Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 156/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 156/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 1185/59/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.156
Ședința publică din 13 martie 2013
P.: R. C.
GREFIER: G. K.
S-a luat în examinare cererea promovată de reclamantul T. G., împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul T. G. asistat de avocat C. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 8.03.2013 de către reclamantul T. G. o cerere prin care solicită efectuarea unei expertize fiscale judiciare și obiectivele acesteia.
Reprezentanta reclamantului susține și oral cererea de probațiune formulată în cauză.
Instanța respinge cererea, considerând că pe de o parte împrejurările de fapt cu privire la care se solicită a se face constatări de expert există la dosar, astfel că proba nu este utilă cauzei, iar pentru o parte din obiectivele formulate se solicită ca expertul să facă interpretări ale unor dispoziții legale, contrar prevederilor art.201 alin.1 C.pr.civ.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității invocate în cauză de către pârâta DGFP T. prin întâmpinarea depusă la dosar. Pe fond, solicită admiterea acțiunii, anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sub nr. 1022/551/29.06.2012, nr. 1124/594/20.07.2012, a deciziei de impunere emise de aceeași pârâtă sub nr. 3108/1/29.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza acesteia, cu nr. 3108/29.03.2012, precum și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._, la 2.10.2012, reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T., pentru a se dispune anularea deciziilor emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sub nr.1022/551/29.06.2012, nr.1124/596/20.07.2012, a deciziei de impunere nr.3108/1/29.03.2012, a Raportului de Inspecție Fiscală nr.3108/29.03.2012 emise de aceeași pârâtă și anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
In motivare s-a arătat că reclamantul a fost supus unei inspecții fiscale parțiale privind TVA aferentă veniturilor obținute prin tranzacționarea proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, efectuate în perioada 1.01._11, inspecție efectuată de funcționar din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice T. – Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice. Inspecția a fost finalizată prin întocmirea Raportului de Inspecție Fiscală nr.3108/29.03.2012, comunicat reclamantului la 3.04.2012, în cuprinsul căruia s-a reținut că acesta a efectuat în perioada 1.01._09 5 tranzacții imobiliare cu terenuri cu construcții zootehnice, terenuri fără construcții și o grădină, casă și curte în intravilanul extins, din care a obținut venituri cu caracter de continuitate, dobândind astfel calitatea de persoană impozabilă potrivit disp.art.127 alin.1 Cod fiscal, operațiunile menționate fiind incluse în sfera de aplicare a TVA conform art.126 alin.1 Cod fiscal, reclamantul nefiind scutit de obligația de plată a TVA, potrivit art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal.
In baza acestui raport s-a emis decizia de impunere nr.3108/1/29.03.2012 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T., prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 595.619 lei –TVA colectată, aferentă unor tranzacții în sumă de 3.134.836 lei, respectiv a sumei de 928.675 lei – majorări de întârziere și penalități de întârziere.
Reclamantul a contestat titlul de creanță astfel comunicat în condițiile art.205 și urm. C.pr.fiscală, contestația sa fiind înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sub nr._/25.04.2012. Ulterior acestui moment, i-a fost comunicată reclamantului decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 12.865 de lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 595.619 lei, stabilită prin decizia de impunere nr.3108/1/29.03.2012. Reclamantul a atacat în procedura administrativă prealabilă și această decizie, contestația sa fiind înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sub nr._/24.05.2012. La 25.05.2012 acesta a înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice T., sub nr._/ 25.05.2012 o completare la contestația din 25.04.2012.
Prin decizia nr.1022/551/29.06.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația inițială a reclamantului, înregistrată sub nr._/25.04.2012, reținându-se că reclamantul a efectuat livrări de bunuri prin cele 4 tranzacții imobiliare din data de 28.03.2007, cu privire la imobile ce nu au fost utilizate în scopuri personale, pentru obținerea de venituri cu caracter de continuitate, aspect ce rezultă din faptul că s-au realizat mai multe operațiuni în cursul aceluiași an, acesta dobândind astfel calitatea de persoană impozabilă, că în speță au fost identificate elemente obiective ce dovedesc intenția persoanei de a desfășura activitate economică aducătoare de venit (operațiuni de dezmembrare a imobilului situat în localitatea Recaș, înscris în CF nr.5439 Recaș), împrejurare în care acesta avea obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA.
Se învederează că în considerentele deciziei menționate organul de soluționare a contestației a făcut aplicarea prevederilor pct.3 alin.5 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, că organul de soluționare a contestației nu a analizat susținerile reclamantului potrivit cărora construcția edificată pe un teren urmează regimul juridic al acestuia, atunci când valoarea construcției este mai mare decât a terenului, nu s-a pronunțat nici asupra împrejurării că terenurile vândute de reclamant erau ocupate de construcții vechi, ori asupra susținerilor privind scutirea de la plata TVA de care reclamantul susține că beneficiază în temeiul art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal.
Prin decizia nr.1124/596/20.07.2012, DGFP T. a respins și contestația înregistrată de reclamant sub nr._/24.05.2012, îndreptată împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012 emisă de AFP Timișoara, reținând că soarta juridică a acestuia este determinată de soluția dată asupra contestației ce vizează debitul principal, având în vedere caracterul accesoriu al acesteia.
Reclamantul susține că actele administrative astfel emise de cele două pârâte sunt nelegale, întrucât operațiunile de transfer de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul personal pe care le-a derulat nu intră în sfera de aplicare a TVA, delimitată de disp.art.126 alin.1 Cod fiscal, acesta neputând fi calificat drept persoană impozabilă în sensul art.127 alin.1 Cod fiscal, livrarea de bunuri realizată neputând fi calificată drept activitate economică în sensul art.127 alin.2 Cod fiscal.
