Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 381/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 381/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 8707/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 381
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.09.2013
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat V. M., pentru reclamanta, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel, în raport de natura litigiului.
Reprezentantul reclamantei susține că în soluționarea cauzei, având în vedere natura litigiului, adică o acțiune neevaluabilă în bani, nu ar fi competentă Curtea de Apel, dar având în vedere faptul că emitentul actului contestat este Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind o unitate centrală, totuși competența de soluționare îi revine Curții de Apel Timișoara.
De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse în dosarul Tribunalului T..
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. înregistrata la data de 19.09.2012, sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. BUCUREȘTI a solicitat anularea ca nelegale a Deciziei nr. 010/28.02.2012 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor armonizate din cadrul M.F.P. București, comunicată la data de 15.03.2012, prin care s-a dispus respingerea cererii de autorizare; anularea Deciziei nr.063/08.08.2012 emisă de Comisia pârâtă, comunicată la data de 30.08.2012, prin care s-a dispus respingerea contestației împotriva actului administrativ; obligarea pârâtei la acordarea Autorizației de Antrepozit Fiscal de Producției Țigarete, solicitată prin cererea din datat de 12.03.2010.
Reclamanta a apreciat că respingerea cererii pentru acordarea Autorizației de Antrepozit Fiscal de Producție Țigarete de către pârâtă este neîntemeiată, nu aduce argumente legale, nu are corespondent în realitate, refuzul bazându-se pe incompetența funcționarilor publici .
Prin refuzul manifestat de pârâtă, societatea reclamantă nu este autorizată ca antrepozit fiscal pentru producția de țigarete, refuzând chiar recunoașterea îndeplinirii condițiilor pentru acordarea Autorizației de Antrepozit Fiscal de Producție Țigarete.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a deciziilor a căror anulare s-a solicitat.
Pârâta a apreciat că reclamanta nu poate face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Codul Fiscal pentru autorizarea ca Antrepozit Fiscal de Producție Țigarete.
Prin sentința civilă nr. 3891/10.07.2013, Tribunalul T. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 12.03.2010 reclamanta a solicitat acordarea autorizației de antrepozit fiscal de producție țigarete, cererea sa fiind respinsă prin Decizia nr.010/28.02.2012 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice prin Decizia nr.063/08.08.2012.
Reclamanta a formulat acțiune solicitând anularea celor două decizii și obligarea pârâtei la acordarea autorizației de antrepozit fiscal de producție țigarete apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de Codul fiscal în acest sens.
Potrivit disp. art. 10 al. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
De asemenea, potrivit art.206 ind.25 din Legea nr.571/2003 „Respingerea cererii de autorizare va fi comunicată în scris, odată cu motivele luării acestei decizii. (2) În cazul în care autoritatea competentă a respins cererea de autorizare a unui loc ca antrepozit fiscal, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislației privind contenciosul administrativ”.
Având în vedere aceste dispoziții legale și că reclamanta contestă deciziile emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – autoritate centrală, tribunalul a apreciat că revine curții de apel competența de a soluționa în primă instanță cauza.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 14.08.2013.
Verificând din oficiu competența de soluționare a cauzei în temeiul art.159/1 C. proc. civ, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul dispozițiilor art.206/25 C. fiscal coroborate cu art.10 din Legea nr.554/2004, sub aspectul competenței materiale fiind operant criteriul rangului autorității emitente, respectiv o autoritate publică centrală, în speță Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerul Finanțelor Publice, care atrage competența de soluționare în favoarea curții de apel.
Pe fond, reclamanta invocă aspecte de nelegalitate ale deciziilor contestate având drept consecință refuzul nejustificat al pârâtei de a-i acorda autorizația de antrepozit fiscal prevăzută de lege, așa cum a solicitat prin cererea din 12.03.2010.
Examinând punctual motivele de respingere a cererii de autorizație conform Deciziei inițiale nr.010 din 28.02.2012, așa cum au fost menținute prin decizia nr.063 din 08.08.2012, de soluționare a contestației administrative, Curtea reține că, în esență, acestea sunt următoarele:
- la societate nu se constată existența unui transfer real de proprietate al liniei tehnologice de fabricat țigarete;
- valoarea de achiziție a utilajelor care contribuie la activitatea de producție a fost supraevaluată, urmărindu-se în fapt încasarea, prin rambursare credit, a unei valori de aproximativ 10 ori mai mare decât cea cu care a fost achiziționat bunul;
- prin forma actuală de vânzare există posibilitatea, în opinia emitentei actului administrativ contestat, ca instituția fiscală să întâmpine greutăți în cazul în care s-ar impune aplicarea unor masuri executorii sau asigurătorii asupra bunurilor societății;
- asociatul unic al societății a acționat în dublă calitate, atât ca solicitant al antrepozitului fiscal cât și ca și mandatar pentru cumpărarea fabricii de țigarete și tipografie în numele S.C. LE DOME TOBACCO INTERNAȚIONAL S.R.L., societate comercială a cărei cerere de autorizare ca antrepozit fiscal a fost respinsă de Comisie;
- echipa de control a ajuns la concluzia că resursele proprii ale societății sunt mai mici decât resursele atrase și împrumutate.
Referitor la primul motiv menționat, organul de soluționare a contestației a argumentat că lipsa unui transfer real de proprietate al liniei tehnologice de fabricat țigarete, întrucât contractul de achiziție permite vânzătorului să ridice bunul în orice moment, în cazul neplății unei rate lunare, conduce la încalcarea prev. pct.84 alin.5 din HG nr.44/2004, potrivit cu care „Persoanele care intenționează să fie autorizate ca antrepozitari de producție de produse accizabile trebuie să dețină în proprietate sau să dețină contracte de leasing financiar pentru instalațiile și echipamentele care contribuie direct la producția de produse accizabile pentru care urmează să fie autorizat.”
Prin urmare, în raport cu texul menționat, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de respingere a cererii de autorizare, argumentul nu subzistă având în vedere pe de-o parte, contractul de vânzare cumpărare din 18.01.2010 de la filele 25, 26 volum III dos. tribunal și prevederile art.5 din contract potrivit cărora, marfa vândută - constând în linie tehnologică de fabricat țigarete, descrisă la art.1 din contract – devine proprietatea cumpărătorului din momentul semnării contractului de vânzare cumpărare, cumpărător identificat în persoana societății reclamante.
Pe de altă parte, în condițiile stipulării acestei clauze, suspiciunile organelor fiscale privind posibila nerespectare a celorlalte clauze contractuale privind neachitarea ratelor sau interdicția de vânzare se dovedesc a fi lipsite de temei legal, cu atât mai mult cu cât reclamanta a atașat cauzei dispoziții de plată către vânzător din 02.07 și 02.08.2012 – fila 27, volum III, în copie conformă cu originalul, cu care susține că face dovada integrală a prețului de 320.000 euro, stipulat la art.2 din contract, dispoziții care, deși sunt emise anterior datei soluționării contestației administrative, sunt ignorate în argumentație de către organul fiscal.
Cât privește faptul că vânzătorul bunului este aceeași persoană cu asociatul unic al societății reclamante, acesta nu are corespondent în încălcarea unei nome legale, potrivit motivației din deciziile contestate, iar argumentul organului emitent potrivit cu care, valoarea de achiziție anterior menționată a fost supraevaluată în raport cu uzura bunului, urmărindu-se în realitate obținerea unui credit de 10 ori mare decât valoarea acesteia - nu a fost probat în fapt și nici nu s-a invocat ipoteza legală încălcată sub acest aspect.
Din această perspectivă nu subzistă nici argumentele 3 și 4 anterior expuse, acestea fiind de fapt simple suspiciuni ale organului emitent privind imposibilitatea concretizării unei eventuale executări silite ale bunurilor societății, iar pretinsa dublă calitate asociatului unic al societății nu relevă vreo incompatibilitate interzisă de legislația în materie în raport cu acțiunile invocate ale acestuia, în calitate de solicitant al antrepozitului fiscal pentru societatea reclamantă și fost mandatar al unei alte societăți căreia i s-a respins în anul 2004, o cerere de autorizare similară.
