Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7393/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 7393/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-07-2013 în dosarul nr. 431/108/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ -08.07.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 7393

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.07.2013

PREȘEDINTE: Ș. L.

JUDECĂTOR: E. N.

JUDECĂTOR:M. BACĂU

GREFIER: G. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 1778/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat H. A. I., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, împuternicire avocațială, chitanță în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat și întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 10 ianuarie 2013, reclamantul H. A. I. a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ fiscal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Ineu, solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 1801 lei achitată cu chitanța . nr._ din data de 17.12.2010, actualizată cu rata dobânzii legale de la data achitării până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Prin sentința civilă nr. 1778/2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul H. I. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu și în consecință a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1801 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată prin chitanța . nr._/17.12.2010, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-21.12.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei. A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzilor de la data încasării taxei la termenul anterior menționat. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1040,6 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Consideră că sentința pronunțată de Tribunalul A. este netemeinică, instanța de fond reținând doar trunchiat apărările invocate, pronunțând astfel o soluție cu interpretarea greșită a legii.

Astfel, prima instanță a reținut în motivarea hotărârii pronunțate, prin care a admis acțiunea introductivă, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr. 9/2012 este discriminatorie „pentru ca prin ea se descurajează punerea in circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața naționala si încalcă art. 110 din T.F.U.E., motiv pentru care având în vedere principiul priorității dreptului comunitar și obligația judecătorului național de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern."

Așa cum s-a arătat și în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în drept, sunt incidente prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

Astfel, potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, reclamanta neinvocând faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare.

În ceea ce privește prevederile comunitare invocate respectiv că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor și nu proveniența.

Se mai arată ca efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. nu sunt incidente în cazul în care taxa a fost stabilită în conformitate cu Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în virtutea principiului general de drept tempus regit actum.

Deci, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul-intimat și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.

De asemenea, solicită reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată apreciind că onorariul de avocat este mult prea mare în raport cu obiectul cauzei care nu mai prezintă nici un element de noutate și complexitate.

Prin întâmpinare , reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:

În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.

Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.

Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.

În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Curtea nu poate reține apărările recurentei vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.

Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 1778/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.07.2013.

Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Ș. L.E. NISTORMARIA BACĂU

aflat în C.O. semnează

Vicepreședinte E. N.

GREFIER,

G. S.

Red. Ș.L. – 08.08.2013

Tehnored. G.S. – 08.08.2013

2 expl/SM

Prima instanță – Tribunalul A.

Judecător – M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7393/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA