Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8749/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8749/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 9860/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 03.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.8749
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.09.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș, împotriva sentinței civile nr.666/12.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamantul – intimat H. S. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței din partea reclamantului – intimat concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la data de 21.12.2012, reclamantul H. S. M. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Sebiș, solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5670 lei, actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală, până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința Civilă nr.666/12.02.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. S. M. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Orașului Sebiș și a obligat pârâtă să restituie reclamantului taxa pentru poluare achitată, în sumă de 5670 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 5670 lei, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sebiș, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea formulată și înregistrată la pârâtă sub nr._ din 03.12.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, iar față de faptul că această cerere a fost respinsă, reclamantul a formulat acțiunea în contencios administrativ de față.
Prin urmare, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.”, în privința taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E. de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și fără a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fără niciun echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție, începând cu data de 1.12.2009 intrând în vigoare Tratatul de la Lisabona.
Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, singura concluzie judicioasă care se impune în cauză este aceea că deși dispozitivul hotărârii preliminare pronunțată în cauza „T.” nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele acestei hotărâri atestă fără niciun dubiu caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pentru poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială, la care de asemenea s-a făcut referire în hotărârea de față, fără a opera nicio distincție, chiar dacă Curtea Europeană de Justiție nu a stabilit și care ar fi nivelul maxim acceptabil până la care se poate reține că taxa pentru poluare nu are caracter discriminatoriu și nu descurajează importul de autovehicule, în condițiile în care în cauza „T.” s-a reținut caracterul discriminatoriu al taxei pentru poluare în litigiu avându-se în vedere și cuantumul ridicat al taxei pentru poluare din cauza respectivă care era de aproximativ 30% din valoarea autovehiculului, în vreme ce în alte cazuri aceeași taxă are o valoare redusă față de acest procent, ajungând uneori și la 10 – 15 % din valoarea autovehiculului.
Cu alte cuvinte, este de nediscutat astăzi împrejurarea că o taxă pentru poluare de circa 30 % din valoarea autovehiculului contravine art. 110 T.F.U.E. dar, întrucât Curtea Europeană de Justiție nu afirmă nimic despre taxele mai mici de 30% din valoarea enunțată, respectiv nu stabilește că taxa ar fi nediscriminatorie, dacă nu ar depăși bunăoară 15% ori 20% din valoarea autovehiculului, în lipsa unui atare reper trebuie reținută concluzia, singura posibilă, că taxa pentru poluare reglementată în varianta inițială a O.U.G. nr. 50/2008 contravine art. 110 T.F.U.E. fără nicio distincție.
În sfârșit, faptul că prin acțiunea în contencios administrativ de față este vizată o taxă pentru poluare stabilită printr-o decizie de calcul emisă în anul 2010, nu prezintă relevanță în sensul în care să devină inaplicabilă hotărârea preliminară pronunțată în cauza „T.”, deoarece anterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantă (21.12.2012), Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat, iarăși fără niciun echivoc, la 07.07.2011 în cauza „N.”, statuând că și taxa pentru poluare achitată în anul 2010 este incompatibilă cu art. 110 din T.F.U.E. așa încât apar a fi superflue toate justificările pe care pârâtele le-au adus în susținerea apărărilor lor în fond, care astfel vor fi înlăturate de către tribunal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta arată că din expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008, rezultă printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 Cod fiscal.
În elaborarea strategiilor și politicilor economice ale guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene se consideră că activitatea de protecție a Mediului reprezintă o componentă necesară a transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile a societății. Astfel componentele de mediu și dezvoltare nu mai sunt considerate ca fiind independente evidențiindu-se tocmai relația de reciprocitate dintre un mediu curat, dezvoltarea durabilă și o economie solidă.
Principiul suprem căruia trebuie să i se subordoneze întreaga activitate economică și socială a unei țării îl constituie conservarea condițiilor de sănătate ale populației.
România prin aprobarea O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la U.E. de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule si a fost adoptată O.U.G. nr.50/2008 care are la bază principiile pe care le-a enunțat mai sus.
De altfel, criticile Comisiei Europene aduse României referitoare la încălcarea Protocolului de aderare la Uniunea Europeană prin perceperea taxei speciale pentru autoturisme nu au vizat decât cuantumul ridicat al acesteia. Tocmai pentru a se conforma sesizărilor primite de la Comisia Europeană, guvernul a adoptat O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare al cărui cuantum este considerabil mai mic, astfel încât nu mai poate fi pusă problema protejării pieței interne față de cea comunitară.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta arată că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Mai nou, odată cu adoptarea modificărilor la O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 218/2008, Comisia Europeană își arată acordul pentru existența acestei taxe, chiar mai mult, consideră că suspendarea plății taxei de poluare pentru autoturismele stabilite la art. II și III din O.U.G. nr. 218/2008 se constituie în premize discriminatorii și recomandă eliminarea acestor suspendări de la plata taxei de poluare.
În concluzie, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru U.E. este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru U.E. este supus acestei taxe de poluare. în acest sens au și fost respinse toate acțiunile pentru restituirea taxei speciale auto plătite pentru înmatricularea unui autoturism nou cu ocazia primei înmatriculări în România, în mod judicios instanțele de judecată constatând lipsa elementelor comerciale discriminatorii fată de aceste autoturisme.
Reclamantul – intimat, legal citat, nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 T.F.U.E. din perspectiva unor versiuni diferite ale O.U.G. nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform O.U.G. nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 T.F.U.E. (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv O.U.G. nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate până în ianuarie 2013.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva Sentinței Civile nr.666/12.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
aflată în C.O., semnează
Președinte C.A.T.,
prof. univ. dr. L. B.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./10.10.13
TEHNORED:M.T./10.10.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7886/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5683/2013.... → |
|---|
