Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6200/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6200/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 9832/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6200
Ședința publică din 27 iunie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: M. S. L.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta Directia Generala a Finantelor Publice T. în reprezentarea AFP Sânnicolau M. împotriva sentinței civile nr. 268/PI/CA/2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă S. I. având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depuse la dosar prin serviciul de registratură la data de 22.06.2013 de către reclamanta intimată întâmpinare în 2 exemplare și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri formulate, constatându-se că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, Curtea reține cauza pentru soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 268/01.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ /2013a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sânnicolau M., a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamanta S. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. prin D. T., a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. să restituie reclamantului suma de 7148 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, achitată la 25.06.2012 și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 539,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului T. la data de 19 oct.2012 ,această instanță a reținut că reclamanta S. I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:anularea deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante nr. 3060/25.06.2012 emisa de parata AFP Sânnicolau M.;restituirea sumei de 7148 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, la data de 25.06.2012 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că a achiziționat in cursul anului 2012, un autovehicul second hand – marca Opel – cu nr. de identificare WOLOTGF_, an de fabricație 2001, provenit din spațiul comunitar, pentru a cărui înmatriculare a achitat o taxă pentru emisii poluante, în cuantum de 7148 lei, la data de 25.06.2012.
Reclamanta învederează, în esență, că prevederile Legii 9/2012 (care sunt aceleași cu cele ale OUG 50/2008) sunt contrare art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nelegale și abuzive, motiv pentru care trebuie înlăturate, deoarece normele europene au prioritate; astfel, normele dreptului comunitar au prioritate și trebuie aplicate în mod direct, de către judecătorul național, în situația în care legislația internă contravine acesteia.
Lipsa de legalitate a instituirii taxei de poluare se conturează în aceea că se creează o situație discriminatorie între produsele naționale și cele similare importate ori, prin protejarea producției interne, se încalcă prevederile art. 90 din Tratat, așa încât are dreptul la restituirea integrală a taxei achitate.
În drept, s-au invocat disp. art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, jurisprudența CJUE în materie, prevederile Legii nr. 554/2004, art. 148 din Constituția României, art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală.
Cererea s-a timbrat cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Pârâta AFP Sânnicolau M., prin D. T., a formulat întâmpinare, prin
care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece taxa pentru emisii poluante, instituita de Legea 9/2012, se face venit la bugetul fondului pentru mediu; astfel, pârâta arată că această instituție este cea care trebuie să restituie taxa, invocând disp. art. 64-66 cod pr. civ.
În ce privește fondul cauzei, pârâta arată, în esență, că acțiunea este neîntemeiată, susținând că taxa pentru emisii poluante este legală, fiind calculată în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Astfel, se arată că aceasta taxa nu contravine disp. art. 110 din Tratat, întrucât nu poate fi asimilată impozitelor interne, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, iar actele normative adoptate sunt legale, fiind emise cu respectarea dreptului comunitar și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, nefiind admisă nicio excepție de neconstituționalitate în privința acestor norme.
În drept, pârâta a invocat preved. Legii nr. 9/2012.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta S. I. a achiziționat în cursul anului 2012, un autovehicul – second hand – marca Opel – cu nr. de identificare WOLOTGF_, an de fabricație 2001, provenit din spațiul comunitar, Austria - înmatriculat pe teritoriul acestui stat (f. 12, 13 ds.).
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamanta a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoită să achite o taxă de 7148 lei - cu titlu de taxă pentru emisii poluante de la autovehicule, calculată in baza prevederilor Legii nr. 9/2012, la data de 25.06.2012 (f. 9 ds.).
Reclamantul apreciază că taxa percepută de pârâta AFP Sânnicolau M. este nelegală, iar refuzul acesteia de a-i restitui taxa, este unul nejustificat, motiv pentru care a înaintat prezenta acțiune.
Cu titlu preliminar, instanța constată că, potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ in temeiul caruia a fost perceputa taxa), această taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2 - reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare (art. 3).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 al. 1 lit. a), iar aceasta se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
După cum se poate constata, prevederile art. 4 al. 1 din Legea nr. 9/2012 sunt identice cu cele ale art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 (potrivit cărora obligația de plată a taxei intervenea tot cu ocazia primei înmatriculări).
