Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 255/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 255/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 6272/108/2011

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.255

Ședința publică din 30 ianuarie 2013

P.:R. P.

JUDECĂTOR:Ș. E. P.

JUDECATOR:E. N.

GREFIER:G. K.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.346/8.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. Z. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat G. Z., avocat O. D. în substituirea avocat A. G. T., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 22.01.2013 de către reclamantul intimat G. Z., întâmpinare, la care se află atașate împuternicirea avocațială de reprezentare a apărătorului ales avocat Abrugan G. T. și adresa nr._/17.12.2012 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A. din care rezultă dovada primei înmatriculări a autovehiculului într-un alt stat membru al U.E.

Reprezentantul reclamantului intimat – avocat O. D., depune la dosar împuternicirea avocațială de substituire.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 346/8.02.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. Z., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință:

A obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 2024 RON stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/ad/06.05.2011 și la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală ce se va calcula de la data plății și până la data restituirii efective.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Ministerului Mediului – Administrația F. pentru Mediu, și în consecință:

A obligat pe chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate.

A obligat pârâta la 620 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

În motivare a criticat nelegalitatea hotărârii, prin aceea că, în mod greșit instanța a reținut incompatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, căci în cauza T. contra România, Curtea de Justiție a confirmat modul de calcul al taxei percepute în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, respectiv criteriile care au stat la baza fundamentării taxei în discuție. Mai mult, se susține că Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a dezavuat dreptul statelor de a fixa taxe/impozite de natura celei în discuție, regimul măsurii fiscale stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 nefiind de natură să descurajeze punerea în circulație a vehiculelor de ocazie din import.

Apoi, se susține că, instanța de la Luxembourg nu a stabilit că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 TFUE.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamantul G. Z. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.346/8.02.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

R. P. Ș. E. P. E. N.

GREFIER,

G. K.

Red.:E.N./01.02.2013

Tehnored./G.K./ 2 ex./01.02.2013

Inst.fond: Tribunalul A. :jud.E. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 255/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA