in ce privește suma de 146.883,14 lei, instanța nu mai apreciază necesar a o analiză, față de poziția adoptata de instituția reclamanta care, cu ocazia judecării cauzei, a precizat ca solicita admiterea acțiunii sale potrivit concluziilor expertului.
Raportat la cele ce preced, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea de față apare, în parte, întemeiată.
In consecința, s-a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 16/12.04.2011 emisă de pârâta C. de C. T., în ce privește fapta reținută la punctul 4 și doar pentru sumele de 57.313 lei și, respectiv, 178.500 lei, precum și anularea, în parte, a încheierii nr. 2/11.05.2011 a Curții de conturi a României, sub acest aspect, respingându-se în rest, acțiunea.
In temeiul disp. art. 274 cod pr. civ., reținând culpa procesuala a instituției pârâte, raportat la soluția de admitere in parte a acțiunii, aceasta a fost obligata sa plătească reclamantei suma de 3075 lei cheltuieli de judecata, reprezentate de contravaloarea onorariului expertului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. DE C. A ROMÂNIEI, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile recurate, cu consecința respingerii, în totalitate a acțiunii formulate de reclamantul P. C. Cenei.
În motivare se arată că la Primăria Cenei, în perioada 01.03. - 31.03.2011, s-a efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuție și a bilanțului contabil încheiat la 31.12.2010. In urma desfășurării controlului au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate care au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 607 din 31.03.2011, încheiat la Primăria Cenei.
Se menționează ca pentru valorificarea procesului verbal de constatare, C. de C. T. a emis Decizia nr. 16/12.04.2011, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor, Ia pct.l, 2,3 și 4 stabilind următoarele:
Stabilirea întinderii prejudiciului (pagubă plus beneficii nerealizate) din care valoarea estimată a pagubei este de 89.952 lei, urmare acordării în anul 2010 a drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Stabilirea întinderii prejudiciului (pagubă plus beneficii nerealizate) din care valoarea estimată a pagubei este de 44.892 lei, urmare acordării în anul 2010 a premiilor cu ocazia sărbătorilor de C., P., ziua de 8 Martie, ziua de 1 iunie și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Stabilirea întinderii prejudiciului (pagubă plus beneficii nerealizate) din care valoarea estimată a pagubei este de 44.037 lei, urmare acordării în anul 2010 a indemnizației de dispozitiv și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Se arata ca stabilirea întinderii prejudiciului (pagubă plus beneficii nerealizate) din care valoarea estimată a pagubei este de 323.837 lei, respective dobânzile și penalitățile aferente de 102.671,31 lei și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Împotriva măsurilor dispuse la pct.1, 2, 3 și 4 din decizia menționată anterior, entitatea verificată a formulat contestație în temeiul art.204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a luat în discuție contestația formulată și prin încheierea nr.2/11.05.2011 a respins contestația formulată și a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr.16/2011.
Prin Sentința civilă nr. 2830/PI/CA_ pronunțată de către Tribunalul T. s-a admis, în parte acțiunea formulată de reclamantul P. C. Cenei.
Astfel, prima instanță a dispus anularea, în parte, a deciziei nr.16/12.04.2011 emisă de pârâta C. de C. T., în ce privește fapta reținută la punctul 4 și doar pentru sumele de 57.313 lei și, respectiv, 178.500 lei, precum și anularea, în parte, a încheierii nr. 2/11.05.2011 a Curții C. a României, sub acest aspect.
In vederea punerii în aplicare a „Programului", unitatea administrativ-teritorială a comunei Cenei a încheiat în anul 2007, un „contract de lucrări", în calitate de achizitor, pe de o parte și S.C. Energoconstrucția S.A. București, reprezentată prin director general, în calitate de „executant"""" pe de altă parte, prin care executantul se obligă să execute, să finalizeze și să întrețină „extinderea și modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă a localităților Cenei și Bobda". Contractul anterior menționat s-a derulat în perioada 2007-2010.