Singura cerință pentru autorizare prevăzută în acest sens, este cea prevăzută de art.206/23 lit. e C. fiscal, potrivit cu care administratorii persoanelor juridice care urmează să-și desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, trebuia să nu fi fost condamnați în mod definitiv pentru vreuna din infractiunile prevazute in mod expres de textul de lege.
Astfel, condițiile prevăzute de legislația în materie sunt cuprinse în art.206/22, art.206/23 și art.206/25 C. fiscal, invocate chiar de către pârâtă în deciziile contestate, și normele metodologice aferente, constând în următoarele:
- Art.206/22 C. fiscal, Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal
(2) În vederea obținerii autorizației, pentru ca un loc să funcționeze ca antrepozit fiscal, persoana care intenționează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul și în forma prevăzute în normele metodologice.
(3) Cererea trebuie să conțină informații și să fie însoțită de documente cu privire la:
a) amplasarea și natura locului;
b) tipurile și cantitatea de produse accizabile estimate a fi produse și/sau depozitate în decursul unui an;
c) lista produselor accizabile care urmează a fi achiziționate în regim suspensiv de accize în vederea utilizării ca materie primă în cadrul activității de producție de produse accizabile;
d) identitatea și alte informații cu privire la persoana care urmează să-și desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat;
e) organizarea administrativă, fluxurile operaționale, randamentul utilajelor și instalațiilor și alte date relevante pentru colectarea și determinarea accizelor, prevăzute într-un manual de procedură;
f) capacitatea persoanei care urmează a fi antrepozitar autorizat de a satisface cerințele prevăzute la art. 206^26.
(4) Prevederile alin. (3) se vor adapta potrivit specificului activității ce urmează a se desfășura în antrepozitul fiscal, conform precizărilor din normele metodologice.
(5) Persoana care intenționează să fie antrepozitar autorizat va prezenta, de asemenea, o copie a contractului de administrare sau a actelor de proprietate a sediului unde locul este amplasat.
- art.206/23, C. fiscal, Conditii de autorizare
(1) Autoritatea competentă eliberează autorizația de antrepozit fiscal pentru un loc numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, transformarea, deținerea, primirea și/sau expedierea produselor accizabile în regim suspensiv de accize. În cazul unui loc ce va fi autorizat numai ca antrepozit fiscal de depozitare, volumul mediu trimestrial al ieșirilor de produse accizabile înregistrate în ultimul an calendaristic trebuie să fie mai mare decât limitele prevăzute în normele metodologice, diferențiate în funcție de grupa de produse depozitate și de accizele potențiale aferente;
b) locul este amplasat, construit și echipat astfel încât să nu permită scoaterea produselor accizabile din acest loc fără plata accizelor, conform prevederilor din normele metodologice;
c) locul nu va fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile, cu excepțiile prevăzute la art. 206^21 alin. (8);
d) în cazul unei persoane fizice care urmează să-și desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, aceasta să nu fi fost condamnată în mod definitiv pentru infracțiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare ori luare de mită în România sau în oricare dintre statele străine în care aceasta a avut domiciliul/rezidența în ultimii 5 ani, să nu fi fost condamnată pentru o infracțiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) în cazul unei persoane juridice care urmează să-și desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, administratorii acestor persoane juridice să nu fi fost condamnați în mod definitiv pentru infracțiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare ori luare de mită în România sau în oricare dintre statele străine în care aceasta a avut domiciliul/rezidența în ultimii 5 ani, să nu fi fost condamnată pentru o infracțiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat trebuie să dovedească că poate îndeplini cerințele prevăzute la art. 206^26.
(2) Prevederile alin. (1) vor fi adaptate corespunzător pe grupe de produse accizabile și categorii de antrepozitari, conform precizărilor din normele metodologice.
