Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2930/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2930/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 425/30/2012
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 2930/R
Ședința publică din 25.04.2013
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 2766/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. E. C., pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, reclamantul P. E. C. a depus concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2766/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ , s-a respins excepția de inadmisibilitate, excepția de prematuritate și ceea de tardivitate invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. E. C. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Lugoj, Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. pentru Mediu București, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 3.765 lei, de asemenea a fost obligată la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003 aferente sumei menționate, cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile calculat din data de 10.01.2012 și până la restituirea integrală a sumei precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.039,3 lei, s-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj și a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj suma de 3.765 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat în cursul anului 2008, un autovehicul – Opel Astra, . WOLOTGF35W2117272. În vederea utilizării autoturismului în România, reclamantul a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoit să achite o taxă de 3765 lei - cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, calculată în baza prevederilor O.U.G. 50/2008.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, la data de 10.01.2012, însă pârâta AFP Lugoj a refuzat restituirea, apreciind că taxa pe poluare este percepută în mod legal.
Prin urmare, dat fiind acest refuz, reclamantul a înaintat prezenta acțiune, solicitând restituirea taxei de poluare, apreciind că refuzul instituției pârâte este unul nejustificat.
Referitor la excepția de inadmisibilitate față de lipsa procedurii prealabile, Tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9/2011, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și s-a stabilit că:
Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”
Or, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie, motiv pentru care excepția de inadmisibilitate pe acest considerent apare ca neîntemeiată și a fost respinsă.
În atare situație, decizia prin care a fost soluționată contestația reclamantului, s-a impus a fi anulată.
Cum cererea de restituire a taxei de poluare este întemeiată pe dispozițiile art. 117 al. 1 lit. d din OG 92/2003 și cum termenul de prescripție a formulării unei astfel de cereri este de 5 ani de la data plății, este evident că excepția de tardivitate a introducerii prezentei acțiuni nu a putut fi primită.
Nici excepția de prematuritate invocată prin prisma apariției Legii nr. 9/_, nu a putut reținută, întrucât legalitatea taxei de poluare trebuie analizată în raport cu legea aplicabilă în momentul perceperii acesteia, respectiv, cu prevederile OUG nr. 50/2008.
Analizând, în continuare, legalitatea actelor si măsurilor contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior; totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale.
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar.
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a apreciat că acțiunea de față, așa cum a fost formulată și precizată, este întemeiată și a fost admisă, cu consecința restituirii, către reclamant, a taxei de poluare în cuantum de 3765 lei, achitată la data de 17.11.2008.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată, față de dispozițiile art. 124 cod pr. fiscală, și a obligarea acesteia și la plata dobânzii, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 10.01.2012– data cererii de restituire - și până la restituirea integrală a sumei.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta AFP Lugoj, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată și a fost admisă.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
In fine, referitor la cererea de chemare în judecata a Administrației F. pentru Mediu București, instanța de fond a apreciat că acțiunea de față nu poate fi admisă față de această instituție.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul constată că, într-adevăr, potrivit dispozițiile art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu doar gestionează această taxă, însă, stabilirea acestei taxe se face de către autoritatea fiscală competentă, iar plata acesteia se face la aceeași autoritate.
Prin urmare, între reclamant (în calitate de plătitor al taxei de poluare) și instituția pârâtă - Administrația F. pentru Mediu - nu există un raport juridic de drept fiscal, care să nască în sarcina acesteia din urmă, obligația de restituire a taxei.
În consecință, acțiunea de față s-a respins, în întregime, față de această instituție.
Constatându-se că între reclamant și DGFP T. nu există nici un raport juridic, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T., iar acțiunea a fost respinsă în întregime și față de această instituție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de restituire și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că în cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, această obligație neexistând doar în cazul cererilor de restituire, nu și în cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal.
Recurenta a ridicat excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin.1 C.proc.fiscală, arătând că în fapt reclamanta a primit sub semnătură decizia de calcul a taxei de poluare și nu a formulat în termenul stabilit de lege contestație prealabilă împotriva actului administrativ fiscal.
Pe fondul cauzei, a arătat că reclamanta a achiziționat un autoturism iar pentru utilizarea acestuia pe teritoriul României trebuie înmatriculat, astfel că a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 4 și 5 din OUG nr. 50/2008.