Din verificarea actelor și documentelor (devize ofertă, situații de plată, note de renunțare, note de comandă suplimentare), puse la dispoziția auditorilor publici externi s-au constatat plăți nedatorate de beneficiar, în sumă de 323.837 lei, pentru care au fost întocmite de executant „situații de lucrări" sau numai, factură fiscală", achitate de către beneficiar, astfel: 88.024 lei reprezentând diferențe de preț „nefavorabile", pentru materialele cărămidă și gresie, între nivelul prețul practicat pe piață și nivelul prețului stabilit prin oferta financiară respectiv „situațiile de lucrări" întocmite de executant, acceptate la plată și achitate de beneficiar ;
Referitor la diferențele de preț pentru materialele „cărămidă""" și „gresie" precizează faptul că, în oferta financiară și „situațiile de lucrări", era prevăzută zidărie de cărămidă presată, în fapt zidăria este executată din „cărămidă cu goluri", precum se observă la străpungerile netencuite din zid, pentru introducerea unor „guri de aerisire", prețul pieții la cărămida cu goluri a fost obținut de entitatea auditată de la . ;
În oferta financiară și „situațiile de lucrări", prețul gresiei fără TVA era de 290 lei/mp, în fapt prețul gresiei din care s-a executat pardoseala este de 28,23 lei/mp, preț obținut de la același agent economic ., prezentând acestuia o „mostră", din pardoseala existentă ;
Suma de 57.313 lei (42.879,52 lei cheltuieli directe + 14.433,48 lei cheltuieli indirecte, profit și TVA aferent), reprezintă suma „articolelor de deviz" simbol „YC01" definite „diferență preț material", articole care sunt enumerate pe diferite „obiecte" ale obiectivului de investiții, în „oferta financiară" cât și în „situațiile de lucrări" întocmite de executant, semnate de dirigintele de șantier, care a atestat validitatea înscrisurilor și prin „ștampila" aplicată alături de semnătură.
Menționează faptul că„oferta financiară""" elaborată în format electronic, pusă la dispoziția auditorilor publici în format „letric" a fost completată (încercare de a explicita materialul) la articolele de deviz, „diferențe de preț material", manual fără semnătura persoanei care a operat modificările;
Valoarea totală a fiecărui „articol de deviz" denumit „diferență preț material", contrar dispozițiilor legale în domeniu, este înscrisă în coloanele „cantitate" și „valoare totală", iar în coloana preț unitar este înscrisă „unitatea monetară", respectiv„ 1 leu";
-„oferta financiară" și „situațiile de lucrări" nu sunt însoțite de „lista consumurilor de resurse materiale", prin care să se expliciteze „structura" fiecărui articol de deviz de natura „YC01";
-„lista consumurilor de resurse materiale", anexată la „oferta financiară", este incompletă și prin faptul că la coloana ^producător", acesta nu este nominalizat;
Suma de 178.500 lei, poziția nr. 2 din „factura fiscală " nr._/31.01.2008, prin care se nominalizează „proc.utilaje și echipamente”, 1 buc. Precizează că entitatea auditată nu a prezentat auditorilor publici externi acte și documente (situații de lucrări sau alte înscrisuri), în vederea sustenabilității acestora, respectiv recepția bunurilor.
Din verificarea modului de derulare a contractului de lucrări s-a reținut faptul că în perioada decembrie 2007-ianuarie 2008 au fost executate și achitate lucrări în sumă de 355.398,73 lei din care în luna ianuarie 2010 s-a renunțat la valoarea de 342.062,37 lei, și concomitent s-a întocmit notă de comandă suplimentară în sumă de 231.786,49 lei, rezultând o diferență de 110.275,88 lei, respectiv diferența totală de 146.883,13 lei.
Această sumă a fost achitată necuvenit executantului în perioada decembrie 2007- ianuarie 2008, întrucât în conformitate cu centralizatorul producției realizate în luna februarie 2010, care este prezentat drept deviz justificativ al producției efectuate de către ., pe toată durata de derulare a contractului s-a avut în vedere și suma de 146.883,13 lei.
Așadar, consideră că aceasta constituie o plată în avans și nejustificată prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului în care s-a efectuat plata. De altfel, dreptul de a pretinde majorări de întârziere aferente „plăților nedatorate executantului", a fost însușit de reclamantă în timpul controlului de audit, fapt pentru care aceasta a estimat prejudiciul la valoarea de 102.671,31 lei.
