Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6129/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 6129/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 5139/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr. 6129

Ședința publică din 25 Iunie 2013

PREȘEDINTE: D. C.

JUDECĂTOR: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: O. IOȚCOVICI

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 1886/7.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M.-B. și intimata chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că a fost depusă prin registratura instanței, la data de 10.06.2013, întâmpinare formulată de către intimatul reclamant.

Nemaifiind alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art.150 C.proc.civ., închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față constată:

Prin sentința civilă nr. 1886/7.12.2012, Tribunalul C.-S. – Secția a II –a Civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul C. M. B., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.

În consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 10.605 lei, reprezentând taxa pe poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 17.08.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare și a sumei de 339,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat-o pe aceasta să plătească pârâtei suma de 10.605 lei, reprezentând taxa pe poluare și dobânda legală aferentă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că prin modul de instituire, de calcul și de percepere a taxei pe poluare pentru autoturismele de ocazie achiziționate dintr-unul din statele Uniunii Europene – unde au și fost înmatriculate pentru prima dată – s-a creat o discriminare indirectă între dobânditorii în acest mod ai autoturismelor și cei care, cumpărând din România atare bunuri, nu sunt supuși obligației de plată a taxei, ceea ce reprezintă o încălcare a legislației comunitare în materie semnate, ratificate de statul român și asumate fără rezerve prin actul de aderare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, solicitând modificarea ei cu consecința respingerii acțiunii reclamantului C. M.-B..

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.

S-a susținut în acest sens că - în opinia sa – în mod corect a fost calculată și impusă la plată taxa pe poluare achitată de reclamantul C. M.-B. întrucât ea corespunde unei corecte interpretări a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 care a fost adoptată în considerarea normelor de drept comunitar și care nu a fost contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

A decide altfel ar însemna ca instanța să încalce normele comunitare, această taxă fiind consacrată în condiții similare în alte 16 state din Uniunea Europeană și ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant C. M.-B. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu, potrivit art. 3041 C.proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Rezultă astfel că ceea ce critică, în esență, instituția pârâtă este modalitatea de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 – pe baza cărora s-a stabilit în sarcina reclamantului C. M.-B. obligația de plată a taxei pe poluare – în raport cu dreptul comunitar în materie, apreciindu-se că prin admiterea acțiunii reclamantului și prin obligarea instituției pârâte la restituirea acestei taxe, însoțită de obligațiile fiscale și judiciare aferente, s-ar fi încălcat normele specifice ale dreptului comunitar.

Curtea constată – contrar susținerilor din recurs – că soluția pronunțată de Tribunalul C.-S. este atât legală (corespunzând unei interpretări constituționale conforme a normelor de drept comunitar în raport cu normele de drept material intern) cât și temeinică (solicitările concrete ale reclamantului având acoperire în actele ce dovedesc plata taxei pe poluare a cărei restituire s-a cerut).

Intenția declarată a legiuitorului român la momentul adoptării actului normativ pentru impunerea plății taxei în discuție a fost aceea de a descuraja aducerea în țară a unor autoturisme vechi, generatoare de poluare.

Potrivit acestui act, taxa pe poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau persoana juridică care face înmatricularea, pentru autovehiculele importate/aduse din state comunitare sau din alte state.

Instanța constată că, potrivit art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U.E. (TUE) niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform Hotărârii din 2004 a CJUE pronunțată în cauza Weigel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 par. 1 din TUE interzice discriminarea fiscală între produse importate și cele similare autohtone, pentru acestea România nepercepând nicio taxă.

Din această cauză, pentru rezolvarea conflictului de legi și stabilirea corectă a temeiului juridic care să permită o soluție justă în materie, se constată că, în conformitate cu Constituția României, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar anterior menționate, care au prioritate în raport cu dreptul intern.

Întrucât de la data de 1.01.2007, România este stat membru al U.E., conform art. 148 al.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.

Într-o atare situație, stabilirea și perceperea unei taxe pe poluare prin actul normativ intern doar pentru autoturismele aduse/importate în România și care au fost pentru prima dată înmatriculate într-un stat comunitar reprezintă o diferență de tratament din punct de vedere al regimului fiscal și o formă de discriminare indirectă a proprietarilor acestora ceea ce, în mod evident, este de natură să ignore dispozițiile TUE și să încalce principiul liberei circulații a mărfurilor, aspect deja recunoscut în jurisprudența CJUE (ca de exemplu, în cauza T. – C 402/2009 sau N. – C 263/2010).

Concluzionând, rezultă că prin admiterea acțiunii reclamantului C. M.-B. și prin obligarea instituției pârâte la restituirea taxei pe poluare plătită de acesta precum și la plata drepturilor fiscale accesorii, Tribunalul C.-S. a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul instituției pârâte.

Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată reclamantului, astfel cum au fost solicitate prin întâmpinarea depusă la dosar, întrucât partea nu a depus niciun act doveditor în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 1886/7.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M.-B. și intimata chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 Iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. CALAICLAUDIA R. M. L.

Grefier,

O. IOȚCOVICI

Red.D.C./26.06.2013

Tehnored.O.I./2 ex/03.07.2013

Instanță fond: Tribunalul C.-S.– jud. I. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6129/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA