Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 476/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 3569/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 13.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.476
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.02.2013
PREȘEDINTE:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:M. BACĂU
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. D., împotriva sentinței civile nr.713/15.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâta – intimată Direcția F. a Municipiului Timișoara, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta – recurentă, lipsă, avocat O. M. în substituirea avocatului Gîrbovean A. iar în reprezentarea pârâtei – intimate se prezintă consilier juridic F. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, prin fax, la data de 06.02.2013 întâmpinare din partea pârâtei – intimate.
Reprezentanta reclamantei – recurente depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și dovada comunicării raportului de evaluare.
Reprezentantul pârâtei – intimate depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamantei – recurente.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei – recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei – intimate pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2011 pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamanta S. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea contestației, anularea raportului de evaluare din 22.10.2010 și a deciziei 543/10.12.2010 privind performanțele profesionale în perioada 01.01._10, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.713/15.03.2012 Tribunalul T. a respins cererea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Raportul de evaluare anuală a reclamantei, pentru perioada 01.01._10, aceasta având funcția publică de șef serviciu, i s-a acordat calificativul „satisfăcător”, calificativ care susține reclamanta că nu corespunde cu activitatea depusă de către acesta și în consecință solicită anularea Raportului de evaluare și a Deciziei nr.543/10.12.2010 emisă de către pârâtă în urma plângerii prealabile formulată de către reclamantă.
Pârâta în apărare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că plângerea prealabilă nu a fost introdusă în termenul de 5 zile prevăzut de art.120 alin.2 din H.G. nr. 611/2008
Instanța a reținut că reclamanta a fost evaluată de către Directorul executiv al Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, astfel că acesteia îi sunt aplicabile prevederile art. 120 alin.5 din H.G. nr.611/2008 și nu cele ale aliniatului 2. Reclamanta fiind evaluată direct de către conducătorul autorității sau instituției publice, conform art. 107 alin. (2) lit. e), se putea adresa direct instanței de contencios administrativ, în condițiile legii. În consecință, instanța a respins excepția deoarece nu are relevanță în cauză data la care reclamanta s-a adresat pe cale administrativă cu o contestație pentru anularea raportului de evaluare, atât timp cât se putea adresa direct instanței cu o asemenea cerere, plângerea prealabilă nefiind obligatorie, așa cum de altfel a susținut și reclamanta.
Apoi, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de prevederile art. 11 alin.5 din Legea nr.554/2004.
Potrivit art. 11 alin.1 din Legea nr.554/2004 coroborat cu prevederile art.120 alin.5 din H.G. nr.611/2008, art. 102 alin.2 Cod procedură civilă în baza cărora reclamanta nu era obligată la efectuarea plângerii prealabile, iar termenele încep să curgă de la data comunicării actelor, aceasta trebuia să introducă acțiunea în anularea unui act administrativ individual, în termen de 6 luni de la data comunicării actului, termen ce în baza alin.5 al aceluiași articol, este termen de prescripție. Dacă am accepta punctul de vedere al reclamantei, potrivit căruia acțiunea nu este prescrisă deoarece a fost introdusă după ce a primit răspunsul la plângerea prealabilă, arătând în același timp că nu i se aplică prevederile legale privind plângerea prealabilă, atunci am ajunge la concluzia că reclamanta ar fi putut introduce acțiunea oricând, situație inadmisibilă raportat la prevederile legale menționate.
Or instanța a constatat, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantei i-a fost comunicat raportul de evaluare la data de 08.11.2010, după ce la data 22.10.2010 a luat cunoștință de conținutul său, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, iar până la data de 23.05.2011 când a fost introdusă prezenta acțiune, au trecut mai bine de șase luni.
