Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4426/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4426/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7616/108/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4426
Ședința publică din 28 mai 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.5264/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta O. A. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta O. A. M., avocat B. S. în substituirea avocat S. E., lipsă fiind pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial, împuternicirile avocațiale de reprezentare și de substituire și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 03.11.2012 reclamanta O. A. M. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Ineu solicitând obligarea acesteia la restituirea diferenței taxei de poluarea în cuantum de 3744 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii de la data achitării până la data restituirii plății.
Prin sentința civilă nr. 5264/23.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta O. A. M. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A. și în consecință, a obligat pârâta să îi restituie reclamantei suma de 5.137 lei (rest), achitată conform chitanței . nr._/10.08.2007 și . nr._, reprezentând taxă de poluare cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 01.11.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei.
A respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii de la data achitării taxei.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 539,30 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul A. a reținut că reclamanta a cumpărat din Uniunea Europeană autoturismul marca Opel, tip Combo, . WOLOXCF_ anul fabricației 2001, data primei înmatriculări 25.11.2003 în Germania.
Pentru a-l înmatricula în România, Administrația Finanțelor Publice a Orașului Ineu a pretins reclamantei plata sumei de 5.590 lei.
Reclamanta a plătit această sumă conform chitanței . nr._/10.08.2007.
Urmare a cererii reclamantei privind restituirea sumei de 5.590, pârâta a emis Decizia de restituire nr._ din 27.08.2008, prin care i s-a restituit reclamantei însă doar suma de 453 lei prin chitanța . nr._/01.09.2008.
La data de 01.11.2012 reclamanta adresează pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Orașului Ineu din nou o cerere de restituire a taxei de 5.137 lei percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, înregistrată sub numărul_. Cererea a fost respinsă prin adresa - răspuns nr._ din 06.11.2012.
Instanța a reținut că între actele dosarului există contradicții în ceea ce privește cunatumul taxei de poluare.
Astfel, se precizează atât în acțiune cât și în întâmpinare și Decizia de restituie că suma care reprezintă taxa de poluare est de 3.744 lei în timp ce potrivit chitanțelor de la dosar (f.10 și 11) și cererii de restituire întocmită de reclamantă suma ce reprezintă taxa de poluare este de 5.137 .
Tribunalul a apreciat că suma reală ce reprezintă taxa de poluare este de 5.137, reținând în acest sens cererea de restituire (.12) precum și chitanțele . nr._/10.08.2007 în valoare de 5.590 lei, achitată de reclamantă și respectiv chitanța . nr._/01.09.2008 în valoare de 453 lei ce reprezintă suma restituită reclamantei și care a fost încasată în plus cu titlu de taxă pe poluare, așadar făcând diferența dintre aceste două sume(5.590-453= 5.137 lei) rezultă fără echivoc suma de 5.137 lei.
Pe fond, instanța a reținut că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. l cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile OUG nr. 50/2008 este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta AFP A. să îi restituie suma de 5.137 reprezentând taxă de poluare, achitată de reclamantă prin chitanța . nr._ din 10.08.2007 și chitanța . nr._ din 01.09.2008, emise de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Ineu, cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii reclamantei de restituire a taxei.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamantă, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art. 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii de la data achitării taxei, dobânda acordându-se după distincțiile sus expuse.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, a cererii de restituire a taxei respectiv 01.11.2012.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantei 539,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat redus dat fiind raportul dintre munca depusă de avocat și complexitatea cauzei respectiv acuratețea actelor întocmite.
Împotriva sentinței civile nr. 5264/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv reclamanta-intimata nu a solicita prin acțiune restituirea sumei de 5.137 lei fiind astfel in situația prevăzuta de art. 304 pct. 6 din Codul de procedura civila.
Astfel, deși în considerente prima instanța reține că reclamanta-intimată solicită restituirea sumei de 3.744 lei, reprezentând taxa de poluare, prin dispozitiv instanța a acordat în mod greșit suma de 5.137 lei.
Prin urmare, pârâta arată că prin acțiunea formulată reclamanta-intimată solicită restituirea sumei de 3.744 lei " reprezentând diferența dintre taxa speciala in suma de 5.590 lei si suma de 1.846 lei care i-a fost restituita" conform Deciziei de restituire nr._/27.08.2008, sumă ce reprezintă taxa de poluare.
Prima instanța apreciază fără temei legal că stabilirea taxei contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate, art. 90 din Tratatul Comunității Europene fiind insuficient pentru a susține cele reținute deoarece în acele prevederi se face trimitere la "impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare", în condițiile în care această taxa este taxa de poluare.
Prin urmare, pentru a se face o astfel de apreciere ar trebui să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat. Deci, nu s-a făcut dovada încălcării " principiului libertății circulației mărfurilor" așa cum greșit a apreciat instanța de fond.
De altfel, acesta taxă este o taxa de mediu, care vizează protecția mediului, fiind în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană: " Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă."
Se mai arată că această taxă există în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, desființarea ei ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, și a libertăților fundamentale, care stabilește:
" Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
În ceea ce privește prevederile comunitare invocate, pârâta menționează că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 " Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Astfel, potrivit art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) -Europene: " Nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Din jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de mediu în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
În subsidiar, pârâta recurentă menționează faptul că tot jurisprudența Curții a statuat că art. 90 primul paragraf din Tratat este încălcat numai atunci când cuantumul taxei este calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, excede cuantumului taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național, (pct. 29 din Hotărârea din 18.01.2007, BRZEZINSKI, C-313/05; pct. 26 Hotărârea din 20.09.2007, COMISIA/G., C-74/06).
Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse mai sus, precizează că instituirea taxei reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, conform căruia: " Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege."
Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005, în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv Hona N. c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga - a arătat următoarele:
In sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second - hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completă neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, Weigel).
Conform unei jurisprudente bine stabilite, art. 90 paragraful 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate, aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât cel în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acea tară și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă. (în speță situația Ungariei).
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea Europeană de Justiție a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal în care acele diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 paragraf 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană să se facă pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Astfel ca prin jurisprudența Curții Europene de Justiție a Comunităților Europene, politica fiscala este unul din atributele suveranității naționale, Tratatul CE acordând un grad ridicat de autonomie statelor membre în acest sens, acestea din urma având libertatea de a taxa cum doresc autovehiculele care circula pe drumurile lor publice, atâta timp cât sistemul de taxare astfel instituit nu intră sub incidența art. 90 din Tratat, adică nu este discriminatoriu( hotărârea din cauza Michel Humblot, C-112/84, paragraf 53)
Din acest punct de vedere, nu s-ar putea aprecia că însăși instituirea taxei ar contraveni dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratat, căci această măsură se înscrie în marja de apreciere recunoscută statelor membre ale Uniunii, fiind o manifestare a suveranității acestora, într-un domeniu în care au înțeles să cedeze din puterile lor suverane, în favoarea Uniunii. De altfel, Curtea Europeana de Justiție a statuat deja, cu referire expresă la problema taxelor percepute pentru înmatricularea autovehiculelor ca „ o comparație cu vehicule de ocazie puse în circulație anterior intrării in vigoare a legii referitoare la taxa de înmatriculare nu ar fi pertinentă. Articolul 90 CE. nu are ca scop sa împiedice un stat membru sa introducă impozite noi sau să modifice taxele ori baza de calcul a impozitelor existente,, (hotărârea din 5 octombrie 2006, Nadasdi si N., C-290/05 si C-333/05, punctul 49).
Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
Având în vedere cele de mai sus rezultă că taxa nu împovărează produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare, opinia formulată de Comisia Europeană fată de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului "poluatorul plătește".
De asemenea, s-a apreciat că este contrară art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE. perceperea unei taxe pentru autovehicule de ocazie, importate, stabilită asupra unei valorii superioare valorii reale a vehiculului, care ar atrage consecința taxării mai consistente a acestora în raport cu autovehiculele de ocazie similare disponibile pe piața națională, respectiv că, pentru taxarea autovehiculelor de ocazie importate, este necesar a se tine cont de deprecierea lor reala, (hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01 paragraful 70 si jurisprudența citata).
Prin urmare, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei percepută de la reclamanta-intimată doar în măsura în care nivelul acesteia ar depăși valoarea reziduala a taxei datorata pentru un vehicul nou, achiziționat de pe piața internă, cu caracteristici identice și cu același grad de depreciere.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța de recurs să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește: " Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
În concluzia celor prezentate mai sus, discriminarea pretinsă a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE reținută prin sentință este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE era supus acestei taxe.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, pârâta recurentă solicită în baza prevederilor art. 274 alin. 3 C. Proc. Civ. ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei, care nu mai implică de mult niciun element de noutate și complexitate.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, invocă art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 indice 1 Cod Pr. Civ., art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin concluziile scrise formulate reclamanta O. A. M. solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând recursul de față, prin raportare la motivele de recurs invocate precum și sub toate aspectele invocate de art. 3041 Cod procedură civilă, văzând și înscrisurile depuse la dosar, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că reclamanta în cursul anului 2007 a achiziționat un autoturism marca Opel dintr-un stat membru U.E. Înmatriculat pentru prima dată în Germania la 25.11.2003, iar pentru a-l înmatricula a achitat în contul bugetului de stat suma de 5590,34 lei, conform chitanței nr.TS3A nr._ din 10.08.2007, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141 și 2143 Cod fiscal.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Ineu la data de 01.11.2012 reclamanta a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de prima înmatriculare.
Prin adresa nr._/06.11.2012 Administrația Finanțelor Publice Ineu a menționat că prin Decizia de restituire nr._/27.08.2008 s-a decis că suma datorată de către reclamantă este de 3.744 lei iar cea aprobată pentru restituire este în cuantum de 1.846 lei.
Curtea constată că, Tribunalul nu a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, ci a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága – Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
„Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I-0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, Culegere 2004, p.I-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor O.U.G. nr.50/2008 antamate de recurentă, conform cărora acțiunea reclamantei ar fi fără obiect, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H.G. nr.686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curte de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea: C.J.C.E., cazul nr.68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impots . cauza conexată nr. C.290/05 și C.333/05 Akos Nadasdi și I. N. parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O.U.G. nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O.U.G. nr.50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în promovarea recursului, potrivit art.274 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu în contradictoriu cu reclamanta O. A. M. împotriva sentinței civile nr.5264/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.D./31.05.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./13.06.2013
Inst.fond:Triubunalul A. :jud.L. M. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5710/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8575/2013.... → |
|---|
