Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2427/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2427/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 4055/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2427
Ședința publică din 16 aprilie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu prin D.G.F.P. A. împotriva sentinței civile nr. 3956/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații T. L. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru intimata T. L., av. V. Darius, lipsă pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Ineu prin D.G.F.P. A. și intimata Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentantul intimatei a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind achitarea onorariului avocațial și dovada primei înmatriculări a autovehiculului într-un stat membru al U.E.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3956/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și, în consecință, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.819 lei, plătită la Trezoreria Ineu cu chitanța . nr._/22.12.2010, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care a obligat-o să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin prezenta hotărâre, și a obligat pârâta de ordinul I la 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională.
Față de cele de mai sus, s-a reținut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Ori, s-a arătat că în momentul în care un stat devine membru al Comunității – România devenind membră în anul 2007 –, întregul sistem juridic comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv. Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca statul membru să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar. Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cererea reclamantului este admisibilă, taxa de poluare achitată de acesta fiind în contradicție cu legislația europeană în materie.
În fine, s-a mai reținut că, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest act normativ, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, solicitare formulată în cauză.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că obligația de garanție îi revine Administrației F. pentru Mediu București, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în măsura stabilirii în concret a răspunderii pârâtei în raportul juridic administrativ dedus judecății, care nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare, fiind de necontestat că taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul acestei instituții, fiind, așadar, legal ca chemata în garanție, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu prin D.G.F.P. A., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.
În susținerea recursului, pârâta a reiterat cele învederate prin întâmpinarea formulată în primă instanță, în sensul că din expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că adoptarea acestui act normativ a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene: „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. 4 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...)”.
Prin acest act normativ, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica de mediu pe principiul „poluatorul plătește”. Așa cum este reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de vreun alt organism comunitar. Îndeplinind aceste cerințe, este evident că taxa plătită de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cererea părții și nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității, acțiunea introductivă trebuind a fi respinsă.
Rezultă, dintr-o jurisprudență constantă, că art. 90 primul paragraf este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import. Așadar, pentru aplicarea art. 90 și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză. Așadar, în opinia recurentei, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul intimat și-a achiziționat autoturismul. În concluzie, consideră că discriminarea pretinsă între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru U.E. nu există, din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru, este supus acestei taxe de poluare. Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care soluția instanței de fond este nelegală.
Recurenta critică hotărârea instanței și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că, în speță, prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, aceasta este partea care a căzut în pretenții și care trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta T. L. nu a formulat întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere cu privire la recursul declarat în cauză.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, cu titlu preliminar, Curtea reține că taxa plătită de reclamanta intimată a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la prevederile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”. Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Raportat la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Raportat la considerentele arătate, Curtea constată că taxa de poluare este nelegală raportat la art. 110 din Tratat, motiv pentru care în mod corect a fost restituită de tribunal, astfel că recursul pârâtei apare ca nefondat și se impune a fi respins.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă - care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Ori, partea căzută în pretenții în litigiul pendinte este tocmai instituția recurentă, așa încât în mod legal prima instanță a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă (între aceasta din urmă și chemata în garanție, neexistând, de altfel, nici un raport procesual).
În baza art. 274 Cod pr. civ., va obliga recurenta la plata către intimata T. L. a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu prin D.G.F.P. A. împotriva sentinței civile nr. 3956/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații T. L. și Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la plata către intimata T. L. a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./10.05.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./17.05.2013
Prima instanță: Tribunalul A., jud. L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2825/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... → |
|---|
