Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3064/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3064/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 7488/108/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3064
Ședința publică din 26 aprilie 2013
P.: R. C.
JUDECĂTOR.M. I.
JUDECATOR: Ș. E. P.
GREFIER:D. C.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice A. și Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.6126/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta D. H. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 15.04.2013 de către reclamanta intimată D. D. H., întâmpinare la care se află anexată delegația avocațială de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.6126/06.12.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. în baza disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, rap. la art. 117 lit. d și art. 124 Cod procedură fiscală, a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta D. H. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A..
A anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante nr._/ad/17.08.2012, emisă de Administrația Finanțelor Publice A., precum și decizia nr. 13.541/31.10.2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să restituie reclamantei suma de 1.882 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, achitată de reclamantă cu chitanța ., nr._/20.08.2012.
În baza art. 124 alin. 1, rap. la art. 70 alin. 1 Cod de procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să plătească reclamantei dobânzile legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, până la data restituirii efective.
În baza art. art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice A. și Administrația Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În esență, recurentele susțin legalitatea taxei în discuție, datorată în temeiul art.4 alin.1 lit.a din Legea nr.9/2012, act normativ conform dreptului comunitar, așa cum rezultă din preambulului acestuia, că taxa astfel percepută nu este discriminatorie, nefiind dovedită în concret o depreciere reală a autovehiculului ce a determinat plata acestei taxe, din perspectiva criteriilor obiective consacrate în jurisprudența CEJ, iar considerentele avute în vedere la pronunțarea cauzelor T. și N. nu se aplică în cauză fiind vorba despre o lege nouă, în temeiul principiului tempus regit actum.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, „Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Conform art. 5 alin. 1 și 3 din aceeași lege, „organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate”, iar „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei se face în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa a fost plătită de reclamant la organul fiscal local – AFP A. și că a formulat contestație administrativă împotriva deciziei de stabilire a taxei, respinsă prin Decizia nr._/31.10.2012, însă în cauză acesta invocă refuzul nejustificat de restituire, în sensul Legii nr.554/2004, pe motiv că taxa a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Prin urmare, vor fi respinse recursurile declarate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
In baza art.274 C.pr.civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice A. și Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.6126/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta D. H. D..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 26 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER,
D. C.
Red.:MI./26.05.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./26.05.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.M. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4368/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3732/2013.... → |
|---|