Se mai arată că din considerentele sentinței recurate se desprinde, în mod evident, faptul că prima instanță a avut în vedere doar concluziile expertului și poziția adoptată de reclamantă, care la momentul judecării cauzei, a precizat expressis verbis că solicită admiterea acțiunii sale, potrivit Raportului de expertiză contabilă.
Totodată apreciază că în mod greșit, prima instanță, a dispus anularea măsurii din decizia contestată, pentru suma de 57.313 lei (42.879,52 lei cheltuieli directe + 14.433,48 lei cheltuieli indirecte, profit și TVA aferent). Soluția primei instanțe, a avut în vedere, parțial, concluziile expertului.
Instanța nu a luat în considerare faptul că expertul precizează faptul că: din punct de vedere contabil, există documente justificative pentru înregistrarea operațiunilor în contabilitate...și că neînscrierea completă a codului de articol reprezintă o eroare materială, sau că imputarea anumitor articole cu acest cod trebuie să facă obiectul unei expertize tehnice.
Or, în atare situație, pornind de la faptul atributele de bază ale ofertei financiare sunt fermitatea și lipsa de echivoc, soluția primei instanțe este contrară principiilor constând în eficientizarea banului public, consacrate de Legea nr. 273/2006 și O.U.G. nr. 34/2006 și art.36 din H.G. NR.925/2006 privind pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii: "(2) Oferta este considerata neconforma in următoarele situații: a)nu satisface in mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; b) conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractanta in cadrul documentației de atribuire, care sunt in mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urma, iar ofertantul, deși a fost informat cu privire la respectiva situație, nu accepta renunțarea la clauzele respective; c) conține in cadrul propunerii financiare preturi care nu sunt rezultatul liberei concurente si care nu pot fi justificate; d)in cadrul unei proceduri de atribuire pentru care s-a prevăzut defalcarea pe loturi, oferta este prezentata fără a se realiza distincția pe loturile ofertate, din acest motiv devenind imposibila aplicarea criteriului de atribuie pentru fiecare lot in parte. "
De altfel, chiar și concluziile expertului, nuanțează faptul că doar din punct de vedere contabil, înregistrările operațiunilor sunt în regulă, și că din punct de vedere tehnic, în vederea imputării anumitor articole ar necesita realizarea unei expertize tehnice.
Cu privire la suma de 178.500 lei, reprezentând, conform facturii nr._/31.01.2008 ,.proc.utilaje și echipamente", consideră că prima instanță și-a însușit concluziile expertului, fără să aibă în vedere că acestea sunt contradictorii.
Din păcate, prima instanță nu a luat în considerare faptul că deși în preambul, expertul precizează că facturile sunt corect întocmite, pe parcursul detalierii acestora, la momentul descrierii facturii cu suma imputată, rezultă că aceasta nu este corect întocmită și că, în realitate suma imputată nu are la bază documente justificative, care să ateste realitatea datelor; deși, expertul indică faptul că, prin factura cu suma imputată, s-a achitat avansul stipulat în contractul nr. 2347/25.10.2007, în realitate, prin această factură au fost achitate utilaje și echipamente, neexistând dovezi în acest sens.
Precizează că nici intimata-reclamantă și nici expertul contabil nu au prezentat acte și documente (situații de lucrări sau alte înscrisuri), în vederea sustenabilității facturii nr._/31.01.2008, respectiv recepția bunurilor.
Or, simpla precizare a expertului, nedemonstrată în Raportul de expertiză, nu are menirea de a fundamenta o operațiune contabilă.
Susținerea recurentei, în ceea ce privește prejudiciul adus bugetului local, constând în suma de 178.500 lei, este întemeiată pe prevederile art. 54 alin. (5), (6), (8) și (10) din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale: art. 54, (5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor, executarea serviciilor și altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. (...)
(6) Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate.
(8) Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăți în avans de până la 30%, în condițiile dispozițiilor legale.
(10) In cazul ne livrării bunurilor, neefectuării lucrărilor și serviciilor angajate, pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituția publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până s-au recuperat".
De asemenea, conform pct. 69 alin. 3 din Normele metodologice date in aplicarea art. 155 din Codul fiscal, regularizarea facturilor din avans se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii pentru contravaloarea integrala a livrării de produse sau după caz a execuției de lucrări. Stornarea se poate face separat (se emite o factura de stornare a avansului si o factura pentru contravaloarea bunurilor livrate/lucrărilor executate) sau pe aceeași factura (o linie din factura evidențiază contravaloarea bunurilor livrate/lucrările executate si o alta linie stornarea avansului, diferența reprezentând contravaloarea bunurilor livrate/execuției de lucrări rămasa de achitat/facturat).
Este evident că, concluziile expertului contabil prin care acesta justifică plata sumei de 178.000 lei, ca și avans, sunt neîntemeiate. Se pare că aceste concluzii au la bază doar simple presupuneri, fiind ignorate textele de lege care impun cu strictețe: modalitatea de emitere a unei facturi, forma acesteia, existența documentelor justificative etc.
Încercarea expertului de a convinge că factura cu suma imputată reprezintă avansul acordat, în baza contractului de execuție lucrări, este total lipsită de argumente legale, fapt dovedit de inexistența probelor necesare susținerii unui Raport de expertiză.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, la care instituția pârâtă a fost obligată, prin sentința recurată, solicită a se dispune respingerea acestei solicitări, arătând faptul că pârâta este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale bugetului public; este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are, iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public a acestor resurse; apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 al. 1 din Cod procedură civilă în ceea ce privește o eventuală obligare a instituției noastre la suportarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit acestui text: "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
C. de C. nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții" pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește, care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public, în egală măsură în care C. Constituțională garantează supremația Constituției.
Orice stat de drept înseamnă constituționalitate, adică respectarea supremației constituționalității în stat, și legalitate, adică respectarea legii ca act juridic adoptat de unica putere legiuitoare a țării care este Parlamentul și a tuturor celorlalte acte obligatorii, inclusiv în ceea ce privește legalitatea cheltuirii banului public.
De aceea, a obliga C. de C. să plătească cheltuieli de judecată pentru litigiile rezultate din activitatea pe care o desfășoară, echivalează cu un soi de sancțiune implicită că își face datoria.
În orice activitate pot exista și aspecte pe care o instanță judecătorească să le cenzureze în virtutea independenței care guvernează puterea judecătorească, însă nici unul din aceste argumente nu justifică, obligarea instituției să plătească cheltuieli de judecată.
Acesta sunt și raționamentele pentru care Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru ne scutește de la plata taxei de timbru.
Mutatis mutandis aceleași raționamente obligă ca instituțiile publice să fie scutite și de plata cheltuielilor de judecată.
Au aplicabilitate și principiile idem ratio idem jus, concret aceeași soluție juridică pentru aceeași situație de fapt.
Adăugă acestor aspecte și situația financiară deficitară de criză economico - financiară pe care o traversează atât România cât și întreaga lume și apreciază că nu se justifică cheltuirea banului public ca plată a unor cheltuieli de judecată, întrucât C. de C. nu a făcut altceva decât să își facă datoria.
Un ultim aspect vizează faptul că orice entitate publică controlată de C. de C. are în structura ei și personal cu pregătire juridică, acesta putând să asigure apărarea și reprezentarea, inclusiv în justiție.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Legal citat, reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
In considerente, se arata ca, in ceea ce privește la suma de 57.313 lei care se compune din cheltuieli directe în sumă de 42.879, 52 lei (reprezentând suma articolelor din devizele de lucrări cu simbol YC01 definite „Diferențe de preț material") și suma de 14.433,48 lei (care se compune din cheltuieli indirecte, profit și TVA), recurenta îi reproșează primei instanțe faptul că a luat în considerare susținerile expertului contabil potrivit cărora „din punct de vedere contabil, există documente justificative pentru înregistrarea operațiunilor în contabilitate și că neînscrierea completă a codului de articol reprezintă o eroare materială....sau că imputarea anumitor articole cu acest cod trebuie să facă obiectul unei expertize tehnice"
Or, recurenta nu ține seama de faptul că expertul a răspuns la obiectivul nr. 1 al expertizei încuviințat de instanță care a fost formulat astfel: „Expertul contabil să verifice înregistrările contabile și documentele justificative care a stat la baza efectuării acestora, în scopul de a stabili dacă plata sumelor de 57.313 lei, respectiv 178.500 lei, la care se referă instituția pârâtă C. de C. T., în cuprinsul Deciziei nr. 16/12.04.2011, la punctul 15 (pag. 13 și 14 din decizie) este sau nu justificată".
