Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2983/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 2983/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 352/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.2983

Ședința publică din 25 Aprilie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: D. K.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau-M. împotriva sentinței civile nr. 3410/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă T. G. C. și intimata Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 09.04.2013 de către reclamanta intimată, întâmpinare.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3410 din 24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea privind pe reclamanta T. G. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București, în parte.

S-a dispus anularea actului administrativ fiscal nr. 1451/02.07.2009 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., la restituirea către reclamant a sumei de 823 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 43,3 lei.

A fost respinsă în rest acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului T. la data de 17.01.2012, această instanță a reținut că reclamanta T. G. C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu București, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 823 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare, achitată la data de 17.08.2010, precum și dobânda legală aferentă acesteia, începând cu data plății și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea acțiunii, reclamanta a aratat, în esență, că a achiziționat un autoturism marca Skoda, provenit din spațiul comunitar, pentru a cărui înmatriculare a achitat o taxă de poluare, în cuantum de 823 lei, la data de 17.08.2010.

A arătat că a solicitat instituției pârâte restituirea taxei de poluare, însă aceasta a refuzat.

Reclamantul a considerat că prevederile OUG 50/2008 sunt contrare art. 90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nelegale și abuzive, motiv pentru care trebuie înlăturate, deoarece normele europene au prioritate.

Lipsa de legalitate a instituirii taxei de poluare se conturează în aceea că se creează o situație discriminatorie între produsele naționale și cele similare importate ori, prin protejarea producției interne, se încalcă prevederile art. 90 din Tratat.

În fine, reclamantul a invocat și practica CJUE, făcând trimitere inclusiv la cauza T..

În drept, s-au invocat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 148 din Constituția României, art. 110, 90 par. 1 din TCE, art. 124 alin. 1 art. 117 alin. 2 lit. d Cod procedură fiscală, art. 274 Cod de procedură civilă.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., prin D. T. a formulat întâmpinare (f. 18-22 ds.), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T., deoarece reclamanta solicită anularea unor acte care au fost emise de Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. și a pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M.,raportat la faptul că titularul obligației de restituire a taxei de poluare este Administrația F. pentru Mediu București.

Pe fondul cauzei a arătat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât taxa de poluare nu este contrară normelor dreptului comunitar, fiind percepută pentru înmatricularea tuturor autovehiculelor, fără discriminare.

În ce privește cauza T., pârâta a învederat că hotărârea pronunțată în aceasta, nu este relevantă în speță, întrucât este vorba despre o altă perioadă.

În probațiune, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamanta a cumpărat în anul 2010 un autoturism de ocazie, marca Skoda iar pentru înmatricularea lui în România, la data de 17.08.2010 (fila 9), a achitat suma de 823 lei cu titlul de taxa de poluare.

La data de 30.12.2011, reclamanta a solicitat restituirea acesteia, cererea fiind respinsă potrivit adresei nr. 1888/12.01.2012.

Prin acțiunea de față reclamanta a solicitat anularea actului administrativ fiscal, obligarea la restituirea sumei achitate, la dobânda aferentă și la cheltuieli de judecată.

În apărare, pârâtele au invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a acestora, excepție ce a fost invocată din oficiu și de către instanță, în ceea ce privește pârâta A.F.M..

În analiza excepției invocate, instanța a constatat în baza art. 137 C.proc.civ., că aceasta este neîntemeiată pentru pârâta A.F.P., fiind întemeiată în ceea ce privește pârâtele D.G.F.P. și A.F.M..

Reclamanta prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce a fost achitată în baza unei decizii emise de către pârâta A.F.P., iar suma a fost încasată de la reclamantă de către aceasta. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății . Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Este irelevant în speță faptul că suma achitată este gestionată de Administrația F. pentru Mediu, conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, atât timp cât autoritatea fiscală competentă (identificată de art. 2 lit. d cu „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”) este cea îndreptățită a stabili obligația de plată și cuantumul acesteia, prin decizie de calcul. Așa fiind, instanța admite excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtelor A.F.M. și D.G.F.P., urmând a respinge acțiunea formulată împotriva acestor două pârâte. Respinge excepția invocată de către pârâta A.F.P.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în primul rând, că reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale.

