Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 361/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2320/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 31.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 361
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 113/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul U. I. și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 29.11.2012 întâmpinare din partea reclamantului intimat și copie împuternicire avocațială.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 113 din 1.02.2012, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Direcția Generale a Finanțelor Publice C.-S.; a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția Generale a Finanțelor Publice C.-S.; a admis acțiunea formulată de reclamantul U. I., în contradictoriu cu pârâtele, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Administrația Finanțelor Publice Reșița și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1665/13.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la plata sumei de 8807 lei cu titlu de taxă de poluare; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, calculate începând cu ziua următoare celor 45 de zile de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița suma de 8807 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și, totodată, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; onorariul de apărător solicitat, în sumă de 900 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul U. I. achiziționat în anul 2008 un autoturism second-hand dintr-un stat membru UE, marca F. Ducato data primei înmatriculări fiind 12.11.1997, categorie auto M1, norme poluare E2, capacitate cilindrică 2499 cm.
Pentru a putea înmatricula acest autovehicul în România, reclamantul a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare stabilită prin actul administrativ fiscal, Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autoturisme nr. 1665/13.11.2008 de Administrația Finanțelor Reșița, în cuantum de 8807 Lei.
Reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de lege, astfel cum rezultă din copia chitanței . nr._/13.11.2008.
Ulterior, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Reșița prin adresa nr. 6597/27.06.2011, restituirea sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitate la data de 20.11.2008, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
Prin adresa cu nr._/05.07.2011, Administrația Finanțelor Reșița i-a comunicat că nu înțelege să dea curs cererii sale, cu motivarea că taxa pe poluare pentru autoturisme este instituită în concordanță cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Întrucât autoritatea pârâtă a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare, reclamantul a promovat, la data de 20.07.2011, prezenta acțiune, prin care a solicitat anularea actului administrativ fiscal prin care a fost încasată suma de 8807 lei și obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, achitate conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, cu prilejul înmatriculării în România a autovehiculului respectiv.
Procedând cu prioritate la soluționarea excepțiilor care fac de prisos soluționarea fondului prezentei cauze, Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP C.-S., invocată de către instanță, din oficiu, s-au reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, DGFP C.-S. este o unitate cu personalitate juridică a Administrației Finanțelor Publice Reșița, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.
Ca atare, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii 554/2004 modificată, potrivit legii, calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis actul administrativ care se contestă. Indiferent dacă aceasta din urmă are sau nu personalitate juridică, fiind suficient să aibă capacitate juridică administrativă.
Motive pentru care, Tribunalul, reținând că Administrației Finanțelor Publice Reșița este cea care a emis actul care se contestă, - în speță decizia de calcul a taxei de poluare, - care are capacitate juridică administrativă, a găsit excepția întemeiată, în sensul că a constatat că pârâta DGFP nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Iar cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a contestației împotriva decizie de calcul a taxei de poluare, s-a reținut că pârâta DGFP C.-S. a invocat faptul că reclamantul nu a formulat o contestație prealabilă împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă de A.F.P. Reșița, în condițiile art. 207 al 1 din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, întrucât termenul de depunere a contestație o reprezintă cele 30 de zile calculate de la data comunicării deciziei de calcul.
Tribunalul, analizând această excepție, a reținut că în ședința din 14 noiembrie 2011, prin Decizia nr. 24/2011, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, stabilind că: Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.”
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile este neîntemeiată și a respins-o.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie.
În analizarea înscrisurilor depuse de către reclamant în susținerea acțiunii, asupra cererii formulate, Tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea Europeană de Justiție în cauza T. (cauza C-402/09), s-a pronunțat cu privire la forma în vigoare la data achitării de către reclamant a taxei de poluare, în sensul că s-a pronunțat hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea de justiție a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Ori, instituindu-se o astfel de diferențiere, se arată că Curtea Europeană de Justiție a constatat că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, s-a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Tribunalul a constatat întemeiate susținerile reclamantului cu privire la încălcarea art.110 TFUE (fostul articol 90) prin perceperea taxei de poluare.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Tribunalul a desființat actul de impunere a acestei taxe, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 1665/13.11.2008, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, decizia fiind consecința aplicării eronate a unor dispoziții legale interne contrare reglementării europene.
Ca urmare a anulării actului de impunere, tribunalul a apreciat că se impune și restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la restituirea către reclamant a sumei de 8807 lei, reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta DGFP C.-S., Tribunalul a reținut următoarele:
În drept, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În fapt, s-a constatat că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, și de obligare a acesteia la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamant, cu obligarea la plata dobânzilor legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul a reținut că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Motiv pentru care, Tribunalul a reținut că suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița nefiind creditor bugetar.