Raportând răspunsul expertului la acest obiectiv al expertizei contabile privind suma de 57.313 lei, se poate constata, în mod evident, că acest răspuns corespunde întrebării instanței de judecată și este neechivoc în sensul că înregistrarea acestei plăți în contabilitate s-a făcut pe baza documentelor justificative, respectiv a facturilor prezentate detaliat de către expert la paginile 4-6 din Raportul de expertiză unde menționează că aceste facturi au fost întocmite corect, conțin toate elementele obligatorii prevăzute de lege, sunt semnate și ștampilate atât de furnizor, cât și de beneficiar și certificate în privința realității, regularității și legalității, purtând și viza de control financiar preventiv. De asemenea, expertul arată că facturile au fost înregistrate în contabilitate, iar plățile au fost corect reflectate în contabilitate, chiar dacă nu au fost ținute și conturi analitice pe fiecare furnizor în parte, sumele fiind urmărite „la comun".
In același raport de expertiză, expertul menționează că „devizele și situațiile de lucrări întocmite de executant sunt semnate de dirigintele de șantier, care a atestat validitatea înscrisurilor și prin ștampila aplicată alături de semnătură, generând astfel un document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a investițiilor în curs, alături de facturile analizate"(pag. 6 penultimul paragraf).
Este adevărat că expertul contabil a constatat că, în unele devize de lucrări, același cod de articol YC01 se regăsește sub mai multe forme (cu denumire de materiale/fără denumire de materiale) ori că în unele devize există și poziții cu același cod YC01 sau că unele devize nu au completată coloana „cantitate", respectiv „unitate de măsură", dar a constatat și faptul că valoarea acestor articole a fost imputată aleator de către C. de C., în sensul că numai unele dintre aceste articole au fost considerate nejustificate, iar altele au fost acceptate ca justificate.
Pe baza acestor constatări, expertul contabil a concluzionat că neînscrierea completă a codului de articol reprezintă o eroare materială, fie că imputarea (de către C. de C. - s.n) a anumitor articole cu acest cod trebuie să facă obiectul unei expertize tehnice pentru că din punct de vedere contabil nu există nicio metodă prin care să se realizeze o selecție obiectivă a produselor cu codul YC01 a căror plată să nu fie justificată (pag. 7, primul paragraf din Raportul de expertiză).
Cu alte cuvinte, expertul contabil a confirmat că din punct de vedere al documentelor contabile nu există niciun motiv pentru a se considera că plățile nu sunt justificate, însă dacă autoritatea de audit public extern, respectiv C. de C. T., are dubii în privința încorporării acelor articole în lucrările executate, numai pe baza unei expertize tehnice, efectuate de un specialist în domeniu, se poate ajunge la o concluzie obiectivă.
Or, C. de C. T. și C. de C. nu au solicitat efectuarea unei asemenea expertize tehnice și nici măcar nu au formulat obiecțiuni la acest Raport de expertiză.
Recurenta, în susținerea recursului său, mai invocă „grosso modo", Legea nr. 273/2006, O.U.G nr. 34/2006, precum și art. 36 din H.G. nr. 925/2006 privind situațiile în care oferta candidaților pentru atribuirea contractelor de achiziții publice este neconformă, deși este evident faptul că aceste prevederi legale nu au aplicabilitate în prezenta cauză, întrucât aceasta are ca obiect stabilirea existenței sau inexistenței unui prejudiciu - condiție a răspunderii patrimoniale - ca urmare a executării contractului de achiziție publică încheiat de Primăria Cenei cu S.C „Energoconstrucția"S.A, ci nu are ca obiect verificarea legalității încheierii acestui contract.