Așa fiind, a respins acțiunea pe cale de excepție, ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta S. D., solicitând casarea în tot a hotărârii și trimiterea spre rejudecare în vederea judecării în fond a cererii, cu cheltuieli de judecată, apreciind că hotărârea pronunțata este greșită fiind dată cu încălcarea legii fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că, a formulat contestație împotriva răspunsului dat de intimata la plângerea prealabilă formulată împotriva raportului de evaluare și a raportului de evaluare din 22.10.2010.
Prima instanță a apreciat că reclamanta nu era obligată a efectua plângerea prealabilă împotriva raportului de evaluare, fiind obligatorie însă contestarea direct în instanța de contencios administrativ a actului - raportul de evaluare - în termenul de 6 luni de la comunicare.
Recurenta arată că această interpretare este greșită.
Art.120 al.5 din H.G. nr.611/2008 reprezintă o opțiune pentru funcționarul public evaluat direct de către conducătorul autorității publice și nu o obligație imperativă, cum în mod greșit a interpretat instanța.
Se mai arată că nu a susținut că reclamanta nu era supusă nici unui termen, ci dimpotrivă că nu era obligată a formula contestație împotriva raportului de evaluare în termenul de 5 zile prevăzut de art. 120 al.2 din H.G. nr.611/2008.
Ca orice act administrativ, și raportul de evaluare poate fi atacat conform dispozițiilor Legii nr.554/2004 în termenele și condițiile prevăzute de acest act normativ, în condițiile în care reclamantei nu i se aplicau condițiile speciale de contestare a actului în 5 zile de la comunicare.
Potrivit art.1 al. (1) din Legea nr.554/2004" Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Art.7 prevede procedura plângerii prealabile, respectiv (1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte. Și raportul de evaluare reprezintă un act al autorității publice care poate fi revocat.
Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității, având ca scop atât protecția autorității publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârșite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari și chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât și pe cea a particularului care are posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă și scutită de taxă de timbru.
În acest sens, a procedat la atacarea cu contestație a raportului de evaluare în termenul prevăzut de legea contenciosului administrativ, sperând în soluționarea favorabilă a acesteia.
Se mai arată că, speranța în răspunsul favorabil la contestația sa, a fost întărită de faptul că în anul anterior, în același mod a procedat, respectiv a contestat raportul de evaluare pe calea plângerii prealabile la care a primit un răspuns favorabil și s-a revenit de către autoritatea emitenta, respectiv Direcția fiscala, asupra raportului de evaluare. Soluționarea pe aceasta cale a plângerii prealabile formulată împotriva raportului de evaluare din 2010 era calea legală cea mai potrivită pentru evitarea discutării diferendului de către instanțele de judecată.
În acest sens a apreciat că și cu privire la raportul din 2010 să procedeze în aceeași manieră, supunându-se termenelor și condițiilor prevăzute de legea contenciosului administrativ prin recurgerea la plângerea prealabila prevăzută în mod obligatoriu pentru anularea sau revocarea actelor autorităților publice.
Răspunsul la raportul de evaluare l-a atacat în instanța de judecata în termenul legal prevăzut de Legea nr.554/2004. Nu corespunde adevărului că raportul i-a fost comunicat la data de 08.11.2010. Este total greșit, acest raport nu i-a fost comunicat Ia aceasta dată reținută de instanța. Pentru a reține tardivitatea contestației, instanța era datoare a stărui în a afla data comunicării raportului de evaluare. Procedând în această maniera a admiterii tardivității contestației în lipsa elementelor necesare aflării comunicării raportului de evaluare, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.
Potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale H.G. nr. 611/2008 cu modificările și completările ulterioare, raportul de evaluare reprezintă un act juridic administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulțumită. În fața instanței de contencios administrativ, care este competentă, în condițiile Legii privind contenciosul administrativ, să se pronunțe cu privire la legalitatea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.7 al.2 din Legea nr.554/2004, prevederile alin. (1) ale art.7 din Legea nr.554/2004 sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.
