Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1522/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1522/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 1318/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1522
Ședința publică din 26 Martie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 1032/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Șoșea M.-F. și intimata chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art.150 C.proc.civ., închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 1032/19.09.2012, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a respins excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița prin întâmpinare.
Prin aceeași hotărâre, a admis acțiunea formulată de către reclamantul Șoșea M. F., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.-Administrația Finanțelor Publice Reșița, iar în consecință a anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare nr.830/09.09.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1073 lei, reprezentând taxă pe poluare și dobânda aferentă calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 12.01.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare.
De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1073 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
Totodată a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa pe poluare, reglementată de O.U.G. nr.50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a reținut dreptul contribuabililor la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Astfel s-a apreciat că rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, s-a reținut că regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, s-a observat că sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst a rezultat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, s-a concluzionat că singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 și 4 din Constituție și art.117 lit.d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei pe poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Referitor la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative s-a reținut că, în speță, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă înregistrată la AFP a mun. Reșița sub nr.409/12.01.2012 pentru restituirea taxei pe poluare, iar prin adresa nr.5525/24.02.2012 i s-a respins solicitarea de restituire a taxei și de anulare a actului administrativ – decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.830/09.09.2011 (fila 8 dosar de fond).
Tribunalul a observat că deși această adresă nr.5525/24.02.2012 nu constituie un act administrativ în sensul art.41 din OG nr.92/2003, nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ împotriva unui act administrativ ce constituie răspuns la o plângere prealabilă.
Astfel, prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat organului emitent, solicitând atât anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.830/09.09.2011 cât și restituirea taxei, neprimind însă în soluționarea cererii formulate un act administrativ de autoritate, fapt pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta AFP a municipiului Reșița, în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.
În plus, s-a reținut că, în ceea ce privește consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei pe poluare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art.207 Cod de procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, s-a apreciat de către prima instanță că nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
De asemenea, s-a constat că apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamanta nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Prin urmare, este nefondată excepția tardivității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul Șoșea M. F. a cumpărat din dintr-un stat membru UE un autoturism marca Skoda F., pentru care fost obligată să achite suma de 3690 lei, reprezentând taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, sumă achitată cu chitanța . nr._/09.09.2011, în baza deciziei de calcul al taxei pe poluare nr.830/09.09.2011 (fila 8 dosar).
Instanța de fond a constat că taxa pe poluare a fost calculată în baza deciziei nr.830/09.09.2011 (fila 8 dosar de fond) și achitată cu chitanța . nr._/09.09.2011, reclamanta solicitând organului emitent restituirea sumei achitată cu acest titlu, considerând că taxa pe poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fila 7 dosar de fond).
Pârâta, prin răspunsul-adresă nr.5525/24.02.2012, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 16 dosar de fond).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr.50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa pe poluare reglementată prin O.U.G. nr.50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., s-a reținut dreptul contribuabililor la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). prima instanță a considerat că rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care s-a instituit taxa pe poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art.110 (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, s-a apreciat că judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, prima instanță a opiniat că sunt incidente dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin.4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa pe poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a apreciat că taxa pe poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, a anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare nr.830/09.09.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1073 lei, reprezentând taxa pe poluare.
Instanța de fond a reținut și că potrivit dispozițiilor art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea dobânzii legale aferente, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 1073 lei, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 12.01.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art.18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul Șoșea M. F. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.-Administrația Finanțelor Publice Reșița; a anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare nr.830/09.09.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1073 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii aferente calculată conform art.124 Cod procedură fiscală, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu, a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1073 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare cât și dobânda aferentă calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 43,30 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1073 lei, reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008 taxa pe poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În acest sens, s-a reținut că instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art.60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea juridică care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu există in sarcina D.G.F.P. C.-S. și a AFP a municipiului Reșița.
S-a stabilit că obligația de garanție îi revine chematului în garanție, în temeiul OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în măsura stabilirii în concret a răspunderii AFP în raportul juridic administrativ dedus judecății. Astfel, s-a reținut că AFP nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare în discuție considerându-se că apare injust a o obliga în această calitate la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, solicitând modificarea ei cu consecința respingerii acțiunii reclamantului Șoșea M.-F..
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că - în opinia sa – în mod corect a fost calculată și impusă la plată taxa pe poluare achitată de reclamantul Șoșea M.-F. întrucât ea corespunde unei corecte interpretări a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 care a fost adoptată în considerarea normelor de drept comunitar și care nu a fost contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
A decide altfel ar însemna ca instanța să încalce normele comunitare, această taxă fiind consacrată în condiții similare în alte 16 state din Uniunea Europeană și ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare.
În cauză, intimatul nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu, potrivit art. 3041 C.proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că ceea ce critică, în esență, instituția pârâtă este modalitatea de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 – pe baza cărora s-a stabilit în sarcina reclamantului Șoșea M.-F. obligația de plată a taxei pe poluare – în raport cu dreptul comunitar în materie, apreciindu-se că prin admiterea acțiunii reclamantului și prin obligarea instituției pârâte la restituirea acestei taxe, însoțită de obligațiile fiscale și judiciare aferente, s-ar fi încălcat normele specifice ale dreptului comunitar.
Curtea constată – contrar susținerilor din recurs – că soluția pronunțată de Tribunalul C.-S. este atât legală (corespunzând unei interpretări constituționale conforme a normelor de drept comunitar în raport cu normele de drept material intern) cât și temeinică (solicitările concrete ale reclamantului având acoperire în actele ce dovedesc plata taxei pe poluare a cărei restituire s-a cerut).
Intenția declarată a legiuitorului român la momentul adoptării actului normativ pentru impunerea plății taxei în discuție a fost aceea de a descuraja aducerea în țară a unor autoturisme vechi, generatoare de poluare.
Potrivit acestui act, taxa pe poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau persoana juridică care face înmatricularea, pentru autovehiculele importate/aduse din state comunitare sau din alte state.
Instanța constată că, potrivit art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U.E. (TUE) niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform Hotărârii din 2004 a CJUE pronunțată în cauza Weigel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 par. 1 din TUE interzice discriminarea fiscală între produse importate și cele similare autohtone, pentru acestea România nepercepând nicio taxă.
Din această cauză, pentru rezolvarea conflictului de legi și stabilirea corectă a temeiului juridic care să permită o soluție justă în materie, se constată că, în conformitate cu Constituția României, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar anterior menționate, care au prioritate în raport cu dreptul intern.
Întrucât de la data de 1.01.2007, România este stat membru al U.E., conform art. 148 al.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Într-o atare situație, stabilirea și perceperea unei taxe pe poluare prin actul normativ intern doar pentru autoturismele aduse/importate în România și care au fost pentru prima dată înmatriculate într-un stat comunitar reprezintă o diferență de tratament din punct de vedere al regimului fiscal și o formă de discriminare indirectă a proprietarilor acestora ceea ce, în mod evident, este de natură să ignore dispozițiile TUE și să încalce principiul liberei circulații a mărfurilor, aspect deja recunoscut în jurisprudența CJUE (ca de exemplu, în cauza T. – C 402/2009 sau N. – C 263/2010).
Concluzionând, rezultă că prin admiterea acțiunii reclamantului Șoșea M.-F. și prin obligarea instituției pârâte la restituirea taxei pe poluare plătită de acesta precum și la plata drepturilor fiscale accesorii, Tribunalul C.-S. a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul instituției pârâte.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 1032/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Șoșea M.-F. și intimata chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 Martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./28.03.2013
Tehnored.O.I./2 ex/08.04.2013
Instanță fond: Tribunalul C.-S.– jud. L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2455/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 217/2013.... → |
|---|