In ce privește suma de 178.500 lei reprezentând, conform facturii nr._/31.08.2008, cheltuieli pentru procurarea utilaje și echipamente, recurenta critică sentința primei instanțe pentru că „și-a însușit concluziile expertului, fără să aibă în vedere că acestea sunt contradictorii".
Recurenta pretinde că expertul s-ar fi contrazis susținând, în prealabil, că facturile sunt corect întocmite, dar pe parcursul detalierii acestora, rezultă că facturile la care face referire nu sunt corect întocmite și că, în realitate, suma imputată (de către C. de C. - s.n) nu are la bază documente justificative.
Mai susține recurenta că nici . contabil nu au prezentat acte și documente (situații de lucrări sau alte înscrisuri) în vederea sustenabilității facturii nr._/31.01.2008, respectiv recepția bunurilor.
Or, așa cum a arătat și reclamantul și expertul contabil, între Primăria C. Cenei și S.C „Energoconstrucția"S.A s-a încheiat Contractul nr. 2347/25.10.2007 având ca obiect executarea lucrărilor de extindere și modernizare a sistemului centralizat de alimentare cu apă a localităților Cenei și Bobda, care prevede, la pct. 18 „Modalități de plată", 18.3, posibilitatea acordării unui avans de 15% din valoarea contractului, valoare stabilită la suma de 2.763.203, 80 lei, fără TVA, respectiv 3.288.212,52 lei cu TVA. Avansul de 15% din acesta sumă (valoare totală a contractului) reprezintă suma de 493.231, 88 lei și a fost plătit de către Primăria C. Cenei în contul S.C „Energoconstrucția"S.A, în baza facturii nr._/20.02.2008, cu respectarea prevederilor art. 54 alin. 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care permit, pentru anumite categorii de cheltuieli, plăți în avans de până la 30% din valoarea contractului.
Ulterior plății acestui avans, între Primăria C. Cenei și S.C"Hidro Electric Sisteme" S.R.L s-a încheiat Contractul nr._/30.06. 2009 având ca obiect achiziția de echipamente pentru uzina de apă Bobda, transportul, montajul, instruirea personalului de operare, darea în exploatare, care prevede, la pct. 4, „Prețul contractului și modalitatea de plată", pct. 4.1, că prețul contractului este de 2.060.967 lei (cu TVA) din care suma de 472.033 lei (inclusiv TVA) va fi achitată de către S.C „Energoconstrucția"S.A.
În baza acestui contract, S.C „Energoconstrucția"S.A a achitat în contul S.C Hidro Electric Sisteme" S.R.L, suma de 472.033 lei, încasată de la Primăria Cenei în baza facturii nr._/20.02.2008 (suma de 493.231, 88 lei) și în baza facturii nr._/31.01.2008 (suma de 178.500 lei) scăzându-se suma de 199.693,11 lei stornată în baza facturii nr._/30.11.2009 emisă de către S.C „Energoconstrucția"S.A . Astfel: (493.231,88 +_.693,11 = 472.033 lei. Această sumă de 472.033,77 lei a fost plătită de către S.C „Energoconstrucția"S.A în contul S.C „Hidro Electric Sisteme" S.R.L, în baza facturii nr. 32 /13.08.2008 emisă de aceasta din urmă în sumă de 200.000 lei avans și a facturii nr. 55/26.06.2009 în sumă de 272.033 lei.
în acest mod, suma de 472.033, 77 lei, plătită cu titlu de avans de către Primăria C. Cenei în contul S.C „Energoconstrucția"S.A a fost transferată cu același titlu în contul S.C"Hidro Electric Sisteme" S.R.L, noul cocontractant al C. Cenei.
Prin urmare, în baza acestor documente contabile valabile este justificată, așa cum a arătat și expertul contabil, plata avansului pentru executarea acestui contract de lucrări publice, inclusiv a sumei de 178.500 lei care a fost achitată în baza facturii nr._/31.08.2008.
In plus, contrar susținerilor recurentei, executarea lucrărilor pentru care au fost plătite aceste sume de bani, cu titlu de avans, este dovedită prin Procesul-verbal de recepție Ia terminarea lucrărilor nr. 2787 din 02.08.2010 privind extindere și modernizare a sistemului centralizat de alimentare cu apă a localităților Cenei și Bobda, județul T., document menționat și de expertul contabil în Raportul său de expertiză.