Apreciază că în speța de față suntem în situația prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, astfel încât contestația formulată nu este tardivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 al.1 lit. a) din Legea nr.554/2004 cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
Ori, în cazul reclamantei, răspunsul la plângerea prealabilă i s-a comunicat după data de 10.12.2010, în vreme ce acțiunea adresată instanței a fost promovată la data de 23.05.2011, deci în termenul de 6 luni.
Situația reclamantei prin care i s-a respins ca tardiv introdusă contestația, deși a respectat termenul de soluționare a contestației formulate împotriva raportului de evaluare, conform Legii nr.554/2004 este inechitabilă.
În aceste condiții, se apreciază că reclamanta nu a beneficiat de dreptul de acces la un tribunal.
R. a se avea în vedere că în cauza G. împotriva R.U., Curtea a arătat că este de neconceput ca art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. să descrie în amănunt garanțiile procedurale acordate părților într-o acțiune civilă în curs și să nu protejeze mai întâi singurul lucru de care trebuia să beneficieze în realitate: accesul la instanță, echitatea, publicitatea și celeritatea unui proces nu prezintă nici un interes în lipsa unui proces. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 cere, în plus, o hotărâre asupra însuși fondului contestației.
Accesul la justiție nu înseamnă numai posibilitatea de a acționa în justiție, dar și soluționarea acțiunii pe fondul său.
Față de acestea, date fiind circumstanțele speței, soluția instanței de fond prin care s-a respins acțiunea ca tardiv formulată apare ca încălcând prevederile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția F. a municipiului Timișoara a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Examinând recursul promovat, prin raportare la motivele de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, conform art. 304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea constata că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta recurentă este funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și, prin raportul contestat a fost evaluată profesional pentru perioada 01.01.-22.10.2010 de către directorul executiv al autorității publice intimate.
Prin H.G. nr. 611/2008 au fost aprobate normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Potrivit art. 120 al. 1 din acest act normativ, „Funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot să îl conteste la conducătorul autorității sau instituției publice. Conducătorul autorității sau instituției publice soluționează contestația pe baza raportului de evaluare și a referatelor întocmite de către funcționarul public evaluat, evaluator și contrasemnatar” iar potrivit al. 5 „Funcționarii publici evaluați direct de către conducătorul autorității sau instituției publice, conform art. 107 alin. (2) lit. d) și e), nemulțumiți de rezultatul evaluării, se pot adresa direct instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.”
Așadar, dacă funcționarul public este evaluat de alte persoane decât conducătorul autorității sau instituției publice atunci, în cazul în care este nemulțumit de rezultatul evaluării, se poate adresa în primul rând conducătorului autorității sau instituției publice iar dacă evaluarea a fost făcută chiar de această persoană atunci se poate adresa instanței.
Văzând că recurentul a fost evaluat direct de conducătorul autorității publice intimate (directorul executiv), Curtea constată că în mod întemeiat prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 120 al. 5 (și nu al. 1) din H.G. nr. 611/2008.
Așadar, în caz de nemulțumire față de rezultatul evaluării reclamantul recurent avea posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ în termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Or, așa cum a arătat și Tribunalul T. termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004 este de 6 luni (cf. art. 11 al. 1 din lege și este termen de prescripție, cf. al. 5) și curge din data de 08.11.2010 când recurentul a luat cunoștință de raport, semnându-l cu obiecțiuni (fila 26 dos. fond), împlinindu-se la data de 08.05.2011.
Cum reclamantul recurent a sesizat instanța la data de 23.05.2011 termenul de prescripție era împlinit, ceea ce înseamnă că prima instanță a procedat legal admițând excepția prescripției.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 312 codul de procedură civilă va respinge recursul.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta S. D. împotriva sentinței civile nr. 713/2012 pronunțată de Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. O. M. C. D. M. BACĂU
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O./26.03.13
TEHNORED:M.T./26.03.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T./Judecător – N. A. F.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9972/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 22/2013.... → |
|---|
