Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6518/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6518/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 10297/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 26.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.6518
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.07.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., împotriva sentinței civile nr.671/27.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul – intimat P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul – intimat, lipsă, avocat B. C. P., lipsă fiind pârâta – recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului – intimat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului – intimat pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T., reclamantul P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. D. și D.G.F.P. T., anularea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit taxa de poluare în cuantum de 1595 lei pentru înmatricularea autovehiculului marca F., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1595 lei, actualizată cu rata dobânzii legale conform dispozițiilor O.G. nr.92/2003, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința Civilă nr.671/27.02.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice D. și Direcția G. a Finanțelor Publice T., a obligat pârâta A.F.P. D. să restituie reclamantului suma de 1595 lei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă conform art. 124 și 117 Cod procedură fiscală, a respins în rest acțiunea. Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 843,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamantul a achiziționat autoturismul marca F., fiind obligat să achite suma de 1595 lei reprezentând taxă de poluare. În luna august 2012 a formulat cerere de restituire a acestei sume.
Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice D., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că, în ceea ce privește încălcarea prevederilor art.110 din T.F.U.E., raportat la considerentele hotărârii C.J.E. în cauza T. se arată că, Curtea a analizat cauza sub două aspecte, în primul rând în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, iar în al doilea rând, în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
Concluzia instanței comunitare este în sensul că un sistem precum cel instituit prin O.U.G. nr.50/2008, care ia în considerare, la calcul taxei, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme, bazate pe elemente referitoare la vechimea și rulajul mediul anual real al acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
În al doilea rând, Curtea a arătat că art.110 T.F.U.E. nu urmărește să împiedice un stat ,membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente. Se arată că, interdicția prevăzută de art.110 T.F.U.E. trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscale este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din statele membre, favorizând produsele naționale.
Reclamantul – intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa pentru emisii poluante a fost instituită prin Legea nr.9/2012, care a abrogat prevederile din OUG nr.50/2008, referitoare la taxa depoluare. Reglementarea în baza căreia a fost achitată taxa pentru emisii poluante nu diferă ca regim juridic de reglementarea anterioară a taxei de poluare, care a format obiectul unor întrebări preliminare adresate Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Astfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Aceste argumente ale instanței europene sunt valabile și în cazul noii reglementări, reprezentată de Legea nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care ar fi corespuns criticilor instanței europene, erau suspendate la data achitării taxei din prezentul dosar.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice D. prin Direcția G. a Finanțelor Publice T., împotriva Sentinței Civile nr.671/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU M. C. D. C. D. O.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./24.07.13
TEHNORED:M.T./24.07.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7651/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... → |
|---|