Astfel, reclamantul combate susținerile organelor fiscale referitor la calificarea ca activitate economică a vânzărilor de terenuri, susținând că nu se poate constata în cazul său exploatarea de bunuri mobile corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Făcând referire la dispozițiile din art. 127 alin.1 și 2 Cod fiscal, precum și pct.3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, reclamantul susține că aceste dispoziții trebuie interpretate în conformitate cu dispozițiile Directivei nr. 112/2006/CE, care armonizează materia TVA la nivelul Uniunii Europene, că pentru a supune o operațiune taxării este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 126 alin.1 lit. a-d Cod fiscal, nefiind suficient ca persoana ce a realizat acea operațiune să consimtă la o livrare de bunuri (un transfer de proprietate), fiind necesar totodată ca aceasta să rezulte dintr-o „activitate economică”, identificată la art.127 alin.2 Cod fiscal.
Acest din urmă text legal face referire expresă la activitățile „producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii”, rezultând astfel că vânzarea de terenuri de către o persoană fizică ce nu se încadrează în aceste categorii nu poate fi calificată drept activitate economică, că vânzarea de către persoanele fizice a unor bunuri folosite de către acestea în scopuri personale nu poate fi considerată activitate economică, tocmai datorită faptului că vânzarea este un contract cu executare uno ictu, iar nu prestații succesive în timp, cu excepția situațiilor în care se constată că acea activitate este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, situație ce nu se poate constata în speță, căci dispozițiile normative în considerarea cărora DGFP T. a apreciat caracterul de continuitate a tranzacțiilor realizate de reclamant nu erau în vigoare la momentul efectuării operațiunilor (este vorba de pct.3 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004).
Mai mult, reclamantul subliniază că nu a urmărit exploatarea bunurilor imobile pentru obținerea de venituri cu caracter de continuitate, dobândindu-le ca un singur corp funciar la data de 10.06.2013, când a adjudecat în cadrul unei vânzări la licitație, organizată într-o procedură de executare silită „Ferma Recaș 2001 Moara de furaje”, exploatându-le alături de familia sa, pentru creșterea animalelor și obținerea de produse agricole, fără a realiza investiții cu scopul creșterii valorii lor, hotărând în anul 2007 să le vândă.
La solicitarea cumpărătorului, ca o condiție a achiziționării întregului imobil, acesta a fost dezmembrat în 4 parcele diferite, ulterior, la 28.03.2007 fiind încheiate 4 contracte de vânzare-cumpărare la același notar, cu nr.666-671/28.03.2007, prin care s-au vândut 2 terenuri cu construcții zootehnice și 2 terenuri fără construcții, cumpărători fiind în 3 contracte persoanele fizice M. F. D. și M. I., iar în al 4-lea ., ai cărei unici asociați erau aceleași persoane fizice.
Reclamantul subliniază că vânzările astfel realizate nu relevă intenția de desfășurare a unei activități economice, de exploatare a imobilelor cu scopul de obținere a unor venituri cu caracter de continuitate.
Acesta mai arată că pentru veniturile obținute din cele 4 vânzări i s-a reținut impozitul pe venit, în temeiul art.771 Cod fiscal, respectiv impozitul pentru veniturile realizate din vânzări de imobile din patrimoniul personal, astfel încât aceleași imobile nu ar putea fi calificate ca bunuri ce nu au fost utilizate în scop personal, pentru stabilirea obligației de plată a TVA.
De asemenea, reclamantul combate susținerile organului fiscal referitoare la obligația sa de înregistrare ca plătitor de TVA, susținând că acesta nu intra în sfera de incidență a art.153 alin.1 lit.a pct.1 Cod fiscal, întrucât nu a depus o declarație referitoare la realizarea unei cifre de afaceri care depășește plafonul legal de scutire. Acesta arată că, de vreme ce depășirea plafonului a intervenit la data de 28.03.2007, când au fost încheiate cele 4 contracte de vânzare-cumpărare, potrivit art.153 alin.3 lit.b Cod fiscal, acesta avea obligația de a se înregistra în scopuri de TVA abia la data de 10.04.2007, rezultând că pentru operațiunile anterioare nu îi revine obligația de plată a TVA.
În fine, reclamantul susține că în temeiul art.141 alin.2 lit. f Cod fiscal, acesta era scutit de plată a TVA, la livrarea de bunuri imobile constând în construcții vechi, terenuri cu construcții sau a unui teren neconstruibil. Se susține că în mod eronat organul fiscal ar fi înlăturat această scutire cu motivarea că reclamantul ar fi avut dreptul de deducere totală sau parțială a TVA la momentul cumpărării imobilului în procedura de executare silită, taxa fiind evidențiată în factura fiscală emisă pentru încasarea prețului. In acest sens, se învederează că dreptul de deducere a TVA este recunoscut de textul legal în discuție doar pentru persoanele impozabile, calitate pe care el nu o deținea în anul 2003, când a cumpărat imobilul, aceasta fiind dobândită abia după 28.03.2007, potrivit susținerilor organelor fiscale.
Se subliniază că doar după data de 1.01.2008 legiuitorul a modificat teza a II-a din art.141 alin.2 lit.f, exceptând de la scutirea de TVA livrările de construcții și de terenuri construibile, fără a distinge după cum acestea sunt făcute de persoane impozabile sau nu.
IN această privință reclamantul face trimitere la clarificările comunicate de ANAF prin diferite adresa de la începutul anului 2008, din care ar rezulta că obligația de plată a TVA revine persoanelor fizice la depășirea plafonului de scutire doar pentru tranzacțiile realizate ulterior datei de 1.01.2008.