- Art.206/26,C. fiscal, Obligațiile antrepozitarului autorizat
(1) Orice antrepozitar autorizat are obligația de a îndeplini următoarele cerințe:
a) să constituie în favoarea autorității competente, dacă se consideră necesar, o garanție, în cazul producției, transformării și deținerii de produse accizabile în regim suspensiv de accize, precum și o garanție obligatorie pentru circulația acestor produse în regim suspensiv de accize, în conformitate cu prevederile art. 206^54 și în condițiile stabilite prin normele metodologice;
b) să instaleze și să mențină încuietori, sigilii, instrumente de măsură sau alte instrumente similare adecvate, necesare securității produselor accizabile amplasate în antrepozitul fiscal;
c) să asigure menținerea sigiliilor aplicate sub supravegherea autorității competente sub forma și procedura prevăzute în normele metodologice;
d) să țină evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale și expediate din antrepozitele fiscale, și să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților competente;
e) să țină un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil și de securitate;
f) să asigure accesul autorității competente în orice zonă a antrepozitului fiscal, în orice moment în care antrepozitul fiscal este în exploatare și în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea sau expedierea produselor;
g) să prezinte produsele accizabile pentru a fi inspectate de autoritatea competentă, la cererea acestora;
h) să asigure în mod gratuit un birou în incinta antrepozitului fiscal, la cererea autorității competente;
i) să cerceteze și să raporteze către autoritatea competentă orice pierdere, lipsă sau neregularitate cu privire la produsele accizabile;
j) să înștiințeze autoritățile competente despre orice modificare ce intenționează să o aducă asupra datelor inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozitar, cu minimum 5 zile înainte de producerea modificării;
k) să se conformeze cu alte cerințe impuse prin normele metodologice.
(2) Prevederile alin. (1) vor fi adaptate corespunzător pe grupe de produse accizabile și pe categorii de antrepozitari, conform precizărilor din normele metodologice.
- pct.84 (4) din Normele metodologice HG nr.44/2004, partea a II-a
Persoanele care intenționează să fie autorizate ca antrepozitari pentru producție sau pentru depozitare de produse accizabile trebuie să dețină în proprietate sau să aibă drept de folosință a clădirilor și a terenurilor. Documentele care atestă deținerea în proprietate sau în folosință a clădirilor și a terenurilor sunt:
a) pentru clădiri, extrasul de carte funciară însoțit de copia titlului de proprietate sau, după caz, a procesului-verbal de recepție, atunci când acestea au fost construite în regie proprie sau copia actului care atestă dreptul de folosință sub orice formă legală;
b) pentru terenuri, extrasul de carte funciară însoțit de copia titlului de proprietate sau copia actului care atestă dreptul de folosință sub orice formă legală.
- pct.85, Norme metodologice HG nr.44/2004, partea a II-a
(1) Un loc poate funcționa ca antrepozit fiscal de depozitare atunci când volumul mediu trimestrial al ieșirilor de produse accizabile înregistrate în ultimul an calendaristic, depășește limitele prevăzute mai jos:
a) bere - 150.000 litri;
b) vinuri și băuturi fermentate - 150.000 litri;
c) produse intermediare - 150.000 litri;
d) băuturi spirtoase - 25.000 litri de alcool pur;
e) alcool etilic - 400.000 litri de alcool pur;
f) băuturi alcoolice în general - 30.000 litri de alcool pur;
g) țigarete - o cantitate a cărei valoare la prețul maxim de vânzare cu amănuntul să nu fie mai mică de 2.500.000 euro;
h) produse energetice - 2.500.000 kg. Această cantitate minimă nu este obligatorie în cazul antrepozitelor fiscale de depozitare destinate exclusiv aprovizionării aeronavelor și, respectiv, a navelor și a ambarcațiunilor;
i) arome alimentare, extracte și concentrate alcoolice - 1.500 litri de alcool pur.
(2) În situația unui antrepozit fiscal nou autorizat pentru depozitare, cantitatea minimă prevăzută la alin. (1) va fi estimată.
(3) În cazul antrepozitarului propus care îndeplinește condițiile pentru autorizare ca antrepozit fiscal de depozitare și se încadrează în limitele prevăzute la alin. (1), acesta va prezenta și o declarație privind capacitatea de depozitare. În cazul alcoolului etilic și al produselor energetice capacitatea de depozitare va fi exprimată în litri și va fi determinată în funcție de capacitatea calibrată a recipienților și/sau a rezervoarelor de depozitare.
(4) În situația unui antrepozitar autorizat de depozitare, care pe durata unei perioade continue de 6 luni nu respectă limitele prevăzute la alin. (1), autorizația poate fi revocată. Revocarea autorizației se decide de către Comisie pe baza unui referat care să cuprindă punctul de vedere al autorității vamale centrale ca urmare a notei de constatare întocmite de autoritatea vamală teritorială.