Se arată că organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule și nu au susținut niciodată că însăși instituirea în sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin.1 din Tratatul CE 110 TFUE în cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate în țările de proveniență, toate aceste organe comunitare pornind de la premisa comună că în lipsa unei armonizări la nivelul UE în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelul acestora
În acest sens, C.J.C.E. a hotărât că pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusă să nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoare autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi.
Solicită instanței să rețină că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE ci tuturor autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat P. E. C. a solicitat respingerea recursului, anularea actului administrativ fiscal în baza căruia s-a achitat taxa de poluare, restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare și obligarea pârâtelor la plata de dobânzi aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Examinând recursul astfel formulat prin prisma excepțiilor și motivelor de fond invocate, potrivit art. 304 pct.9 și 304 ind.1 C.proc.civ., Curtea constată mai întâi că excepțiile invocate sunt nefondate urmând a fi respinse.
Mai întâi, Curtea relevă că recurenta invocă două excepții ireconciliabile, și anume prematuritatea cererii reclamantului și tardivitatea acesteia, ambele excepții referitoare la termenul de introducere a cererilor contencioase în materie fiscală fiind apreciate exclusiv prin neîndeplinirea unei condiții sau prin exercitarea dreptului la petiție ulterior condiției.
Cererea formulată de reclamant nu este inadmisibilă pentru faptul neparcurgerii recursului grațios în fața organelor de jurisdicție aparținând Ministerului Finanțelor, deoarece această condiție a procedurii prealabile a fost înlăturată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura recursului în interesul legii. În acest sens este relevantă Decizia nr. 24/14.11.2011.
Din această constatare rezultă că și excepția de tardivitate este neîntemeiată întrucât, nefiind obligatorie procedura prealabilă, înseamnă că nici termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin.1 C.proc.fisc.
Cu privire la fondul cauzei, examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate în fapt și în drept, precum și a prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304 indice 1, C. proc. Civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
În ceea ce privește critica adusă sentinței cu privire la admiterea cererii reclamantului având ca obiect restituirea taxei de poluare, se constată că prima instanță a examinat în mod corect atât acțiunea formulată de către reclamant cât și apărările formulate de către pârâtă, analizând probele depuse la dosar de către reclamant și constatând în baza acestora în mod judicios că prin plata taxelor solicitate de către pârâtă s-a adus o încălcare a prevederilor art. 110 și 90 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene –TFUE - precum și a jurisprudenței comunitare constant evocată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE – în sensul că OUG nr. 50/2008 adoptată de către Guvernul român, prin impunerea unei taxe de mediu, respectiv de primă înmatriculare pe teritoriul Statului Român a autovehiculelor importate din statele membre ale U.E. este contrară dispozițiilor mai sus arătate cuprinse în TFUE. Este elocventă în acest sens cauza T. c. România.
Prin urmare, Curtea în calitate de instanță de recurs, constată că hotărârea pronunțată de primă instanță este temeinică și legală, tribunalul pronunțând o sentință care constată în mod corect starea de fapt și aplică în mod judicios normele de drept ale Uniunii Europene și jurisprudența instanței comunitare. Curtea mai relevă că atunci când între dispozițiile unei legi naționale și prevederile relevante cuprinse în TFUE există contrarietate, potrivit dispozițiilor constituționale, dar și Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană, se aplică în mod direct reglementările comunitare ale tratatului. Tot astfel, Curtea mai relevă că jurisprudența CJUE, ca și cea a CEDO, ambele instanțe ale dreptului comunitar este obligatorie pentru România, inclusiv pentru judecătorul investit cu o cauză ce prezintă coliziuni cu această jurisprudență.
În fine, în ceea ce privește critica referitoare la neprimirea de către prima instanță a incidenței Legii 9/2012, Curtea înlătură această critică sub motivarea că legea la care se face referire a fost adoptată în anul 2012, or taxa de poluare având caracter nelegal, a fost achitată anterior adoptării acestei legi. Legea 9/2012 nu are caracter retroactiv iar pe de altă parte, nu repune în drepturi în sensul că nu dispune restituirea integrală a taxei de poluare către persoanele îndreptățite.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ. precum și faptul că pârâta recurentă se află în culpă procesuală, instanța va admite cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamantul intimat, reprezentând onorariu de avocat achitat cu chitanța nr._/21.03.2013
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 2766/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. M. B. Ș. L. D. I. Ț.
GREFIER
A. T.
RED. MB/24.05.2013
TEHNORED. A.T./24.05.2013
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL T.
PREȘEDINTE: I. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2558/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8710/2013.... → |
|---|