Reclamantul mai arată că interpretarea diferită dată în timp dispozițiilor Codului fiscal de către organele fiscale încalcă principiul certitudinii impunerii, principiul in dubio contra fiscum, în baza căruia normele legale echivoce se interpretează în defavoarea organelor fiscale.
În măsura în care s-ar reține că s-a stabilit în mod corect obligația de plată a TVA în sarcina sa, reclamantul solicită ca instanța să analizeze susținerile sale potrivit cărora în mod eronat organele de inspecție fiscală au apreciat că, în condițiile în care valoarea construcțiilor este mai mică decât valoarea terenului, acestea vor urma regimul juridic al terenului, în condițiile în care prevederile pct.37 alin.1 lit.b din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004 au fost adoptate după data încheierii tranzacțiilor în speță, că în mod nelegal s-a stabilit obligația de plată a TVA și cu privire la contractele de vânzare cumpărare nr.666 și nr.671 din 28.03.2007, care vizau terenuri cu construcții zootehnice vechi, acestea intrând în sfera de aplicare a art.141 alin.2 lit.f Cod fiscal și fiind scutite de obligația de plată a taxei, că pentru vânzarea terenului cu construcții zootehnice către . s-au luat măsuri de simplificare a operațiunii în temeiul art.160 alin.1 și 2 Cod fiscal, astfel încât reclamantul nu avea dreptul să încaseze TVA de la beneficiar, respectiv că în mod eronat organele fiscale au aplicat TVA asupra prețului înscris în contractele de vânzare-cumpărare, nesocotind în acest mod principiul libertății de voință a părților contractante.
Reclamantul conchide în sensul că pârâta DGFP T. a stabilit eronat baza de impozitare, impunându-se stabilirea acestuia în așa fel încât prețul convențional să nu se majoreze prin adăugare TVA.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a Raportului de Inspecție Fiscală nr.3108/ 29.03.2012, susținând că acesta nu poate fi calificat drept act administrativ, pe fond învederând că reclamantul a realizat la 28.03.2007 mai multe tranzacții imobiliare, numărul acestora relevând intenția de obținere a unor venituri cu caracter de continuitate, în sensul reglementat de pct.3 alin.4 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, că intenția sa de desfășurare a unei activități economice aducătoare de venit este relevată de elemente obiective (dezmembrarea corpului funciar înscris în CF nr.5439 Recaș în 4 imobile distincte, prin actul de dezmembrare autentificat sub nr.496/28.02.2007, că reclamantul avea obligația de a se înregistra ca plătitor de TVA în temeiul art.153 alin.1 lit. a de la data efectuării operațiunilor de dezmembrare, care constituie momentul de începere a activității economice, că terenurile înstrăinate de reclamant se află în intravilanul Orașului Recaș, având deci caracter construibil, după cum rezultă din datele comunicate de Primăria localității, că acesta nu poate beneficia de scutire de la plata TVA în condițiile art.141 alin.2 lit. f Cod fiscal, deoarece a livrat terenuri construibile, fiind corect stabilit în sarcina sa obligația de plată a taxei.
În probațiune s-au depus la dosar decizia de impunere nr.3108/1/29.03.2012, Raportul de Inspecție Fiscală nr.3108/29.03.2012, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012contestația administrativă înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sub nr._/ 25.04.2012, cea înregistrată sub nr._/25.05.2012, nr._/24.05.2012, deciziile de soluționare a contestațiilor cu nr.1022/551/29.06.2012 și nr.1124/596/20.07.2012, adresa ANAF nr.4834/ 21.12.2007 și nr._/23.01.2008, nr.2954/8.02.2008, nr._/4.03.2008, nr._/2.09.2009, proces-verbal de control încheiat la 27.06.2011, decizie de respingere a contestației promovate împotriva acestuia, factura fiscală emisă pentru vânzarea silită a imobilului, nr._/10.06.2003, note explicative și puncte de vedere exprimate în cursul inspecției fiscale de către reclamant, contractele de vânzare-cumpărare din 28.03.2007, practică judiciară, actele administrative ce au stat la baza emiterii deciziilor de soluționare a contestațiilor nr.1022/551/29.06.2012 și nr.1124/596/20.07.2012.
Reclamantul a solicitat administrarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare în materia fiscalitate, cererea acestuia fiind respinsă în ședința publică din 13.03.2013, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând cu prioritate excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a Raportului de Inspecție Fiscală nr.3108/29.03.2012, invocată în apărare de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., în condițiile art.137 alin.1 Cod fiscal, instanța constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că Raportul de inspecție fiscală nu produce prin el însuși efecte juridice, în sensul de a da naștere ori a stinge obligații de plată a unor creanțe fiscale în sarcina contribuabililor, aceste efecte putând fi produse doar de decizia de impunere sau de alte acte administrative fiscale, calificate drept titluri de creanță prin art.110 și art. 85 C.pr.fiscală.
Tot atât de adevărat este însă faptul că raportul se analizează ca o operațiune administrativă ce precede emiterea deciziei de impunere și stă la baza acesteia, astfel încât instanța este îndreptățită să se pronunțe asupra legalității sale, în cadrul acțiunii în anularea titlului de creanță, respectiv a actului administrativ emis în baza sa, în conformitate cu disp.art.18 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Astfel fiind, constatând că în speță reclamantul a solicitat anularea Raportului doar în considerarea faptului că acesta a stat la baza deciziilor de impunere atacate în speță, instanța reține că solicitarea formulată este admisibilă, excepția invocată de pârâta DGFP T. fiind nefondată.
