Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 321/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 5866/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.321
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
P.:R. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:E. N.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr. 466/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat B. D., avocat S.-P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței a fost depus la dosar la data de 30.01.2012 de către pârâta D.G.F.P. A. mandatul nr._/02.12.2011 emis de A.F.P. Chișineu Criș.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 24.11.2011 în dosar nr._, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4858,87 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța . nr._ din 31.01.2008, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în cursul anului 2007 a achiziționat un autoturism din Germania second-hand, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 4858,87 lei achitată cu chitanța TS2A nr._/31.01.2008, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141 și 2143 Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, a afirmat reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în C.E. și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Prin cererea formulată la 25.10.2011, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș restituirea integrală a taxei speciale, însă organul fiscal a respins cererea sa prin adresa nr._ din 25.10.2011 . Astfel, fiind îndeplinită procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2008, reclamantul a fost obligat să promoveze prezenta acțiune.
S-a susținut de către reclamant că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.h din Legea 554/2004.
II. Întâmpinarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș:
Prin întâmpinare, pârâta D. A. în reprezentarea pârâtei AFP Chișineu Criș a solicitat respingerea acțiunii parțial ca inadmisibilă și prematur formulată iar parțial ca fiind netemeinică și nelegală .
În motivare a arătat că începând cu data de 01. 07. 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24. 06. 2008.
Conform dispozițiilor art. 11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Față de acțiunea reclamantului, respectiv că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului de procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
A mai arătat cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit O.U.G. nr. 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
III. Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr. 466/22.02.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A.:
- a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș.
- a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, și în consecință:
- a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 4858,87 lei, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
- a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 539,30 lei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:
Asupra excepțiilor invocate de către pârâta AFP Chișineu Criș, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii ca fiind formulată fără îndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată instanța s-a pronunțat în preambulul prezentei hotărâri.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul AFP Chișineu Criș suma de 4858,87 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța . nr._/31.01.2008.
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă de către pârâta AFP Chișineu Criș prin adresa nr._ din 25.10.2011.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr.50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a înlăturat ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art. 11 din OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 214 1 – 2143 Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141 – 2143 din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamantul care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art. 14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01 iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art. . 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141 și 2143 Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141 – 2143 Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare în cuantum de 4858,87 lei, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art.124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 539,30 lei, reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru, conform chitanței nr. 151/20.01.2012 (fila 29 dosar).
IV. Recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș:
Împotriva sentinței civile nr. 466/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare arată că soluția pronunțată de Tribunalul A. este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță - art. 304 pct. 7 și 9 Cod Pr. Civ.
Învederează Curții de Apel Timișoara că reclamantul nu le-a comunicat faptul ca autoturismul în speță ar fi fost înmatriculat în prealabil într-un stat din Uniunea Europeană.
În aceste condiții nu se poate dispune restituirea taxei de primă înmatriculare de către Tribunalul A..
În ceea ce privește respingerea de către prima instanță a excepției de inadmisibilitate, fiind prematur introdusă acțiunea, invocată de către recurenta pârâtă pe motivul că "noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior”, face următoarele mențiuni:
Prevederile O.U.G. nr.50/2008 au fost atacate cu excepții de neconstituționalitate însă acestea au fost respinse de către Curtea Constituțională, respectiv că prin aplicarea acestui act normativ s-ar încălca principiul neretroactivității.
AstfeI, Tribunalul A. nu a luat în considerare Decizia nr. 1344/09.12.2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
Prin urmare instanța de fond avea obligația să țină cont de dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr.50/2008 „ Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe."
Motiv pentru care intimata avea obligația de a proceda în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire O.U.G. nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17:
„VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite A. Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
(1)Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la pct. 3 alin. (1). Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.
(4)La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia, precum și copia Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.
(6)Cererea de restituire, însoțită de documentele prevăzute la alin. (4), se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
(7)După primirea cererii de restituire, organul fiscal competent verifică datele din evidența analitică pe plătitori, sub aspectul existenței unor obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, precum și operațiunea de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sensul virării sumei în cauză la bugetul de stat, solicitând în scris unității trezoreriei statului confirmarea plății.
(8)În situația în care, urmare verificărilor, se confirmă virarea sumei în cauză la bugetul de stat, iar organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale contribuabilului, suma solicitată se restituie numai după efectuarea compensării acestor obligații fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 116 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. în acest scop se întocmește, în 3 exemplare, Nota privind compensarea obligațiilor fiscale -M.F.P. -A.N.A.F. cod 14.13.41.99, în conformitate cu prevederile legale.