Așa fiind, este lipsită de suport susținerea recurentei potivit căreia nu există probele necesare pentru susținerea Raportului de expertiză.
Nici critica adusă de recurentă sentinței primei instanțe privind obligarea celor două autorități publice pârâte la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată, întrucât art. 274 Cod procedură civilă, este aplicabil și Curții de C., orice excepție de la regula generală instituită de acest text de lege neputând fi decât expresă și de strictă interpretare. De aceea, invocarea de către recurentă a atribuțiilor sale specifice ori a dispozițiilor legale privind scutirea de plata taxelor judiciare de timbru nu are nicio relevanță în cauză.
Nici „situația financiară deficitară de criză economico - financiară" nu poate înlătura dispozițiile legale privitoare la suportarea cheltuielilor de judecată de către partea care pierde procesul, iar aserțiunea recurentei, potrivit căreia „orice entitate publică controlată de C. de C. are în structura ei și personal cu pregătire juridică, aceasta putând să asigure apărarea și reprezentarea, inclusiv injustiție", pe de o parte, nu are acoperire în realitate, însăși Primăria Cenei neavând în componența sa o asemenea persoană, iar, pe de altă parte, orice parte într-un proces are dreptul la apărare calificată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, C. constată următoarele:
Prin decizia nr. 16/12.04.2011 emisă de C. de C. a Județului T. s-au aluat o . măsuri, și anume, s-a stabilit întinderea prejudiciului cauzat bugetului C. Cenei, cu o valoare estimată de 89.952 lei, ca urmare a acordării în anul 2010 a drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă, s-a stabilit o pagubă în cuantum de 44.892 lei, ca urmare a acordării în anul 2010 a premiilor cu ocazia sărbătorilor de C., Paști, Ziua de 8 Martie și ziua de 1 Iunie, s-a constatat un prejudiciu în cuantum de 44.037 lei, ca urmare a acordării în anul 2010 a indemnizației de dispozitiv, precum și s-a constatat un prejudiciu estimat la 323.837 lei, prejudiciu adus Primăriei Cenei de către ..
Prin această decizie s-a impus adoptarea măsurilor necesare pentru recuperarea prejudiciilor iar termenul stabilit pentru îndeplinirea măsurilor este data de 31.10.2011.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație P. C. Cenei, contestație care a fost respinsă prin încheierea nr.2/11.05.2011 emisă de C. de C. a Județului T..
P. C. Cenei a atacat în instanță actele administrative anterior menționate solicitând anularea tuturor măsurilor dispuse prin Decizia nr. 16/12.04.2011, la punctele 1- 4, astfel cum au fost mai sus enunțate.
Prin sentința pronunțată, care face obiectul prezentului recurs, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 16/12.04.2011 și a Încheierii nr. 2/11.05.2011 în ceea ce privește fapta reținut la pct. 4 pentru sumele de 57.313 lei și respectiv 178.500 lei. Instanța a respins în rest acțiunea Primarului Comuni Cenei în ceea ce privește anularea punctelor 1-3 din decizia anterior menționată.
În pronunțarea soluției instanța de fond a avut în vedere înscrisurile existente la dosar precum și concluziile raportului de expertiză contabilă întocmită în prezenta cauză.
C. reține că în cuprinsul raportului de expertiză s-a menționat că în ceea ce privește suma de 57.313 lei (42.879,52 lei cheltuieli directe, 14.433,48 lei cheltuieli indirecte, profit și TVA) există documente justificative pentru înregistrarea operațiunilor în contabilitate iar acestea au fost reflectate în mod corect.
Prin urmare, C. constată că operațiunile contestate de către pârâtă au fost reale, neînscrierea completă a codului de articol reprezentând o eventuală eroare materială. Împrejurarea că același cod de articol YC01 se regăsește în devize sub mai multe forme ( cu denumire de materiale/fără denumire de materiale) nu influențează realitatea operațiunilor înregistrate în contabilitate de către reclamant. În plus, pârâta nu probează prejudiciul care a fost cauzat prin aceste erori.
