Obligaţia de a face. Decizia nr. 8305/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8305/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 2985/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8305
Ședința publică din 03.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: M. C.
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița reprezentată prin DGFP C.-S., împotriva sentinței civile nr.1410/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta . SRL și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, atât la primul cât și la cel de-al doilea apel, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 03.09.2013 de către reclamantă, precizare de acțiune și un set de înscrisuri în probațiune, însă nu a depus înscrisurile solicitate de instanța de judecată, respectiv dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru U.E a autovehiculului BMW . 11020A739019, an fabricație 2010.
Instanța, văzând că s-a solicitat în scris judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1410/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S., au fost respinse excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S.-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta Veșnicia N. Stop SRL, în contradictoriu cu pârâta DGFP C.-S.-Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A fost anulată Decizia de calcul al taxei de poluare nr.6/26.08.2011 emisă de AFP Reșița.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 918 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii aferente sumei de 918 lei, calculată de la data de 18.05.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare.
A fost respinsă solicitarea de calculare și obligare a pârâtei la plata dobânzii aferente sumei reprezentând taxa pe poluare cu începere din 29.08.2011.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu.
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 918 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, Administrația Finanțelor Publice Reșița reprezentată prin DGFP C.-S. a declarat recurs, susținând interesul pârâtei în cauză, sens în care sunt invocate critici, relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându–se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv, cuantumul ridicat al taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate și ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat, pentru argumentele ce urmează:
Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 29.08.2011, în baza Deciziei de calcul a taxei de poluare din 26.08.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice Reșița, cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, a unui autoturism marca BMW, fabricat în anul 2010.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din datele dosarului, Curtea constată – cu privire la autoturismul în discuție, care pare să fie un autoturism second-hand, fabricat cu 1 an anterior înmatriculării în România – că reclamanta nu a făcut dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
În acest sens, Curtea reține că reclamantei i s-a pus în vedere prin citația adresată domniei sale pentru termenul din 11.06.2013 și pentru termenul din 03.09.2013, să facă dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene,– astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la filele 16 și respectiv 27 din dosarul Curții de Apel Timișoara.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, revenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. În continuare, Curtea va face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât se impune a se avea în vedere legislația comunitară în vigoare la momentul plății taxei de poluare în litigiu, iar modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 90 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de poluare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de poluare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă – întrucât taxa de poluare se aplică, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România – o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.07.2008 – când au intrat în vigoare dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior acestei date.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de primă înmatriculare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
În consecință, Curtea constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este aplicabil în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C.-S. este nelegală, recursul urmând a fi admis, cu modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulată de reclamantul . SRL Reșița în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, reprezentată prin DGFP C.-S. și a respingerii cererii de chemare în garanție, menținând în rest hotărârea atacată, fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Reșița reprezentată prin DGFP C.-S., împotriva sentinței civile nr.1410/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta . SRL și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantul . SRL Reșița în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, reprezentată prin DGFP C.-S. și respinge cererea de chemare în garanție.
Menține în rest hotărârea atacată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. S. M. C. D. P.
GREFIER,
D. K.
Red.M.C./23.09.2013
Tehnored D.K./2 ex/06.09.2013
Prima instanță: jud. Tribunalul C.-S.
Jud. L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1473/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... → |
|---|
