Pretentii. Decizia nr. 6482/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6482/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 8246/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 26.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.6482
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.07.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice F., împotriva sentinței civile nr.1537/17.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul – intimat M. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul – intimat, lipsă, avocat V. M. F., lipsă fiind pârâta – recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului – intimat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța și factură privind plata onorariului de avocat, concluzii scrise și înscrisuri privind dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru U.E., anterior înmatriculării în România.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului – intimat pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T., reclamantul M. D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice F., să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună restituirea sumei de 1772 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective, ca urmare a constatării contrarietății dintre O.U.G. nr. 50/2008 și art. 110 din T.C.E.
Prin Sentința Civilă nr.1537/17.04.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul M. D., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice F., a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 1772 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor, a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/21.12.2010 emisă pe numele reclamantului. Totodată, a obligat pârâta la 868 lei cheltuieli de judecată restrânse față de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță că reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar, un autoturism pentru a cărui înmatriculare a achitat o taxă de poluare, în cuantum de 1772 lei și că a solicitat pârâtei restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, însă aceasta a refuzat restituirea, apreciind că cererea sa este neîntemeiată.
Având a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea, în tot sau în parte, a fondului pricinii, cf. art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A.F.P., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă, dat fiind că, raportat la dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 rep., autoritatea pârâtă este organ abilitat să încaseze taxe și impozite, această pârâtă a încasat taxa de poluare, așa încât, chiar dacă taxa se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu, organul fiscal este cel în fața căruia se formulează cererea de restituire.
În cauza C‑402/09 (T. vs Statul român) Curtea de la Luxemburg în urma unei întrebări preliminarea adresată de instanțele românești a stabilită că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Prin urmare conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62
Sub acest aspect, este irelevant dacă reclamantul a contestat (în procedură prealabilă) sau nu pseudo-actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare), întrucât acest act nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice. Astfel, din momentul ce actul normativ (O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială) este incompatibil cu dreptul european, este evident faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu poate supraviețui și nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare. În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 T.F.U.E.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice F., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În principal, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. F., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției arată că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii in ce privește restituirea taxei de poluare achitată pentru autovehicul.
Recurenta menționează că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. Menționează că art. 4 din această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora. înlăturându-se astfel favorizarea indirectă autoturismelor second hand autohtone.
Astfel s-a soluționat și problema autoturismelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 deoarece s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar taxa pentru emisiile poluante va fi plătită în mod nediscriminatoriu de către toți cei ce achiziționează autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată această taxă.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective. Totodată, prin introducerea modificărilor, se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Pârâta – recurentă apreciază că față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă, și respectiv inaplicabilă.
Reclamantul – intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prima instanță a dat o corectă soluționare excepției invocate de către pârâtă, întrucât taxa a fost încasată de AFP F., astfel încât această pârâtă are calitate procesuală pasivă, iar nu beneficiarul ulterior al sumelor încasate.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 620 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice F., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., împotriva Sentinței Civile nr.1537/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul M. D., în cuantum de 620 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU M. C. D. C. D. O.
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./24.07.13
TEHNORED:M.T./24.07.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5247/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4283/2013.... → |
|---|
