Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4431/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4431/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7794/108/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4431
Ședința publică din 28 mai 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.5767/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta F. L. L., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată F. L. L., avocat T. C. în substituirea avocat C. E. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirile avocațiale de reprezentare și de substituire, concluzii scrise și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.5767/29.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul F. Lenunța L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și în consecință:
A anulat decizia nr. 1357/31.10.2012 a DGFP A., de respingere a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr._/07.09.2012 emisă de AFP A..
A anulat decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr._/07.09.2012 emisă de AFP A. și a obligat pârâta AFP A. la restituirea către reclamant a sumei de 1024 lei, achitată cu chitanța . nr._/07.09.2012, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-14.09.2012, a cererii reclamantului de anulare a taxei.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 439,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamanta F. L. L. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând anularea deciziei nr. 3909/05.03.2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., anularea Deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile provenite de la autovehicule nr._/07.09.2012 emisă de AFP A., obligarea pârâtei AFP A. la restituirea sumei de 1024 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule cu dobânda legală potrivit art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, și cu cheltuieli de judecată.
Din analiza dosarului, instanța a stabilit că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Legea nr.9/2012 stabilește în art.2 lit. i că suma datorată potrivit acestei legi se numește taxa și că ,,taxa” - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Cu privire la momentul în care se datorează această taxă, prin art. 4 alin 1 și 2 din aceeași Lege s-a stabilit că
,, (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Art. 4 a fost însă modificat prin OUG.1/2012:
Art. 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Art. 2 (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță.
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Deci această taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, și dacă a fost percepută în perioada de la . legii 9/2012 până la modificarea ei prin OUG 1/2012 (art. 4 alin 2) se restituie, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară, fie chiar și celor de categorie M1, M2, M3, N1, N2, N3. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat european.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG 50/2008 pe care o abrogă, este continuată în aceeași formă.
trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60) Hotărârea Curții Europene de Justiție C-263/10.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa prelevată în condițiile Legii 9/2012 modificată, este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața națională și încalcă art. 110 din TFUE, motiv pentru care, având în vedere principiul priorității dreptului comunitar și obligația judecătorului național de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern, a considerat întemeiată acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantă pentru restituirea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 1357/31.10.2012 a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A., decizia de calcul al taxei de poluare nr._/07.09.2012 emisă de AFP A. și a obligat pârâta AFP A. să îi restituie suma de 1024 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitată de reclamantă cu chitanța . nr._/07.09.2012.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art.117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a contestației împotriva deciziei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei-14.09.2012, a contestației și cererii de restituire formulată de reclamantă.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantei 439,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru-39,3 lei și onorariu avocat-400 lei.
În cauză au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinței conform art.304 pct.9 C.pr.civ. și respingerea acțiunii.
În motivare recurentele au invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru încălcarea prev.art.7 din Legea nr.554/2004, pentru că reclamanta nu a solicitat pârâtei anularea vreunui act.
Contrar motivării primei instanțe care face o similitudine între dispozițiilor OUG nr. 50/2008 și cele ale Legii nr. 9/2012, trebuie arătat faptul că ICCJ prin soluția pronunțată în soluționarea RIL în Decizia 24/14.11.2011, face strictă referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008 și sub nici o formă la dispozițiile unui act normativ ulterior acestei decizii, respectiv Legea nr. 9/2012.
Or, deciziile pronunțate de Instanța Supremă în soluționarea unui RIL sunt de strictă interpretare și aplicabilitate, neputând fi extins prin analogie efectul juridic al acestora asupra unor situații care nici măcar nu existau la data pronunțării ei. Soluția ÎCCJ este una concreta si nu una de principiu, astfel încât aplicarea ei are în vedere situații concrete, determinate de acte normative în vigoare la data pronunțări ei si nu stări de fapt decurgând din dispoziții normative ce nu putea fi avute în vedere la acel moment.
Pe fondul cauzei, se arată faptul că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a taxei de poluare în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, acesta taxă este legal datorată, reclamantul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Față de prevederile comunitare invocate în cauză, trebuie reținut faptul că dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la UE ratificat prin Legea nr. 157/2005: "Legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum taxa de poluare.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă. Astfel, taxa de poluare așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012 aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceiași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite de lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, a deci, fără efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru UE sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, nu proveniența.
Referitor la criticile potrivit cărora actele administrative arătate trebuie anulate și taxa restituită în temeiul Hotărârilor CJUE în cauzele T. și N., acestea sunt neîntemeiate față de prezenta speță, taxa fiind stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, iar hotărârile invocate privesc dispozițiile OUG nr. 50/2008. Astfel, având în vedere și principiul tempus regit actum, pârâta consideră că prezentele spețe nu au nici o relevanță în prezentul dosar, ambele hotărâri fiind pronunțate față de dispozițiile legale abrogate.
Examinând recursurile pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. se resping ca nefondate, conform art.312 alin.1 C.pr.civ. împotriva sentinței civile nr. 5767/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, pentru că:
Potrivit dosarului, reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pentru emisii poluante, impusă a fi plătită conform Legii nr.9/2012.
În speță, reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea reține că recursurile autorităților pârâte nu sunt întemeiate și se resping și cu privire la critica legată de inadmisibilitatea acțiunii pentru că în speță există un refuz nelegal de restituire a unei sume de bani.
Referitor la soluția dată cererii de față, recurentele vor fi obligate la 500 lei cheltuieli de judecată față de intimată, reprezentând onorariu de avocat, în condițiile art. 274 Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.5767/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurentele la 500 lei cheltuieli de judecată față de intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:R.O./03.06.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./05.06.2013
Inst.fond: Tribunalul A. :jud.M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6956/2013.... → |
|---|