Ultimul argument al autorității pârâte din decizia de respingere a cererii de autorizare, acela că resursele proprii ale societății sunt mai mici decât resursele atrase și împrumutate, s-a întemeiat pe calculul garanței solicitate, datele din manualul de producție și declarația privind nivelul de utilizare al capacității teoretice de 83%, pe baza cărora s-a conchis că gradul de utilizare al capacității de producție ar fi de doar 10%, în care producție fabricată de 6.000.000 țigarete pe lună și capacitate de producție teoretică de 57.170.400 țigarete pe lună. Or, din perspectiva dispozițiilor pct.85 alin1. și 2 din Norme, organul fiscal trebuia să analizeze în primul rând existența unei capacități de producție minime estimate ca volum mediu trimestrial, în raport cu un preț maxim de vânzare cu amănuntul, de 2.500.000 euro, și în consecință capacitatea de depozitare disponibilă, conform alin.3 al aceleiași norme.
Referitor la forma în vigoare a dispozițiilor legale incidente speței de față, este de observat că cererea de autorizare a reclamantei datează din anul 2010, iar potrivit preambulului deciziei nr.010/28.02.2012, aceasta a fost analizată de DJAOV T. ca organ competent, documentația anexată fiind transmisă autorității pârâte completată cu mai multe adrese pe parcursul anului 2011.
În acest context, devine relevant faptul că adresa finală prin care DJAOV T., propune respingerea cererii reclamantei, pentru aceleași motive însușite prin decizia nr.010/28.02.2012, datează din18.11.2011 având numărul de înregistrare 7990, iar modificarea legislativă a art.206/22 alin.3 care introduce noi condiții ale autorizării la lit. h si i, respectiv, "h) deținerea autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu, eliberată potrivit legislației în domeniu, sau dovada că au fost întreprinse demersurile în vederea obținerii acestora; i) dovada constituirii capitalului social minim subscris și vărsat în cuantumul prevăzut în normele metodologice.", devine operanta abia incepand cu data de 31.01.2012, odata cu . OG nr.30/2011 de modificare a Legii nr.571/2003.
In mod corespunzator, incepand cu aceeasi data, a fost modificat cuprinsul pct. 84 din Norme prin introducerea unui nou alineat 4/1, potrivit cu care, „Persoanele care intenționează să fie autorizate ca antrepozitari autorizați pentru producție de produse accizabile trebuie să prezinte dovada constituirii capitalului social subscris și vărsat minim stabilit pe categorii de produse accizabile, după cum urmează: … n) pentru producția de tutun prelucrat - 2.000.000 lei.
Concluzionând în raport cu cele expuse, apare ca fiind nelegal procedeul comisiei abilitate de a soluționa cererea de autorizare prevalându-se de cerințe care nu erau în vigoare la data finalizării cererii și documentației anexe și analizării acestora de organul local competent, respectiv, invocarea în soluționarea contestației administrative a dispozițiilor pct.84 alin.4/1 din norme, ca argument de drept hotărâtor pentru respingerea contestației. Într-o atare situație, în condițiile în care pârâta aprecia că reclamanta trebuia să îndeplinească noile cerințe legale în vigoare la data soluționării contestației, aceasta trebuia să solicite completarea documentației în consecință, și nu să respingă cererea reclamantei, cu atât mai mult cu cât s-a pârâta prevalat doar de neîndeplinirea cerinței art.206/22 alin.3 lit.1 din C. fiscal transpusă în norme, aceea a cuantumului capitalului social minim subscris și vărsat, ignorând a doua cerință de la lit.h a aceluiași alineat, care impunea și deținerea autorizației de mediu sau dovada că au fost întreprinse demersuri în vederea obținerii acesteia, conform texului citat mai sus.