(9)În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante înregistrate de către contribuabil, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența celei mai mici sume, iar pentru diferență întocmește, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99/a.
(10)Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99/a se întocmește și în cazul restituirii integrale a diferenței dintre cele două taxe, atunci când nu se constată în sarcina contribuabilului obligații fiscale restante.
(11)Cele 3 exemplare ale Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și/ sau ale Notei privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunilor de compensare/restituire.
(12)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
(13)Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au indicat, prin cererea de restituire, contul bancar în care doresc restituirea, aceasta poate fi efectuată, în numerar, la ghișeul unității trezoreriei statului, în baza Notei privind restituirea/ rambursarea unor sume.
(14)După efectuarea compensării și/sau a restituirii, după caz, unitatea trezoreriei statului păstrează un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și le transmite pe celelalte 2 organului fiscal competent, în termen de 3 zile, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a contribuabililor.
(15)După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și îl va transmite pe celălalt contribuabilului, în termen de 7 zile.
(17)Pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul legal de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, cu condiția ca cererea să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 6 alin. (4)."
Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamanta-intimată trebuia doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile C.pr.fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul Fiscal și cea de poluare introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, iar instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantului-intimat ca inadmisibilă, fiind prematur introdusă, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care solicităm respingerea acțiunii, având în vedere și prevederile art.109 alin. 2 și art. 111 Cod procedură civilă.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit O.U.G. nr. 50/2008, face următoarele precizări.
Prima instanța apreciază fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate, art. 90 din Tratatul Comunității Europene fiind insuficient pentru a susține cele reținute deoarece în acele prevederi se face trimitere la " impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare."
Prin urmare, pentru a se face o astfel de apreciere ar trebui să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat. Deci, nu s-a făcut dovada încălcării " principiului libertății circulației mărfurilor" așa cum greșit a apreciat instanța de fond.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că adoptarea acesteia a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene: „ în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.(...)"
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C. fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantul-intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, aspecte pe care instanța de fond le-a ignorat.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța de recurs să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Mai mult, învederează instanței că prin Comunicarea din 02.09.2010 a Parlamentului European - Comisia pentru petiții, urmare inițierii procedurii de încălcare a dreptului Uniunii împotriva Republicii România, la 25 iunie 2009, acesta a precizat următoarele: „ Ulterior, la 12 ianuarie 2010, autoritățile române au transmis Comisiei Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 113/2009, care elimină scutirea acordată anumitor autovehicule în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 218/2008, reintroducând astfel regimul de taxare existent în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. în consecință, motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să mai existe și cazul a fost închis. (...)
În prezent normele României în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule par să fie conforme dreptului UE."
Consideră că suma de 539,3 lei, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată de către Tribunalul A., este nepotrivit de mare raportat la complexitatea cauzei și la obiectul ei, în consecință se impune și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Art. 274 Cod pr.civ. dispune:
"(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
(2)Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
(3)Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, fată de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
De asemenea, nu pot fi reținute în sarcina pârâtei reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale pentru a putea să fim obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elementele precum complexitatea.
În drept: O.G. nr. 50/2008; art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 304/1 C.pr.civ.
V. Concluziile scrise ale reclamantului B. D.:
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat B. D. solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
VI. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în 31.01.2008, a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul A. a admis cererea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea către reclamant a diferenței dintre suma reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta și suma deja restituită către reclamant în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Tribunalul A. a motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a susținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că „taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România”.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141 din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 – când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141 din Codul fiscal – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141 din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141 din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága – Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
„45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I-0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, Culegere 2004, p.I-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă.”
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară – care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus – și art. 2141 din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare – constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – și în cazul art. 2141 din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României – stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât – atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene – aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141 din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din_, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din_, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie,începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. Greek Refineries și Stratis Andreatis vs G. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat C.E.D.O și cauza Papageorgiou vs. G..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire O.U.G. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Soluția dată de Curtea de Apel Timișoara:
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr. 466/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș împotriva sentinței civile nr. 466/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER,
G. K.
Red.:R.P./8.03.2013
Tehnored./G.K./ 2 ex./ 8.03.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7638/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
