Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4125/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4125/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 6364/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4125
Ședința publică din 27 MAI 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței civile nr.1142/CA/25.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat O. G. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate a depus întâmpinare, un contract de vânzare – cumpărare și decizia de calcul al taxei de poluare
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursurilor.
Reprezentantul reclamantei intimate, având cuvântul, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1142/CA/25.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. G., împotriva pârâtelor DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
S-a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 5586 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare emisă pe numele reclamantului..
Au fost obligate pârâtele la 539,3 lei cheltuieli de judecată restrânse față de reclamant.
A fost obligată chemata în garanție Administrației F. pentru Mediu să suporte din fondurile sale restituirea taxei de poluare și cheltuielile de judecată
Împotriva acestei hotărâri, ambele pârâte au declarat recurs.
În recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice T., hotărârea este criticată sub aspectul nesoluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției generale a finanțelor publice, căci taxa încasată s-a virat la Administrația F. pentru Mediu București, în baza art.1 (1) din O.U.G nr. 50/2008.
În recursul Administrației Finanțelor Publice Timișoara, hotărârea este criticată sub aspectul nesoluționării favorabile a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, suma încasată virându – se la Administrația F. pentru Mediu București .
Pe fondul cauzei,se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Se mai susține că sentința atacată este neîntemeiată și în privința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă .
În cauză, reclamantul intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursurile astfel declarate, prin perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri de modificare, casare a hotărârii, în sensul art. 3041 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, astfel că ambele recursuri urmând a fi respinse, ca nefondate, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtelor, Curtea constată că reclamantul în cauză s-a aflat în raporturi juridice directe cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, aceasta din urmă încasând suma achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, faptul virării acestei sume către Administrația F. pentru Mediu București având relevanță în privința modului de soluționare a cererii de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu București, iar, în cauza de față, instanța a admis această cerere și a instituit obligația de plată efectivă în sarcina Administrației F. pentru Mediu București.
Invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în prezentul recurs nu justifică un interes, câtă vreme instanța nu a instituit obligația de plată în sarcina acestei pârâte.
Cât privește dispozițiile Legii nr.9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de reclamant efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă. Mai mult, Curtea constată că, în prezenta cauză, cheltuielile suportate de reclamant au fost reduse de instanța de fond.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței civile nr.1142/CA/25.04.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat O. G. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 27 MAI 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
PROF.UNIV.DR.L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
C. J.
Red.L.B./04.06.2013
Tehnored. J.C. 2 ex./04.06.2013
Primă instanță: M.T. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2402/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9260/2013.... → |
|---|