Pentru cele mai sus menționate, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul a reținut că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, a cererii de restituire a taxei.
Motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., Tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; dar și onorariul de apărător solicitat, în sumă de 900 lei, achitat conform chitanței nr. 35/14.07.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 113/01.02.2012 ca netemeinică și nelegală, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar solicită admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a A.F. Mediu, respectiv cu obligarea la plata către DGFP C.-S. și a dobânzii legale ce se vor plăti reclamantului.
Totodată, recurenta contestă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, susținând că această sumă de 900 lei este nepotrivit de mare, în raport cu valoarea pricinii, în temeiul art.274 C. proc. civ., și invocând practică judiciară în același sens.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul U. I. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Situația de fapt este necontestată în cauză, iar pe fond, se observă faptul că reclamantul a invocat în principal aspectul potrivit căruia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt de natură a contraveni dispozițiilor cuprinse la art.110 din TFUE, pe motiv că în România nu se percepe nici o taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru cele înmatriculate într-un alt stat comunitar și reînmatriculate în România.
Reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste aspecte au fost reținute de către CJUE și în cauza N., reținându-se la pct.27 din hotărâre că toate versiunile de modificare a OUG 50/200, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea europeană a concluzionat în cauza N. ca și în cauza T. că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărare a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare la data de 13.11.2008, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată și confirmată ulterior de cauza N..
În mod concret, se poate constata taxa achitată de către reclamant are efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a vehiculului de ocazie cumpărat de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, de vreme ce pentru acestea nu se mai percepe taxa și, ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Așa fiind, Curtea concluzionează că criticile de fond ale recurentei asupra soluției sentinței recurate vizând legalitatea internă și comunitară a taxei pe poluare nu subzistă, sentința fiind legală și temeinică din acest punct de vedere.
Referitor la critica recurentei in sensul ca se impunea obligarea AFM si la plata dobânzilor legale câtre DGFP C. S. - AFP Reșița, Curtea constata însă ca acesta este întemeiata, având în vedere că prima instanță a obligat pârâta să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă pe poluare de la acesta, precum și dobânda aferentă calculată conform art.124 C.proc.fiscală.
Deși instanța de fond a admis și cererea de chemare în garanție, a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor doar suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, fără a-l obliga însă și la plata dobânzilor legale fiscale. Față de dispozițiile art.60 C.proc. civ., constatând că pârâta AFP Reșița, a căzut în pretenții atât cu debitul constând în suma menționată, cât și cu dobânda legală fiscală aferentă, iar raportul juridic existent între această pârâtă și chemata în garanție nu exclude antrenarea răspunderii chematului in garantie și pentru plata dobânzilor respective, Curtea reține că recursul recurentei este fondat sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat, cu privire la motivul subsidiar vizând admiterea integrală a cererii de chemare în garanție, și va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să achite și dobânzile legale fiscale aferente sumei de 8807 lei reprezentând taxă de poluare, dobânzi calculate conform art. 124 alin.1 și art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, începând cu data expirării termenului de 45 de zile, termen calculat cu începere de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii administrative de restituire a taxei. Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate, ca fiind temeinice și legale.
Cu privire la critica recurentei, referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond, Curtea constată că nu poate fi reținută, în raport cu valoarea litigiului, ca și criteriu prevăzut de art.274 alin.3 C. proc. civ, respectiv, a taxei pe poluare, la care se adaugă dobânzile fiscale aferente, iar nivelul cheltuielilor de judecată constând în onorariu apărător reprezintă aproximativ 10% din cuantumul acestei taxe.
Având în vedere și faptul că prestația apărătorului reclamantului nu a fost neglijabilă la fond, față de culpa procesuală a pârâtei tradusă prin opoziția constantă la admiterea acțiunii, se reține că judecătorul fondului a acordat în mod corect aceste cheltuieli și, fiind vorba despre o chestiune de apreciere în raport cu situația concretă din speță, Curtea nu poate fi ținută de jurisprudența instanței sub acest aspect din alte litigii, chiar similare.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, conform dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 113/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul U. I. și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Modifică în partea sentința recurată în sensul că obligă chemata în garanție și la plata dobânzii fiscale aferente taxei pe poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 31.01.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. aflată în c.o. M. I.
semnează vicepreședinte
E. N.
GREFIER
D. C.
RED/ M.I./27.02.2013
TEHNORED/D.C./ 27.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2774/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