Se va trece deci peste această excepție și va fi analizată în fond cauza, cu privire la toate capetele de cerere din acțiunea promovată.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt:
Reclamantul a efectuat în perioada 2007-2011 mai multe operațiuni cu bunuri imobile aflate în comunitatea matrimonială, în proprietate codevălmașă, deținută împreună cu soția T. D. F., acestea fiind supuse controlului fiscal în perioada 14.11._12.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că cei doi soți au dobândit cu titlu oneros, prin cumpărare la o licitație publică organizată în cadrul unei proceduri de executare silită, în anul 2003, (fila 117), Ferma Recaș 2001 – „M. de furaje”, cu teren de 72.186 mp și construcții, în perioada anterioară controlului realizat de organul fiscal, aspect necontestat în speță. La cumpărarea bunului, cei doi soți au achitat TVA, dar nu au solicitat deducerea acestuia.
În acest sens, rezultă din cuprinsul procesului-verbal încheiat la 27.06.2011 de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. – Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciului Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2 (filele 100-107), a Raportului de inspecție fiscală nr. 3108/29.03.2012 (filele 26-43) și a extraselor de CF depuse la dosar (filele 118-119), că reclamantul, împreună cu soția sa, a dobândit în anul 2003, prin contractul menționat, încheiat la licitația publică, activul intitulat Ferma Recaș 2001 „Moara de furaje”, compus din suprafața de 72.186 mp teren cu construcții (3 grajduri bovine, clădire moară furaje, pătul porumb, clădire pod basculă, grajd cabaline, magazie cereale, padoc grajd, siloz de suprafață, instalație moară furaje).
Potrivit celor declarate de acesta în cursul inspecției fiscale, necontestate de organul fiscal, imobilul dobândit a fost utilizat în perioada 2003-2007 pentru „nevoile personale”, respectiv, pentru desfășurarea unei activități agricole (fila 116).
Același reclamant arată în acțiune, fără a fi contrazis de organul fiscal pârât, că în anul 2007 a dorit să înstrăineze imobilul, cumpărătorii solicitându-i să îl dezmembreze. La începutul acestui an (2007), acesta a efectuat demersuri pentru dezmembrarea imobilului ce a constituit inițial un singur corp funciar, întocmind documentația cadastrală avizată de OJCGC T., consimțind apoi la autentificarea actului de dezmembrare sub nr.496/28.02.2007, întocmit la BNP L. G. din Timișoara.
Imobilul în discuție, ce a constituit inițial un singur corp funciar, a fost dezmembrat în 4 parcele distincte, rezultând:
- un teren în suprafață de 22.713 mp, cu construcții zootehnice (3 grajduri bovine în suprafață de 1921 mp, 1 padoc grajd în suprafață de 965 mp, 1 siloz de suprafață cu aria de 1673 mp, 1 moară furaje în suprafață de 361 mp, 1 pătul porumb cu suprafața de 558 mp, 1 clădire pod bascul în suprafață de 128 mp);
- un teren în suprafață de 25.073 mp;
- un teren în suprafață de15.619 mp;
- un teren în suprafață de 8781 mp, cu construcții zootehnice (1 grajd cabaline și o magazie cereale) (filele123-130).
Cele 4 parcele astfel rezultate au fost vândute de către reclamant, împreună cu soția sa, la o lună după autentificarea actului de dezmembrare, prin patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate în aceeași dată, către aceeași cumpărători, prin actele autentificate sub nr. 666, 669, 670 și 671/28.03.2007 (filele123-130). Din contractele autentice depuse la dosar rezultă că terenurile și construcțiile rezultate din dezmembrare au fost vândute acelorași cumpărători, numiții M. F. D. și M. I., doar prima dintre cele patru parcele fiind vândută unei societăți comerciale, ai căror asociați sunt însă aceiași soți M..
Ulterior, la 05.04.2007, reclamantul împreună cu soția sa a înstrăinat o casă, cu curte și grădină, imobil dobândit tot în anul 2003, prin contractul autentificat sub nr. 1431/02.07.2003.
Tranzacțiile astfel realizate au fost supuse controlului fiscal de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., prin Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2.
Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția generală de coordonare inspecție fiscală, a emis adresa nr._/08.09.2009, prin care a dispus structurilor din subordine declanșarea unor acțiuni pentru verificarea persoanelor fizice care au efectuat tranzacții imobiliare, fără a se înregistra ca plătitoare de TVA, pentru a se verifica natura economică a activității unor astfel de persoane, respectiv, stabilirea caracterului de continuitate al veniturilor obținute de acestea din astfel de tranzacții. În cuprinsul adresei s-a menționat că această acțiune va debuta cu controale inopinate la persoanele fizice despre care au fost obținute dovezi privind derularea mai multor tranzacții imobiliare, pentru clarificarea stării de fapt fiscale a acestora, urmate, după caz, de inspecții fiscale pentru stabilirea obligațiilor de plată TVA, în măsura în care datele obținute în etapele premergătoare ale acțiunii ar releva că activitatea fiecărei persoane o face susceptibilă de încadrare în normele legale referitoare la obligația de plată a TVA . Aceste aspecte rezultă din capitolul I al Raportului de inspecție fiscală nr.7479/30.07.2012 (filele 26 și 94-99), fiind necontestate de către părțile litigante.