Totodată C., constată că pârâta deși afirmă că are dubii în privința încorporării articolelor menționate în lucrările executate, totuși nu a făcut nici un fel de probă în acest sens, în plus, C. reține că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă și nici nu a solicitat primei instanțe încuviințarea unei expertize de o altă specialitate prin care să probeze susținerile din întâmpinare.
Câtă vreme realitatea operațiunilor rezultă din probatoriul administrat în cauză, C. constată că este corectă soluția primei instanțe în ceea ce privește anularea măsurii dispuse de instituția pârâtă cu privire la suma de 57.313 lei.
Totodată, în ceea ce privește suma de 178.500 lei, C. reține că există documente justificative, și anume contracte, facturi, proces verbal de recepție care justifică această suma plătită ca și avans din prețul echipamentelor pentru uzina de apă care este parte componentă a investiției.
Astfel, C. constată că între Primăria C. Cenei și .-a perfectat contractul nr. 2347/25.10.2007 având ca obiect executarea lucrărilor de extindere și modernizare a sistemului de alimentare cu apă a localităților Cenei și Bobda. În temeiul acestui contract se poate acorda un avans de 15% din valoarea contractului și anume, în cuantum de 493.231,88 lei, avans care a fost plătit de către Primăria C. Cenei în contul . baza facturii nr._/20.02.2008. plata acestui avans s-a făcut și cu respectarea dispozițiilor art. 54 alin. 8 din Legea 273/2006.
Între Primăria C. Cenei și . SRL s-a perfectat contractul nr._/30.06.2009 care a avut ca obiect achiziția de echipamente pentru uzina de apă Bobda, transportul, montajul, instruirea personalului de operare, darea în exploatare, a cărui valoare se ridică la sume de 2.060.967 lei iar potrivit art. 4 pct. 1 din contract, suma de 472.033 lei urmează să fie achitată de către .>
În temeiul acestui din urmă contract,. . achitat în contul . SRL suma de 472.033 lei, sumă care a fost încasată de la Primăria C. Cenei în temeiul facturii nr._/20.02.2008 (suma de 493.231,88 lei) și în baza facturii nr._/31.01.2008 ( suma de 178.500 lei) scăzându-se suma de 199.693,11 lei stornată în baza facturii nr._/30.11.2009 emisă de către .>
Prin urmare, suma de 472.033,77 lei, plătită de către Primăria C. Cenei cu titlu de avans în contul . fost transferată cu același titlu în contul . SRL, în calitate de cocontractant al C. Cenei.
Astfel fiind, C. constată că prin documentele existente la dosarul cauzei a fost justificată plata avansului pentru executarea contractului de lucrări, inclusiv a sumei de 178.500 lei.
Totodată, realitatea executării lucrărilor pentru care s-au achitat sumele de bani cu titlu de avans este dovedită prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2787/02.08.2010.
C. reține că nu sunt întemeiate nici criticile pârâtei cu privire la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme nu a precizat în articol din vreun act normativ care să instituie o excepție de la prevederea de drept comun cuprinsă în art. 274 Cod procedură civilă, excepție care să o exonereze pe pârâtă de la plata cheltuielilor de judecată. Atribuțiile de serviciu ale pârâtei sau prevederile legale privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru nu sunt de natură să înlăture aplicabilitatea în cauza de față a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele anterior expuse, C. va respinge recursul formulat ca neîntemeiat.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în promovarea recursului, raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, C. va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat parțial. C. a procedat la reducerea onorariului avocațial, având în vedere munca depusă de avocat, în sensul că prin întâmpinare nu au fost invocate excepții noi, fiind reluate problemele discutate în fața primei instanțe și împrejurarea că litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta C. de C. a României în contradictoriu cu reclamantul P. C. Cenei și pârâta C. de C. a Județului T. împotriva sentinței civile nr.2830/PI/CA/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârăta recurentă la plata către reclamant a sumei de 3000 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat parțial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 mai 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. DUMARODICA OLARURĂZVAN P.
GREFIER
M. L.
Red.DD - 30.05.2013
Tehnored LM – 04.06.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2773/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5144/2013.... → |
|---|