În fine, referitor la nerespectarea dispozițiilor art.206/22 alin.3 lit.a și art.206/23 lit.b din C. fiscal, precum și ale pct.84 alin.4 și 85 alin.1 din HG nr.44/2004, prin decizia inițială de respingere a cererii de autorizare s-a reținut că acesta se justifică prin neprezentarea documentelor concludente privind deținerea spațiului propus spre autorizare și delimitarea clară acestuia de alte activități, cu mențiunea că reclamanta a prezentat 3 contracte de închiriere pentru clădire și o suprafață de 9000 mp, parte din acestea fiind subînchiriate ulterior altor societăți. Deși prin contestația administrativă reclamanta a arătat că îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.206/23 C. fiscal, inclusiv cu privire la locația declarată, în decizia de soluționare a contestației administrative nu s-au analizat în nici un fel aceste aspecte.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor menționate ale art.206/22 alin.3 lit.a și art.206/23 lit.b din C. fiscal, cererea de autorizare trebuie să conțină informații și să fie însoțită de documente si cu privire la amplasarea și natura locului, iar acesta trebuie sa fie amplasat, construit și echipat astfel încât să nu permită scoaterea produselor accizabile din acest loc fără plata accizelor, conform prevederilor din normele metodologice.
Totodată, conform pct.84 alin.4 din HG nr.44/2004, anterior citate, persoanele care solicită autorizarea trebuie să dețină în proprietate sau să aibă drept de folosință a clădirilor și a terenurilor, dovedite cu extrasul de carte funciară și cu titlul de proprietate sau folosință corespunzător. De asemenea, dispozitiile pct.85 alin.1 din Normele cuprinse in HG nr.44/2004, insa dupa modificarea din 31.01.2012, stipuleaza ca „locul care urmează să fie autorizat ca antrepozit fiscal trebuie să fie strict delimitat - acces propriu, împrejmuire - iar activitatea ce se desfășoară în acest loc trebuie să fie independentă de alte activități desfășurate de persoana care solicită autorizarea și care nu au legătură cu producția sau depozitarea de produse accizabile”.
Or, în condițiile în care reclamanta deținea în folosință locația declarată prin contractele de închiriere menționate chiar de către pârâtă, și întrucât potrivit pct. 5 din cererea de autorizare anexată la fila 20 și urm. vol III din dosarul tribunalului, reclamanta a identificat un loc deținut de 440.800 m3, exclusiv pentru depozitarea produselor accizabile, iar potrivit pct.6, a anexat cererii un plan de amplasare a antrepozitului fiscal – nu rezultă din ce punct de vedere nu îndeplinea cerințele specificate. Prin urmare, nerespectarea condițiilor legale sub acest aspect nu-i poate fi imputată reclamantei, cu atât mai mult cu cât cererea de autorizare a acesteia reprezintă în fapt, formularul corespunzător prevăzut de legislația în vigoare până la data de 31.01.2012, iar organul de soluționare a contestației nu a analizat și nu a confirmat neîndeplinirea condițiilor legale cerute pentru locul antrepozitului, așa cum s-a arătat.
Concluzionând, față de aspectele de fapt și de drept expuse, deciziile contestate apar ca fiind nelegale, astfel că în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va dispune anularea acestora. Prin urmare, refuzul pârâtei de a elibera autorizația de antrepozit fiscal solicitată de reclamantă apare ca fiind nejustificat, în sensul dispozițiilor Legea nr.554/2004, cu consecința admiterii petitului 2 al acțiunii și obligării pârâtei la eliberarea autorizației de antrepozit fiscal pentru producția de țigarete, conform cererii reclamantei din 12.03.2010.
În baza art.274 C. proc. civ, va obliga pârâta căzută în pretenții la plata sumei de 2.480 lei, cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocat către reclamantă, confom înscrisurilor justificative de la filele 43-44 din vol.III, dosar tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei . împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice București, dispune anularea Deciziei nr.010/28.02.2012 și a Deciziei nr.063/08.08.2012, emise de Comisia de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și în consecință, obligă pârâta să acorde societății reclamante autorizația de antrepozit fiscal de Producție țigarete conform cererii acesteia din 12.03.2010.
Obligă pârâta la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată către reclamantă - onorariu avocațial.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 9.09.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
M. I. A. B.
RED/M.I./ 23.09.2013
TEHNORED/AB/ 23.09.2013 – 2 exemplare
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7633/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2987/2013.... → |
|---|