Activitatea de control fiscal a debutat în cazul reclamantului în luna iunie 2011, printr-un control inopinat efectuat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Activitatea de Inspecție Fiscală – Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2 finalizat prin procesul verbal de constatare din data de 27.06.2011 (filele 100-107), din conținutul căruia rezultă că acțiunea de control a fost demarată urmare a adresei emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu nr._/08.09.2009, pentru stabilirea tratamentului fiscal al veniturilor obținute de acesta din tranzacționarea proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
S-a concluzionat în procesul verbal astfel întocmit că reclamantul, împreună cu soția sa, a desfășurat în perioada supusă controlului, respectiv, în anul 2007, o activitate economică cu caracter de continuitate, în scopul obținerii de venituri, devenind astfel persoană impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată și s-a propus efectuarea unei inspecții fiscale parțiale în cazul acestuia, pentru verificarea tuturor tranzacțiilor imobiliare efectuate în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul prevederilor art. 127 alin. 2 Cod fiscal.
Ca atare, a fost emis avizul de inspecție fiscală nr._/14.11.2011 (fila 26), prin care reclamantul a fost înștiințat că va face obiectul unei inspecții fiscale pentru stabilirea eventualelor obligații de plată a TVA, pentru operațiunile derulate cu începere din 28.03.2007.
Inspecția fiscală astfel realizată s-a finalizat prin emiterea Raportului de Inspecție Fiscală nr.3108/29.03.2012 (filele 26-43), în cuprinsul căruia s-a reținut că reclamantul a efectuat o activitate economică prin exploatarea unor imobile în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, dobândind calitatea de persoană impozabilă, că acesta a depășit plafonul de scutire de la plata TVA la data de 28.03.2007, dar nu s-a înregistrat ca plătitor, astfel încât se impune stabilirea în sarcina sa a unei obligații de plată a TVA, împreună cu accesoriile datorate pentru neplata la scadență a taxei.
În concret, s-a reținut, cu referire la contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 666/28.03.2007 și nr. 671/28.03.2007, care vizau un teren în suprafață de 22.713 mp, cu construcții zootehnice (3 grajduri bovine în suprafață de 1921 mp, 1 padoc grajd în suprafață de 965 mp, 1 siloz de suprafață cu aria de 1673 mp, 1 moară furaje în suprafață de 361 mp, 1 pătul porumb cu suprafața de 558 mp, 1 clădire pod bascul în suprafață de 128 mp) (rezultat din dezmembrarea fermei achiziționate în anul 2003), respectiv, un teren în suprafață de 8781 mp, cu construcții zootehnice (1 grajd cabaline și o magazie cereale), că valoarea construcțiilor este mai mică decât a terenurilor, astfel încât edificatele vor urma regimul juridic al terenurilor, că pentru achiziția fermei, în anul 2003, reclamantul și soția sa ar fi avut dreptul să își deducă TVA, evidențiată separat pe factura emisă în cursul executării silite, astfel încât vânzarea din 2007 nu ar fi scutită de TVA, conform art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, în forma în vigoare la data încheierii contractelor autentificate de vânzare-cumpărare.
De asemenea, s-a reținut că prin contractele autentificate sub nr. 669 și 670/28.03.2012, reclamantul și soția sa au vândut două terenuri construibile, rezultate tot din dezmembrarea fostei ferme, operațiunea de livrare nefiind scutită de plata TVA, ca urmare a faptului că cei doi soți ar fi avut dreptul să deducă TVA achitat la cumpărarea fermei.
Organul de inspecție fiscală a concluzionat că toate cele 4 vânzări la care au consimțit reclamantul și soția sa intră în sfera de aplicare a TVA, întrucât terenurile au valoare mai mare decât construcțiile vândute, astfel încât acestea din urmă urmează regimul juridic al terenurilor pe care sunt amplasate, putând fi calificate terenuri construibile, că vânzătorii aveau dreptul să deducă TVA achitată la cumpărarea fermei, dacă s-ar fi înregistrat în scopuri de TVA la data începerii activității ca persoană impozabilă, astfel încât livrările de bunuri din anul 2007 nu ar fi scutite de plata TVA, că angajarea costurilor pentru dezmembrarea imobilului (fosta fermă), reprezintă elemente obiective pe baza cărora se poate deduce intenția celor doi soți de desfășurare a unei activități economice, că aceștia aveau deci obligația de a se înregistra ca plătitori de TVA chiar anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât aveau reprezentarea faptului că aceste tranzacții le vor aduce o cifră de afaceri care să depășească plafonul de scutire de la art. 152 Cod fiscal, că aceștia au depășit plafonul menționat la data autentificării contractelor de înstrăinare a terenurilor cu construcții, motiv pentru care de la acea dată s-a născut obligația lor de a plăti TVA, organul fiscal procedând la calculul TVA datorată pentru cele patru vânzări și la stabilirea de accesorii prin luarea în considerare a unei date de scadență raportată la același moment, conform art. 152 alin. 6 Cod fiscal, coroborat cu pct. 62 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004.
S-a mai constatat că în 05.04.2007 reclamantul și soția sa au vândut o casă cu curte și grădină, operațiunea fiind scutită de obligația de plată a TVA, ca urmare a faptului că vânzarea a privit construcții vechi, cu teren aferent.
În baza acestui raport, a fost emisă de către pârâta DGFP T. decizia de impunere nr. 3108/1/29.03.2012 (filele 22-25), reclamantul fiind obligat la plata unor sume suplimentare de 1.524.294 lei, din care 595. 619lei TVA, 839.332 lei, majorări de întârziere și 89.343 lei, penalități.
Prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara a stabilit în sarcina reclamantului și obligația de plată a unor dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, în sumă de 12.865 lei (fila 68).
