Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4650/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4650/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 5981/108/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4650
Ședința publică din 30 mai 2013
P.:M. I.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Ineu, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4859/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. M. C. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 17 mai 2013 de către reclamantul intimat B. M. C. un set de înscrisuri constând din dovada înmatriculării autoturismului într-un alt stat membru UE și dovada înregistrării cererii de restituire a taxei pe poluare adresată organului fiscal.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4859/14.11.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. M. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu pentru restituire taxă poluare, a obligat Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea sumei de 3675 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, ce se vor calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire și până la data restituirii efective, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 3675 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, a obligat pârâta la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive, susținând că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul OUG nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, că, raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei, doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, ceea ce nu ar fi cazul în speță, de vreme ce reclamantul nu s-a prevalat de astfel de argumente.
De asemenea, recurenta a cerut reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată puse în sarcina sa, prin aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ., susținând că cuantumul acestora este nejustificat față de complexitatea redusă a cauzei și de valoarea obiectului acesteia.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare cu începere din data de 01.01.2009, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. Așadar, în mod corect instanța de fond a considerat întemeiată acțiunea reclamantului și a admis-o.
În schimb, apar fondate susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond ar fi acordat reclamantului cheltuielile de judecată nepotrivit de mari, raportat la valoarea obiectului cauzei și la complexitatea redusă a cauzei.
Într-adevăr, nu se poate considera rezonabil nivelul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță, de 1539,3 lei, raportat la valoarea obiectului cauzei, de 3658 lei.
În plus, se constată că pricina are un nivel redus de dificultate, volumul de muncă depus de avocat fiind relativ redus, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză a constat doar în înscrisuri.
Față de cele constatate, Curtea apreciază că nu poate fi pusă în sarcina pârâtei căzute în pretenții în fața primei instanțe o sumă mai mare de 1.000 lei, incluzând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, această sumă având caracter rezonabil, față de valoarea obiectului cauzei, complexitatea acesteia și volumul de muncă depus de avocat.
Se va admite, deci, recursul declarat, iar în temeiul art. 304 pct. 9, 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ, se va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va fi obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu la plata către reclamant sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță și se vor menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Ineu, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4859/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. M. C. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu la plata către reclamantul B. M. C. a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică din 30.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecator,
M. I. Ș. E. P. R. C.
Grefier,
G. K.
Red.:RC./10.06.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./10.06.2013
Inst.fond:Tribunalul A.
jud.E. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1140/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7006/2013.... → |
|---|
