Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4649/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 4649/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 5657/108/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.4649

Ședința publică din 30 mai 2013

P.:M. I.

JUDECĂTOR:Ș. E. P.

JUDECATOR:R. C.

GREFIER:G. K.

S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5281/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. E., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5281/23.11.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul P. E. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș pentru restituire taxa auto, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș la restituirea sumei de 2227 lei cu titlu de taxă de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, fără cheltuieli de judecată.

Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sebiș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, susținând că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul OUG nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, că, raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, ceea ce nu ar fi cazul în speță, de vreme ce reclamantul nu s-a prevalat de astfel de argumente.

În probațiune, în recurs, instanța a solicitat reclamantului din oficiu să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că autovehiculul pentru care aceasta a fost achitată a fost înmatriculat, anterior înmatriculării în România, într-un stat membru U.E. Deși citat cu mențiune expresă în acest sens, reclamantul nu s-a conformat și nu a depus la dosar aceste înscrisuri.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:

Prin cererea cu care a sesizat Tribunalul A., reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei pe poluare achitate pentru un autovehicul pretins a fi fost achiziționat dintr-un stat membru UE. Reclamantul nu a depus la dosar nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs, deși i s-a solicitat expres, înscrisuri care să ateste că autovehiculul pentru care i s-a perceput taxa a fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Or, absența acestor dovezi conferă caracter neîntemeiat acțiunii sale, care se întemeiază pe susținerile potrivit cărora taxa achitată pentru acest autovehicul ar fi fost instituită de Statul Român cu încălcarea legislației Uniunii Europene, susțineri pertinente în speță doar în măsura în care s-ar proba că are aplicabilitate legislația U.E., inclusiv art.110 TFUE. Această legislație, în special art. 110 TFUE a fost instituită pentru a proteja libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței comune constituite exclusiv pe teritoriul statelor membre U.E., astfel încât nu poate fi aplicată decât în cazul în care bunul a fost introdus pe piața națională fiind importat dintr-un alt stat membru U.E..

Câtă vreme în speță nu s-a dovedit o atare stare de fapt, nu poate fi reținută temeinicia susținerilor reclamantului referitoare la încasarea taxei cu încălcarea legislației U.E., căci nu se poate stabili dacă această legislație este aplicabilă raportat la situația de fapt a reclamantului.

Astfel fiind, reținând că sarcina probei revine reclamantului în cauză, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în cauză, reținând temeinicia pretențiilor din acțiune în absența dovezilor hotărâtoare care să ateste incidența în speță a legislației U.E., a cărei aplicare a făcut-o, concluzionând că hotărârea astfel adoptată este susceptibilă de modificare potrivit art. 304 pct. 9, 312 alin.1 și 3 C.pr. civilă, instanța va admite recursul declarat, considerând întemeiate susținerile pârâtei recurente potrivit cărora taxa a fost legal percepută de la reclamant, operând o prezumție relativă de legalitate a actelor administrative emise de acestea, va modifica sentința atacată și va respinge acțiunea.

Față de cele constatate, instanța va face aplicarea art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1ș i 3 C.pr.civ., va modifica sentința recurată și va respinge acțiunea, iar în baza art.274 C.p.civ., se va lua act că reclamantul se află în culpă procesuală, astfel încât nu i se cuvin cheltuieli de judecată în cauză, în timp ce pârâtele nu au solicitat sume cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5281/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. E..

Modifică sentința recurată, în sensul că:

Respinge cererea promovată de reclamantul P. E. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș.

Fără cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședința publică din 30.05.2013.

Președinte, Judecător, Judecator,

M. I. Ș. E. P. R. C.

Grefier,

G. K.

Red.:RC./10.06.2013

Tehnored./GK/ 2 ex./10.06.2013

Inst.fond:Tribunalul A.

jud.I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4649/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA