Pretentii. Decizia nr. 664/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 6503/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 10.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 664
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București împotriva sentinței civile nr. 354/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, este prezentă reclamanta intimată asistată de avocat K. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 19.02.2013, răspuns la adresele instanței din partea Instituției P. Județului T. – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.290/2003 și din partea Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților.
Reprezentantul reclamantei intimate învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate pune concluzii de respingere a recursului declarat ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 354 din 08 Februarie 2012, Tribunalul T. a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Instituția P. Județului T. – Comisia Județeană pentru aplicarea L. 290/2003; a admis acțiunea formulată de reclamanta V. V., în contradictoriu cu pârâții A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și I. P. JUDETULUI T.-COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003, având ca obiect pretenții, în parte; a obligat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să achite reclamantei suma de 467.330,24 lei cu titlul de despăgubiri, potrivit Hot. Nr. 250/15.01.2007 a Comisiei Județene T., pentru aplicarea L. 290/2003, respingând în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr.205/15.01.2007 Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor L.290/2003 a aprobat acordarea sumei de 467.330,24 lei cu titlul de compensație pentru bunurile deținute de numita R. Matroana în localitatea Căușanii Noi, Județul Tighina, sumă ce urma a fi achitată reclamantei în calitate de moștenitoare. L. 290/2003 la articolul 10 alin.2 prevede că despăgubirile sau compensațiile se acordă beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii, hotărâre ce este comunicată și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în vederea dispunerii plății acestora, în baza art. 8 alin. 2 coroborat cu prevederile art. 11 alin. 1 din lege.
Reclamanta a notificat pârâta A.N.R.P. pentru plata compensațiilor, însă pârâta nu a achitat acesteia suma ce i se cuvenea, astfel că a fost introdusă acțiunea de față, în contradictoriu cu pârâtele A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și I. P. JUDETULUI T.-COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003.
Pârâta I. P. JUDETULUI T.-COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003, a invocat în apărare excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.
Instanța în analiza excepției invocate, a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive: calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății . Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Or, în cauză s-a constatat că potrivit art. 18 alin.1 din H.G. 1120/2006, solicitarea plății despăgubirilor se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar alin.4 al aceluiași articol prevede că „Plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”.
Astfel, instanța de fond a constatat că pârâta I. P. JUDETULUI T.-COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 pentru care se invocă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă nu are nicio competență în privința achitării despăgubirilor. În consecință, instanța a respins cererea formulată împotriva acestei pârâte, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că în baza art. 10 alin.2 din L.290/2003, reclamanta este îndreptățită la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.205/15.01.2007, având în vedere că de la data comunicării hotărârii a trecut mai mult de un an, iar pârâta nu a făcut dovada că în mod justificat nu a achitat reclamantei suma pretinsă, în termenul prevăzut de lege.
În consecință, instanța în baza prevederilor legale menționate mai sus, coroborate cu prevederile art. 1, 18 din L.554/2004, a admis cererea reclamantei în parte și a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să achite reclamantei suma de 467.330,24 lei cu titlul de despăgubiri, potrivit Hot. Nr. 250/15.01.2007 a Comisiei Județene T., pentru aplicarea L. 290/2003.
În ceea ce privește daunele cominatorii și amenda civilă pretinse de către reclamantă, instanța a respins acest capăt de cerere, motivat de faptul că daunele cominatorii sunt un mijloc de constrângere a debitorului pentru executarea în natură a obligației și nu un mijloc de despăgubire a creditorului, or potrivit art. 24 din L.224/2004, executarea hotărârilor pronunțate în contencios administrativ se face în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acestora, dacă în conținutul acestora nu a fost prevăzut un alt termen, în caz contrar conducătorul autorității obligate putând fi amendat, iar reclamantul având dreptul la despăgubire. Astfel că în cazul în care nu sunt respectate prevederile privind executarea hotărârii în termenul de 30 zile, reclamanta are posibilitatea să uzeze de prevederile legale menționate mai sus. Mai mult, se arată că prin soluția de principiu a Î.C.C.J. s-a stabilit că „Toate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ prin care se instituie obligația de plată a unor sume de bani – cu titlu de despăgubiri, compensații, penalități ori cheltuieli de judecată – se investesc cu formulă executorie și se execută silit potrivit dreptului comun.”
Totodată, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, solicitând admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 354/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate în fond de reclamanta V. V. ca fiind neîntemeiată.