Deși la al. 2 al art. 4 din Legea nr. 9/2012, se prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării – aplicarea acestor dispoziții este suspendată până la data de 01.01.2013 (potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012).
În atare situație, prevederile legale care reglementează în prezent, taxa datorată pentru emisiile poluante, sunt aceleași cu cele care reglementau taxa pe poluare impusă de OUG nr. 50/2008, motiv pentru care instanța le-a analizat prin raportare la acest din urmă act normativ.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sânnicolau M., prin D. T., instanța constată că, raportat la obiectul acțiunii reprezentat de anularea deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante emisa de această instituție si restituirea taxei plătită la aceeași instituție, AFP Sânnicolau M. justifică, în cauză, calitate procesuală pasivă, fiind lipsit de relevanță, faptul că taxa respectiva constituie venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin urmare, excepția invocată de pârâtă a fost respinsă.
Invocarea de către aceeași pârâtă a prevederilor art. 64 – 66 cod pr. civ., nu poate fi reținută în cauza de față, întrucât aceste dispoziții reglementează instituția “arătării titularului dreptului”; ori, în speță, nu se pune problema deținerii unui lucuru pentru altul sau al exercitării unui drept asupra unui lucru, în numele altei persoane.
Față de temeiul de drept invocat de reclamantă - disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, Tribunalul a constatat că:”Se restituie, la cerere, debitorului…..sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Analizând, în continuare, legalitatea măsurilor contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul reține că în jurispudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant,că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională”.
Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a apreciat că acțiunea de față este, parțial, întemeiată și se impune a fi admisă, cu consecința restituirii, către reclamantă, a sumei de 7148 lei, achitată la data de 25.06.2012, cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Nu poate fi primită solicitarea reclamantei de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare, întrucât, fiind vorba despre un act administrativ fiscal, pentru anularea acesteia, partea interesată trebuia să urmeze procedura administrativă reglementată de disp. art. 205 și următoarele cod pr. fiscală, procedură ce nu a fost urmată.
Prin urmare, sub acest aspect, cererea reclamantei a fost respinsă.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, cu titlu de onorariu avocat, instanța, raportat la gradul de complexitate al cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat (cauza fiind soluționată la primul termen de judecată), a apreciat că nu se justifică suma de 1000 lei, percepută cu acest titlu reducând în temeiul disp. art. 274 al. 3 cod pr. civ., cuantumul acestuia la suma de 500 lei.
Prin urmare, în temeiul disp. art. 274 cod pr. civ., reținând culpa pârâtei AFP Sânnicolau M., a obligat-o să plătească reclamantei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sânnicolau M. solicitând admiterea recursului ca temeinic și legal, modificarea sentinței civile recurate in sensul respingerii acțiunii.
În motivare, pârâta recurentă a arătat că se impune respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, având în vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în M. Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012 prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
A susținut că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legală obligatorie cauzei deduse judecații, dar care însă au fost ignorate de instanța de fond, drept pentru care s-a solicitat instanței de recurs să le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Având în vedere aceste principiile universalității și unicității taxei, și întrucât reclamantul nu a dovedit faptul ca autovehiculul în cauza ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta a susținut că instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențială un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudentială a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule "second hand", care astfel ar fi exceptate de la plata taxei în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și deci fără absolut nici o justificare.
Cât privește invocarea Hotărârii pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., s-a apreciat că aceasta a devenit caducă și respectiv inaplicabilă, în raport de noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei în cuantum de 7148 lei achitată la data de 25.06.2012, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România a unui autoturism, invocând dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și arătând, în esență, că taxa achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și din Legea nr. 9/2012, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C 263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, la art. 1, următoarele: „începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”. Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
Totodată, Curtea de Apel Timișoara are în vedere conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.), obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77.
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin acestea se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea constată că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
Prin urmare, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau M. împotriva sentinței civile nr.268 din data de 01 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul T..
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimata reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau M. împotriva sentinței civile nr.268 din data de 01 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,27.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. PUPDr. L. L.
GREFIER,
M. S. L.
Red. A.M. N./ 11.07.2013
Tehnored. M.S.L. – 2 ex./27.06.2013
Tribunalul T., Judecător: D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2189/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6595/2013.... → |
|---|