Împotriva deciziei de impunere emise de DGFP T., reclamantul a formulat contestație administrativă, în temeiul art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, susținând că nu poate fi considerată persoană impozabilă în materia TVA, întrucât nu a desfășurat „activitate economică” în sensul art. 127 Cod fiscal (filele 44-52), respectiv, că i se aplica scutirea de la plata TVA pentru vânzarea terenurilor ocupate de construcțiile fostei ferme achiziționate în anul 2003, prev. de art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, întrucât acestea nu erau construcții noi, considerându-se eronat că ar urma regimul juridic al terenurilor, în baza unei norme de drept care nu era în vigoare la data vânzării. Contestația a fost completată la data de 25.05.2012, reclamantul invocând încălcarea principiilor fiscalității reglementate de art. 3 Cod fiscal (fila 53). Această contestație a fost respinsă ca neîntemeiată pentru suma totală de 1.524.294 lei, prin decizia nr.1022/551/29.06.2012 (filele 54-67).
De asemenea, a fost atacată cu contestație în procedura prealabilă sesizării instanței și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, pentru motive similare celor expuse în contestația îndreptată împotriva deciziei de impunere emise pentru plata TVA de către pârâta DGFP T. (filele 69-77), contestația fiind respinsă prin decizia nr.1124/596/20.07.2012 emisă tot de DGFP T. (filele 79-83), cu motivarea că argumentele invocate vizează obligația de plată a debitului principal, care nu a fost înlăturată până în prezent.
În prezenta cauză reclamantul solicită anularea deciziilor de impunere, precum și a deciziilor de soluționare a contestațiilor sale administrative, promovate în procedura prealabilă sesizării instanței, susținând că aceste acte administrative sunt nelegale. Cererea astfel formulată se constată a fi parțial întemeiată.
Astfel, se poate constata că organul fiscal a stabilit obligația de plată a TVA în sarcina reclamantului în aplicarea dispozițiilor art.127 și altele din Titlul VI al Codului fiscal, intrat în vigoare la data de 1.01.2004, care transpune în legislația internă Directiva de armonizare în materia TVA nr.2006/112/CE, aceasta procedând la codificarea materiei TVA, reglementată succesiv prin mai multe directive, inclusiv Directiva nr.77/388/CEE. În acest sens, se precizează în art. 161 ind.2 Cod fiscal că Titlul VI al acestui act normativ este adoptat în transpunerea directivei menționate, rezultând astfel că instanțele naționale au obligația de a interpreta dreptul național în materie de TVA în conformitate cu legislația Uniunii Europene care armonizează această materie la nivelul tuturor statelor membre.
Prin urmare, sensul noțiunilor de „persoană impozabilă”, „activitate economică”, „venituri cu caracter de continuitate” trebuie stabilit prin raportare la jurisprudența CJUE, în condițiile în care Titlul VI al Codului fiscal român, referitor la taxa pe valoare adăugată transpune Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28.11.2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 347/11.12.2006, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța constată că dispozițiile art. 126, 127 și 128 Cod fiscal transpun prevederile similare din art.2, art.4 alin.1 și 2 din Directiva menționată, rezultând că sensul termenilor din cuprinsul acestor norme legale trebuie stabilit prin raportare la interpretarea dată acestora de CJUE în jurisprudența sa de până acum.
Raportându-se la această jurisprudență, instanța reține că în cauzele conexate C-180/10 și C-181/10, Jaroslaw Slaby și E. Kuc, Curtea europeană a stabilit că operațiunile de vânzare a unor terenuri pot intra doar în anumite condiții în sfera de aplicare a TVA, menționând în paragraful 36, cu referire la jurisprudența sa anterioară, că „simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titularul acestuia nu poate fi considerată prin ea însăși o activitate economică (a se vedea Hotărârea din 20 iunie 1996, Wellcome Trust, C 155/94, R.., p. I 3013, punctul 32)”.
În cele două cauze conexate, reclamanții erau proprietari de terenuri, care au avut inițial destinație agricolă, fiind utilizate de proprietari pentru activități agricole, devenind ulterior construibile, din motive independente de voința proprietarilor, iar interpretând dispozițiile din Directiva 2006/112/CE, CJUE a statuat că „faptul că, anterior înstrăinării, persoana interesată a procedat la împărțirea terenului în loturi în vederea obținerii unui preț total mai mare nu este, prin el însuși, determinant (pentru a se conchide că vânzarea terenului ar intra în sfera taxei – n.n.), după cum nu este nici durata pe care se întind operațiunile respective sau mărimea veniturilor provenite din acestea. Astfel, totalitatea acestor împrejurări s-ar putea înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate” (paragraful 38 din hotărârea preliminară deja menționată).
Curtea a mai stabilit că „situația este diferită în cazul în care persoana interesată ia măsuri active de comercializare a terenului prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, de un comerciant sau de un prestator de servicii în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva TVA. Astfel de măsuri active pot consta, între altele, în realizarea pe aceste terenuri a unor lucrări de viabilizare, precum și în punerea în aplicare a mijloacelor de comercializare specifice” (paragrafele 39 și 40 din hotărâre).
Or, în speță, instanța constată că reclamantul și soția sa nu au utilizat, anterior înstrăinării terenurilor rezultate din dezmembrarea imobilului dobândit în anul 2003, mijloace specifice unui profesionist (producător, comerciant ori prestator de servicii), căci, contrar celor reținute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, operațiunea de dezmembrare nu poate fi echivalată unor măsuri active de comercializare, specifice unor profesioniști, ci se înscrie între activitățile obișnuite de gestionare a patrimoniului propriu. În acest sens, instanța reține că, în mod evident, orice persoană fizică ar fi acceptat pretențiile cumpărătorului de a dezmembra imobilul, operațiunea fiind menită să crească valoarea de piață a imobilului și, implicit, prețul obținut la vânzarea sa, putând fi realizată de orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă are sau nu calitatea de comerciant, profesionist etc. Faptul că dezmembrarea s-a făcut la cererea cumpărătorilor este credibil în speță, în condițiile în care vânzarea celor patru parcele rezultate din dezmembrare a intervenit la o lună după autentificarea actului de parcelare, iar înstrăinarea a fost consimțită în beneficiul acelorași cumpărători, soții M..
