Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2987/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2987/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 8701/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2987
Ședința publică din 25.04.2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 6271/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată P. M.-M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6271/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. M. M. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., pentru restituire taxa auto.
A fost obligată Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 1.862 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante către reclamantă și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală
Împotriva sentinței Tribunalului A. a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivare, pârâta a reiterat excepția invocată în primă instanță, respectiv că acțiunea este inadmisibilă ca fiind prematur introdusă.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că, legiuitorul a stabilit în cuprinsul art.3 din Legea nr.9/2012 că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor indiferent dacă este provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei – excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.
Din punctul de vedere al pârâtei, taxa pentru emisiile poluante reglementată de legea amintită este temeinică, legală și în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de către Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Taxa de poluare există legal și se plătește în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc...).
Reclamanta ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul pentru a dovedi susținerile din acțiune.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență Guvernului nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
Pe cale de consecință, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului ca prematur introdusă nu poate fi primită, Legea nr. 9/2012 nefiind aplicabilă litigiului, astfel că, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este, deopotrivă, în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de constatare, prevăzută de art. 7 din Ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Sub acest aspect, Curtea constată că reclamanta în cauză a urmărit recuperarea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, acesta fiind scopul imediat al acțiunii sale, căci reclamantul nu invocă în susținerea acțiunii sale un calcul eronat al taxei sau „nedatorarea” sumei în raport cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, ci, exclusiv, incompatibilitatea acestei Ordonanțe cu dreptul european, pornind de la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauza T. contra României (2011), interesul reclamantului în cauză poate fi cenzurat în spiritul Deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționată mai sus, de către instanțele judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 6271/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată P. M.-M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red.LL/08.06.2013
Tehnored.DK/16.05.2013
Ex.2
Prima instanță: Tribunalul A.-Judecător: E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 381/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5372/2013.... → |
|---|