Reclamanta a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un al stat membru al Uniunii Europene-Germania - ( fila 15,16 dosar) anterior înmatriculării în România, motiv pentru care la soluționarea acestui litigiu se impune raportarea la art. 110 fost 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Potrivit art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.

Așadar, art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.

In ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand amintim exemplificativ, Cauza Nádasdi C-290/05 și C-333/05 și hotărârea dată la 18 ianuarie 2007 în cauza C 313/05 Maciej Brzeziński împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie.

Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.

Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, se are în vedere opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Instanța a dispus anularea actului administrativ fiscal și restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act normativ, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantei prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice să achite reclamantei suma de 823 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.

Materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală.

În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, s-a reținut că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, s-a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.

În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.

De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ. a obligat pârâta A.F.P. care se află în culpă procesuală, la plata către reclamantă a sumei de 43,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, ce reprezintă taxe judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau-M. și a solicitat admiterea recursului formulat ca temeinic si legal, modificarea sentinței civile nr. 3410/24.10.2012 calității procesuale pasive in cauza a A.F.P. Sannicolau-M., iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiata.

În motivare, recurenta a arătat că prin sentința civila nr. 3410/24.10.2012, pronunțata in dosarul nr._ Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive atat a D.G.F.P. T. cat si A-F-P. Sannicolau- M., a admis acțiunea in contencios administrativ formulata de către reclamanta in contradictoriu cu paratele, a dispus obligarea paratei A.F.P. Sannicolau- M. sa restituie către reclamanta taxa pe poluare in suma de 823 lei, cu dobânda legala aferenta conform Cod pr. fiscala, precum si sa achite reclamantei cheltuielile de judecata in suma de 43,3 lei.

Sentința civila nr. 3410/24.10.2012, pronunțata de Tribunalul T., este netemeinica si nelegala.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, actualizata: "1) Orice persoana care se considera vătămata . sau ori ., de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public. "

Raportandu-ne cererilor formulate de reclamanta prin acțiunea prezenta si aplicând cadrul legal reglementat de Legea 554/2002 a contenciosului administrativ in baza căreia isi întemeiază aceasta acțiunea, se observă că Direcția Generala a Finanțelor Publice T. nu poate sta in cauza in calitate de parata, intrucat nu se solicita anularea unui act administrativ fiscal emis de către aceasta instituție ori recunoașterea unui drept in condițiile stipulate, ci doar restituirea taxei de poluare achitata la Trezoreria Sannicolau- M..

F. de acest considerent, pârâta a solicitat a se constata lipsa calității procesuale pasive a acesteia si respingerea, pe cale de consecința a acțiunii formulata de reclamanta fata de Direcția Generala a Finanțelor Publice T..

De asemenea, în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive in cauza a A.F.P. Sannicolau- M., in condițiile in care calitatea procesuala pasiva revine organului care a incasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației F. pentru Mediu.

Astfel, taxa pe poluare nu a fost "încasata" de parata A.F.P. Sânnicolau- M. (in sens de beneficiar final al acestei taxe) ci de către chemata in garanție A.F.M. București, insa prin intermediul Trezoreriei Municipiului Timișoara.

Trezoreria Sânnicolau- M. a acționat in aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama si in numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei banei comerciale, iar nu ca un titular de drepturi si obligații in nume propriu.

În susținerea excepției invocate, pârâta a arătat că taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata in contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației F. pentru Mediu.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizata, "taxa pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, (...) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu."

De asemenea, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizata, "taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."

Mai mult, conform art. 3 alin. 5 si 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "taxa se achita in lei de contribuabili, prin virament sau in numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal" insa "in ultima zi lucratoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate in contul prevăzut la alin. (4)."