Mai mult, instanța observă că actele anexă la raportul de inspecție fiscală nu au relevat utilizarea unor astfel de mijloace specifice unui profesionist nici pentru schimbarea destinației terenurilor, acestea devenind construibile din împrejurări independente de voința reclamantului și a soției sale, astfel încât nu s-ar putea reține că aceștia au acționat ca niște profesioniști, a căror activitate economică este îndreptată în sensul exploatării de bunuri imobile, pentru obținerea unor venituri cu caracter de continuitate.
În fine, instanța observă că în nota explicativă dată în cursul inspecției fiscale, confirmată de informațiile obținute de organul fiscal pârât de la Primăria Orașului Recaș în cursul inspecției fiscale (filele 174-177), reclamantul a învederat că nu a înțeles să angajeze cheltuieli pentru a schimba destinația terenurilor, pentru a obține autorizații de construire asupra acestora etc., astfel de operațiuni fiind realizate după vânzarea lor, pe cheltuiala proprie, de către dobânditori. Prin urmare, nici astfel de mijloace specifice unei activități economice desfășurate de un profesionist nu ar putea fi constatate în cazul reclamantului.
Acestea fiind reținute, instanța constată că în speță este necesar să se stabilească dacă reclamantul a devenit persoană impozabilă în materia TVA, prin raportare la disp.art.126 și 127 alin.1 și 2 Cod fiscal, a căror interpretare este necesară a fi realizată prin luarea în considerare a sensului unora din termenii incluși în aceste texte legale, astfel cum a fost determinat în jurisprudența CJUE, dată în interpretarea Directivei 2006/112/CE ori a directivelor anterioare acesteia în materia TVA, modificate ori completate în timp, codificate prin directiva din anul 2006.
Or, interpretând astfel aceste norme nu se poate considera că reclamantul împreună cu soția sa ar fi realizat o activitate economică în sensul art. 126 alin.1 lit. d și art. 127 alin.2 Cod fiscal, în condițiile în care, astfel cum am arătat, acesta nu a realizat anumite operațiuni pentru transformarea terenurilor, care nu puteau fi obținute decât prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un comerciant și nici nu a uzat de măsuri active de comercializare a imobilelor, de tipul celor la care se face referire în paragraful 51 din cauzele conexate C-180/41 și C-181/10 Jaroslaw Slaby și E. Kuc.
Instanța concluzionează că nu se verifică în cazul reclamantului și a soției sale condițiile cumulative impuse de art. 126 alin. 1 lit. a-d Cod fiscal, pentru a se stabili că livrările de bunuri realizare de aceștia ar constitui operațiuni impozabile, intrând în sfera TVA, căci livrările în discuție nu rezultă dintr-o activitate economică dintre cele prevăzute la art. 127 alin. 2 Cod fiscal, ci care se înscrie în cadrul gestiunii normale a patrimoniului personal al acestora.
De asemenea, instanța reține că operațiunile de înstrăinare a terenurilor construibile, rezultate din dezmembrarea fermei nu ar putea fi considerate ca măsuri de exploatare a unor bunuri pentru obținerea de venituri cu caracter de continuitate, în condițiile în care vânzările au intervenit în aceeași zi, în beneficiul acelorași cumpărători, nefiind urmate de alte livrări de bunuri care să intre în sfera de aplicare a taxei. Operațiunile în discuție ar trebui privite ca o unică tranzacție de înstrăinare a fermei dobândite în anul 2003, care nu putea fi menită să asigure celor doi soți vânzători venituri cu caracter de continuitate, vânzarea având caracter uno ictu.
Mai mult, chiar acceptând ideea că ar putea fi decelată calitatea de persoane impozabile a reclamantului și soției sale, instanța constată fondate susținerile din acțiune referitoare la aplicarea retroactivă a unor dispoziții legale de către organele fiscale, pentru a conchide în sensul că aceștia nu ar fi fost scutiți de obligația de plată a TVA la data înstrăinării terenurilor.
În primul rând, instanța observă că organul de inspecție fiscală a reținut că terenurile cu construcții rezultate din dezmembrarea fermei achiziționate în anul 2003 trebuie calificate drept terenuri construibile pentru care nu se aplică scutirea de la plata TVA în temeiul art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, întrucât, potrivit pct. 37 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, „în aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, atunci când construcția și terenul pe care este edificată formează un singur corp funciar, identificat printr-un singur număr cadastral: … b) construcția va urma regimul terenului pe care este edificată, dacă valoarea acesteia este mai mică decât valoarea terenului așa cum rezultă din raportul de expertiză”.
Aceste norme de aplicare a codului fiscal au fost însă adoptate la o dată ulterioară celei la care reclamantul și soția sa au consimțit la vânzarea imobilelor rezultate din dezmembrare, intrând în vigoare abia la data de 22.12.2008, după modificarea Normelor metodologice prin HG nr. 1618/2008.
La data încheierii contractelor calificate de către organul fiscal drept livrări de bunuri ce intră în sfera de aplicare a TVA, Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal precizau, la pct. 37, că „în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil urmează regimul bunului imobil ca proprietăți indivizibile”, fără a distinge în funcție de valoarea construcțiilor. Prin urmare, terenul în suprafață de 22.713 mp, cu construcții zootehnice (3 grajduri bovine în suprafață de 1921 mp, 1 padoc grajd în suprafață de 965 mp, 1 siloz de suprafață cu aria de 1673 mp, 1 moară furaje în suprafață de 361 mp, 1 pătul porumb cu suprafața de 558 mp, 1 clădire pod bascul în suprafață de 128 mp) și terenul în suprafață de 8781 mp, cu construcții zootehnice (1 grajd cabaline și o magazie cereale) trebuiau calificate de organul de inspecție fiscală prin raportare la normele în vigoare la data înstrăinării lor de către reclamant și soția sa, ca fiind terenuri ocupate de construcții vechi, pentru care opera scutirea de la plata TVA, în temeiul art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal.
În plus, astfel cum am arătat mai sus, instanța constată că cele patru vânzări consimțite de reclamant și soția sa la data de 28.03.2007 constituie în fapt o singură operațiune de înstrăinare a fermei, care nu poate avea decât un singur regim juridic, reprezentând o livrare de construcții vechi, cu terenurile aferente, ce intră în sfera de aplicare a art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, fiind astfel scutite de la plata TVA.
În aceeași măsură se constată a fi întemeiate susținerile din acțiune referitoare la aplicarea eronată de către organele de inspecție fiscală a prevederilor privind scutirea de la plata TVA din art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, în măsura în care s-a concluzionat în cuprinsul raportului de inspecție fiscală că reclamantul și soția sa ar fi avut dreptul să își deducă TVA evidențiată separat pe factura emisă în cursul executării silite, achitată la achiziționarea fermei, în anul 2003, astfel încât vânzarea din 2007 nu ar fi scutită de TVA, conform art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, în forma în vigoare la data încheierii contractelor autentificate de vânzare-cumpărare
În această privință, instanța reține că, la data de 28.03.2007, când reclamantul și soția sa au înstrăinat ferma prin cele patru contracte autentice de vânzare-cumpărare, art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal prevedea că este scutită de taxă … „livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil”.
Din start, instanța constată că pentru livrarea unui imobil constând în construcții vechi, cu terenul aferent, operează scutirea de taxă. Or, astfel cum am arătat, înstrăinarea consimțită de cei doi soți T. trebuie considerată ca o unică operațiune de vânzare a fermei dobândite în anul 2003, în condițiile în care întregul imobil a fost vândut în aceeași zi, prin patru contracte succesive, autentificate la același notar, în beneficiul acelorași cumpărători, iar la acel moment terenul pe care erau amplasate construcțiile vechi urma regimul bunului imobil ca proprietăți indivizibile. Prin urmare, legislația internă în vigoare la acea dată impunea calificarea operațiunii juridice astfel realizate ca o vânzare de construcții vechi, cu teren aferent, încadrându-se în sfera de aplicare a normei de scutire de la plata TVA, din art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal.
În al doilea rând, instanța reține că, chiar în măsura în care s-ar accepta interpretarea dată acestor norme de organul fiscal, în sensul că operațiunea trebuie privită distinct, în privința celor patru parcele rezultate din dezmembrare, analizându-se ca o înstrăinare de terenuri construibile, căci construcțiile urmează regimul juridic al terenurilor, având valoare mai mică decât acestea la data înstrăinării (deși am arătat că Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevedeau altceva la data de 28.03.2007), art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal prevedea la aceeași dată că scutirea de la plata TVA nu se aplică pentru livrarea unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția unui astfel de imobil.
Or, organul fiscal nu a argumentat în temeiul căror norme juridice reclamantul și soția sa ar fi avut dreptul să deducă TVA achitat la achiziționarea fermei las licitație publică, în anul 2003, în condițiile în care aceștia au dobândit imobilul ca persoane fizice, bunul intrând în comunitatea matrimonială, iar din raportul de inspecție fiscală rezultă că inspectorii fiscali au considerat că aceștia au început să desfășoare o „activitate economică”, în sensul art. 127 Cod fiscal, abia la data dezmembrării corpului funciar, în 28.02.2007, iar nicidecum la o dată anterioară. În concluzie, teza a doua a art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal nu era aplicabilă reclamantului și soției sale la data efectuării operațiunii cu privire la care organul fiscal a apreciat că intră în sfera taxei, 28.03.2007, putându-se deduce că aceștia se încadrau în dispoziția de scutire din prima teză a aceleiași norme juridice, chiar în măsura în care ar fi înstrăinat bunuri calificate drept terenuri construibile.
Față de aceste considerente, instanța reține, chiar fără a mai analiza celelalte argumente din acțiunea reclamantului, că actele administrative de impunere, atât cu privire la debitul principal (TVA de plată), cât și cu privire la accesorii, în virtutea principiului accesorium sequitru principale, sunt nelegale, impunându-se anularea lor.
Prin urmare, se va dispune anularea titlurilor de creanță, atât pentru creanța stabilită cu titlu de TVA, cât și pentru accesorii, în baza principiului „accesorium sequitur principale”. De asemenea, se va face aplicarea art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și se va dispune și anularea raportului de inspecție fiscală care a stat la baza deciziei de impunere, acesta identificându-se unei operațiuni administrative ce a stat la baza emiterii actului administrativ ce face obiect al judecății.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., se va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea promovată de reclamantul T. G., împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
Dispune anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. sub nr. 1022/551/29.06.2012, nr. 1124/594/20.07.2012, a deciziei de impunere emise de aceeași pârâtă sub nr. 3108/1/29.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza acesteia, cu nr. 3108/29.03.2012, precum și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/14.04.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
R. C. G. K.
Red.: RC/26.04.2013
Tehnored./G.K./ 5 ex./26.04.2013
Se comunică:
- reclamant -T. G. – Timișoara . .
la cabinet avocat C. C.
-pârât-Direcția Generală a Finanțelor Publice T. – Timișoara ..9B
Jud.T.
-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara idem
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1968/2013.... → |
|---|