Recurenta invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.304/1 C. proc. civ, susținând în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat pe care a invocat-o, precum și faptul că Hotărârea nr.250/2007, a Comisiei județene T. de aplicare a Legii nr.290/2003, de care se prevalează reclamanta, a fost emisă fără respectarea prevederilor legale motiv pentru care a solicitat comisiei revocarea acesteia.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta intimată V. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței nr. 354/08.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, ca temeinică și legală.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Recurenta invocă în principal, faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat pe care a invocat-o în cauză, în raport cu Decizia nr.576/13.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, prin care s-a respins acțiunea reclamantei având același obiect.
Chiar dacă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, Curtea constată că nu subzistă acest motiv de modificare a sentinței, conform art.312 alin.3 C. proc. civ, reținând că excepția este neîntemeiată și a respins-o ca atare prin încheierea de ședință din 22.11.2012, în temeiul art.137 alin.1 C. proc. civ.
Astfel, a reținut că nu sunt întrunite cele 3 elemente ale autorității de lucru judeca constând în identitatea de părți, cauză și obiect, mai precis lipsind identitatea de cauză și obiect întrucât, prin acțiunea anterioară reclamanta, deși s-a prevalat de aceeași Hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Legii nr.290/2003, nr.250/2007, a solicitat pârâtei emiterea unui titlu de conversie și de plată pentru sumele stabilite drept despăgubiri, conform procedurii stabilite prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, pe care a invocat-o ca temei legal în această acțiune.
Deși Tribunalul T. a admis acțiunea formulată, Curtea, investită cu soluționarea recursului ANRP, a sesizat că procedurile reglementate de cele două legi sunt esențial diferite și nu sunt aplicabile prin similitudine, astfel că, prin Decizia nr.576/13.04.2011 a modificat sentința recurată respingând acțiunea, reținând că acesta nu putea fi admisă în forma în care a fost promovată.
Cât privește faptul că Hotărârea nr.250/2007, a Comisiei județene de aplicare a Legii nr.290/2003, ar fi nelegală, motiv pentru care recurenta a solicitat autorității emitente revocarea acesteia, Curtea a solicitat Instituției P. relații în acest sens, astfel că la termenul de astăzi s-a depus adresa nr.2304/07.02.2012 însoțită de punctul de vedere al Comisiei județene, prin care s-a apreciat că nu se impune revocarea acestei hotărâri, învederând, în esență, că cerințele documentelor probante privind proprietatea și refugiul autorilor reclamantei, impuse de HG nr.1120/2006 și Legea nr.290/2003, au fost respectate.
Curtea reține însă că nu este investită în prezentul litigiu a analiza legalitatea hotărârii comisiei județene și, câtă vreme această hotărâre nu a fost contestată în termenul și procedura prevăzută de art. 8 din Legea nr.290/2003, constituie un titlu de despăgubire valabil, în sensul alienatului 2 al aceluiași articol.
Prin urmare, în condițiile în care au trecut aproximativ 4 ani de la data emiterii acestei hotărâri și nu s-a dovedit nici plata primei tranșe, conform Normelor metodologice de aplicare a legii, se impune concluzia că neplata compensațiilor în discuție reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, conform art.2 alin.1 lit.i teza a II-a, care asimilează refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii unei persoane.
Curtea mai reține că, în repetate rânduri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că fără a impune statelor semnatare un anume tip de obligație, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat ea trebuie să fie implementată cu coerență și claritate pentru a evita insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții, aserțiune pe deplin aplicabilă și speței de față, unde reclamantelor le-au fost acordate ,în temeiul unui act normativ, despăgubiri printr-un act emis de o autoritate publică pentru deposedarea abuzivă de bunurile lor, fiind dincolo de orice îndoială că este de datoria oricărui stat contractant să se doteze cu un arsenal adecvat și suficient, din punct de vedere juridic și de a lua toată măsurile care se impun, inclusiv sub aspect economic și social, pentru a fi în măsură să respecte obligațiile pozitive ce îi revin în contextul deja subliniat mai sus.
În plus, neplata compensațiilor către beneficiar până în prezent, este de natură să înfrângă art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție ce obligă statele semnatare să respecte proprietatea privată, având în vedere și dispozițiile constituționale ale art. 20 alin. 2 din legea fundamentală, care stabilesc fără echivoc prioritatea reglementărilor internaționale în raport cu dreptul intern.
Pentru considerentele arătate, și în condițiile în care recurenta nu a invocat și nu dovedit motive care să susțină neplata până în prezent a compensațiilor solicitate, soluția de admitere a acțiunii apare ca fiind temeinică și legală, impunându-se respingerea recursului ca nefondat în temeiul art.312 alin.1 c. proc. civ.
Văzând și faptul că reclamanta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art.274 C. proc. civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București împotriva sentinței civile nr. 354/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. V..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 21.02.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER
D. C.
RED/ M.I./01.04.2013
TEHNORED/D.C./ 01.04.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4283/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... → |
|---|
