Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1737/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1737/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 4125/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1737
Ședința publică din data de 27 martie 2013
PREȘEDINTE: C. M. Dica
JUDECĂTOR: C. L.
JUDECĂTOR: Dr. C. P.
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., împotriva sentinței civile nr. 3117/01.10.2012, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. G., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat L. M. L. pentru reclamantul-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. și Direcția G. a Finanțelor Publice T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 1083/26.03.2013, reprezentând onorariu avocat și cererea de restituire a taxei de poluare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că, prin sentința civilă nr. 3117/01.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
A admis cererea formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.796 lei, reprezentând taxă de poluare cu dobânzi legale calculate în conformitate cu prevederile art. 124 din OG nr. 92/2003, începând cu data de 24.05.2012, până la restituirea în întregime a sumei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 439,30 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:
Față de prevederile art. 137 Cod procedură civilă, prin emiterea deciziei de calcul în baza căreia reclamantul a fost obligat să plătească taxa pe poluare, s-a născut raportul juridic obligațional între reclamant și emitenta deciziei, astfel că există identitate între persoana juridică care a emis decizia și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, considerente pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive privind pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. a fost respinsă.
Cu privire la fondul cauzei instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand marca Seat Ibiza având nr. de identificare VSSZZZ6KZZR639463. Pentru înmatricularea autovehiculului în România reclamantul a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 1.796 lei.
Taxa de poluare a fost plătită în temeiul Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, această taxă fiind impusă pentru prima înmatriculare a autoturismului în România.
Potrivit acestui act normativ, taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, precum în speță.
Reglementată în modul prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa de poluare este contrară art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale Uniunii Europene, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată iar decizia de calcul este data in baza unei norme interne care contravine normelor comunitare.
În ce privește aplicabilitatea Legii nr. 9/2012, tribunalul a reținut că Legea nr. 9/2012, pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și a intrat în vigoare 3 zile de la publicare.
Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.
Taxa de poluare ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, (în acest sens a se vedea: cauza nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministčre danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerentele expuse, în baza art. 117 lit. d Cod procedură fiscală, tribunalul a dispus restituirea taxei și obligarea la dobânzi legale care încep să curdă de la data punerii în întârziere prin cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, menținerii actului administrativ fiscal contestat, precum și a respingerii capătului de cerere privind solicitarea reclamantului privitoare la cheltuielile de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este vădit neîntemeiată în ceea ce privește admiterea acțiunii, dat fiind că, la data de 13.01.2012, a intrat în vigoare Legea nr. 9/6.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în M. Of. nr. 17/10.01.2012, prin care s-a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
O primă modificare majoră, introdusă de Legea nr. 9/2012, este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
Totodată, s-a soluționat problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, când nu se percepea taxa, sau după această dată, care au fost scutite sau exceptate de la plata ei, pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective: tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141 -2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite, ca taxa specială de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare.
Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala cauzei deduse judecații, drept pentru care solicită instanței sa le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Cât privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecată, din oficiu, a unei pretinse „aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012”, învederează faptul că aceasta chestiune a fost tranșată, în mod extrem de clar, de către Curtea Constituționala a României, care, în repetate rânduri, în soluționarea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, normă similară art. 12 din Legea nr. 9/2012, prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxă speciala pentru autovehicule și cuantumul taxei pe poluare calculată conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 si nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, stabilind faptul că aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, întrucat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe, printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstituționale, ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.
Având în vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, întrucât reclamantul nu dovedește faptul că autovehiculul în cauză ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta apreciază că instanța de judecată nu poate stabili, pe cale jurisprudențială, un nou caz de exceptare de la plata taxei legal datorate, doar pentru motivul că ea a fost achitată la o anumită dată sau că a fost promovată acțiune anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea, pe cale jurisprudențială, a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei, în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și fără nicio justificare.
Cât privește Hotărârea pronunțată de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09 loan T., apreciază că aceasta a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Hotărârea a mai fost criticată sub aspectul greșitei acordări a dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
Reclamantul-intimat nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Analizând recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea taxei specială pentru autoturisme și autovehicule (taxă de primă înmatriculare), în sumă de 1796 lei pe care a achitat-o în data de 02.07.2008, în condițiile art. 214 ind. 1 din Codul fiscal.
În esență, reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare plătite pentru înmatricularea în România, în anul 2008, a unui autovehicul second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cu privire la fondul cauzei Curtea precizează că reclamantului i-a fost impusă plata taxei de primă înmatriculare cu prilejul înmatriculării pentru prima dată în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Regimul juridic al taxei de primă înmatriculare a fost reglementat de art. 2141 -2143 din Codul fiscal, fiind în vigoare în perioada 1.01._08, dată la care a fost abrogată prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Cu privire la jurisprudența Curții de Apel Timișoara în materia cererilor de restituire a taxei de primă înmatriculare, Curtea precizează că această jurisprudență a fost unanimă în soluția constatării încălcării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare și a admiterii cererilor de restituire integrală a acestei taxe către reclamanții care au înmatriculat în România autovehicule second hand achiziționate din state membre ale Uniunii Europene.
Instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 03.07.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., C-263/10, deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, nr. 218/2008, nr. 7/2009 și nr. 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 01.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform OUG nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantei de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 TFUE.
În privința solicitării de înlăturare a dobânzilor acordate, Curtea reține că în mod legal prima instanță a dat eficiență art. 124 Cod procedură fiscală, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea constată că suma solicitată de reclamant cu acest titlu este modică, astfel că și acest motiv de recurs se va privi ca nentemeiat.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva 3117/01.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. G., ca neîntemeiat.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorar de avocat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., împotriva sentinței civile nr. 3117/01.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. G..
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. Dica C. L. Dr. C. P.
Grefier,
N. B.
Red. C. L. /22.04.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./22.04.2013
Primă instanță: Tribunalul T. – D. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3323/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 24/2013.... → |
|---|