Prin urmare, A.F.P. Sannicolau- M. nu poate fi obligata la restituirea taxei pe poluare achitata de reclamanta, intrucat acest organ fiscal nu mai deține in prezent aceasta suma in conturile Trezoreriei.

În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având in vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in M.Of. nr. 17din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore si esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor in ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.

În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de inmatriculare/reinmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.

De asemenea s-a soluționat si problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, IN MOD NEDISCRIMINATORIU de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa

Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în 1 anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuntumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, • cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.

Un alt element consacrat în noua reglementare (art. 12) este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite (ca taxa speciala de prima inmatriculare sau ca taxa de pojjjare). Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării:

"ART. 12 1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele f^Grezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe °aza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Prevederile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala obligatorie cauzei deduse judecații, dar care insa, . inexplicabil si evident tara absolut nicio motivare, au fost ignorate de către instanța de fond, desi ele au fost invocate de pârâta A.F.P. Timișoara pe calea concluziilor scrise formulate in cauza, drept pentru care a solicitat sa le retina ca pertinente si concludente in judecarea cauzei.

Astfel, dispozițiile imperative ale art. 12 din Legea nr. 9/2012 reglementează in mod expres tocmai situația sumelor achitate anterior cu titlu de taxa pe poluare in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 in sensul restituirii doar a diferenței care ar depasi cuantumul taxei pe emisii poluante stabilite potrivit Legii nr. 9/2012 aceasta operațiune reprezentând in fapt o veritabila operațiune de stingere a doua obligații bugetare prin compensare legala, intervenita pentru soluționarea concomitenta atat a restituirii taxei pe poluare achitate, neconforma cu dreptul comunitar si deci nedatorata, cat si a achitării simultane a taxei pe emisii poluante datorata in baza noii reglementari legale, in mod nediscriminatoriu si unitar, pentru poluarea produsa in viitor de același autoturism (vezi Decizia nr. 1344/2008 a C.Constitutionale).

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezulta ca, in cazul in care taxa pe emisii poluante calculata potrivit Legii nr. 9/2012 pentru același autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de taxa pe emisii poluante !

Pe de alta parte, principiul stabilit de art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezolva concomitent si chestiunea rambursării taxelor colectate cu încălcarea dreptului comunitar, asigurandu-se restituirea eventualelor diferente nedatorate dintre taxa in forma veche (taxa pe poluare), neconforma dreptului comunitar, si taxa in forma noua (taxa pe emisii poluante), conforma dreptului comunitar!

Restituirea integrala a taxelor achitate cu incalcarea dreptului comunitar se putea dispune doar in cazurile in care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost inca in vigoare in prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fara a fi urmate de alte norme legale care sa Instituie o noua forma a taxei respective.

Cat privește eventuala invocare de către reclamanta sau de către Instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012", aceasta chestiune a fost tranșata in mod extrem de clar de către Curtea Constituționala a României, care in repetate rânduri, in soluționarea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 -norma similara art. 12 din Legea nr. 9/2012 - prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule si cuantumul taxei pe poluare calculată conform O.U.G. nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 si nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstitutionalitate invocate, stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu incalca principiul neretroactivitatii legii, intrucat O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.

Pentru identitate absoluta de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstitutionale, ele neincalcand principiul neretroactivitatii legii.

Având in vedere aceste principii ale universalității si unicității taxei, si intrucat reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul In cauza ar fi exceptat in mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, susținem ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudentlala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei in mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv si deci fără absolut nicio justificare.

Reclamanta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau-M., consideră nefondată această excepție, drept pentru care a solicitat respingerea acesteia.

În prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în cauza de pretenția reclamantei de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M. și a cărui restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală - Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M..

Sub acest aspect, prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.

Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu".

Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificările și completările ulterioare ".

Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.

În prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M. și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantei.

. art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.

Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare - respectiv autoritățile fiscale - nu au calitate procesuală pasivă.

In acest sens, taxa de poluare din prezenta cauză a fost stabilită de Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M., care a și refuzat restituirea taxei de poluare solicitate de reclamantă.

In consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M., au emis acte administrative - respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică - prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.

În consecință, Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Reclamantei nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M. și Administrația F. pentru Mediu, reclamanta având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.

În consecință, a solicitat a se constata ca nefondată această excepție, respingând-o.

În privința Legii nr.9/2012, la care recurenta face referire, taxa plătită a fost in temeiul OUG 50/2008, drept pentru care nu sunt incidente Legii nr.9/2012.

Mai mult decât atât in ceea ce privește aceasta lege potrivit art. I din OU nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului prev. de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante icnite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10.01.2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013. Prin introducerea scutirii respective numai pentru autoturismele care se afla deja pe piața având caracteristicile enunțate anterior, legislația romana a taxei de poluare a încălcat reglementare comunitara, astfel cum este interpretata de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul impozitat este un produs al „altor state membre" ale Uniunii Europene. Principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității.

În acest context, se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.

Examinând aceste considerații ale Curții Europene de Justiție, din Hotărârea Nâdasdi și N. nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe; interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale; autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale" ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare" vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente; Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare drept puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, legist OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantei, această reglementare se impune a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

În privința cererii privind plata dobânzilor legale, se solicită a se avea în vedere dispozițiile art.21 din Constituția României care prevede ca orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, ca nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative si gratuite, iar art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede ca orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si . a cauzei sale, de către o instanța independenta si imparțiala, instituita de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil.

În privința acordării cheltuielilor de judecată având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că instanța de fond a constatat caracterul fondat al cererii, a solicitat a se constata ca in mod corect instanța de fond a obligat pârâtele la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă.

De asemenea prevederile art. 148, alin. 2 din Constituția României stabilește ca "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". Alineatul 4 al art. 148 din Constituția României statuează ca "Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului (2)".

S-a stabilit in jurisprudența Curții de Justiție Europene ca, judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.

În mod corect, instanța de fond a dispus obligarea paratei la restituirea către reclamantă a sumei de 823 lei si a dobânzii legale aferente.

În drept, au fot invocate dis. art.308 alin.2, art. 115 Cod proc.civ.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 823 lei, achitată la data de 17.08.2010, taxa fiind impusă reclamantei cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2008, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.

Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.

În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective. Aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așa cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).

Or, reclamantul a plătit taxa în litigiu sub imperiul legislației analizate în cauza N..

Modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

Curtea nu poate decât să constate că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele hotărârilor T. și N., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.

De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări este în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a D., Curtea constată că prin considerentele sentinței recurate se arată că tribunalul admite această excepție, prin dispozitiv fiind obligată doar pârâta AFP la restituirea taxei și la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M..

Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.

Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.

Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale. Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M., fiind stabilită tot de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sannicolau M..

În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice Sannicolau M. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.

Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.

În ceea ce privește restrângerea cheltuielilor de judecată de la prima instanță reprezentând onorariul de avocat, Curtea constată că nu se impune micșorarea onorariului avocațial pentru judecata în primă instanță față de criteriile prev de art.274 alin.3 C.pr.civ., ținând cont de munca îndeplinită de avocat concretizată în redactarea cererii introductive, adunarea materialului probator și reprezentarea în fața instanței.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau-M. împotriva sentinței civile nr. 3410/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau-M. împotriva sentinței civile nr. 3410/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. Dr. L. L. M. G.

GREFIER,

D. K.

Red. A.M. N./ 9.05.2013

Tehnored. D. K. – 2 ex./29.04.2013

Tribunalul T.; Judecător: N. A. F.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6489/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1979/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 117/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5392/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 95/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6489/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1979/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6879/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3276/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA