Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9866/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9866/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 7499/30/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9866
Ședința publică din 22 octombrie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara în contradictoriu cu reclamantul H. I. împotriva sentinței civile nr.999/CA/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat H. I. avocat I. L. Annemaria, lipsă fiind pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial și împuternicirea avocațială de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul H. I. în contradictoriu cu pârâta A.F.P.TIMIȘOARA a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună restituirea sumei de 4676 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală prevăzută de Codul de procedură fiscală, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 999/CA/20.03.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul H. I., în contradictoriu cu pârâta A.F.P.TIMIȘOARA și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamant a sumei de 4676 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare către reclamant, respectiv la plata sumei de 1042 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că reclamantul a cumpărat în anul 2009 un autoturism de ocazie, marca Volkswagen, iar pentru înmatricularea lui în România, la data de 02.07.2009 (fila 10), a achitat suma de 4.676 lei cu titlul de taxa de poluare.
La data de 14.05.2012, reclamantul a solicitat restituirea acesteia, respingându-i-se cererea potrivit adresei nr._ aflată la fila 6 a dosarului.
Prin acțiunea de față reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să fie obligată la restituirea sumei achitate și la cheltuieli de judecată.
În apărare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a acesteia.
În analiza excepției invocate, instanța a constatat în baza art. 137 C.proc.civ., că aceasta este neîntemeiată.
Reclamantul prin acțiune, a solicitat restituirea unei taxe ce a fost achitată în baza unei decizii emise de către pârâtă, iar suma a fost încasată de la reclamant de către aceasta. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății . Calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Este irelevant în speță faptul că suma achitată este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, atât timp cât autoritatea fiscală competentă (identificată de art. 2 lit. d cu „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”) este cea îndreptățită a stabili obligația de plată și cuantumul acesteia, prin decizie de calcul.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană ca temei al cererii sale.
Reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un al stat membru al Uniunii Europene-Germania - ( fila 16 dosar) anterior înmatriculării în România, motiv pentru care la soluționarea acestui litigiu se impune raportarea la art. 110 fost 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Așadar, art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
In ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Astfel, se are în vedere opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., instanța a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Instanța a dispus restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act normativ, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4.676 lei, reprezentând taxă de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, s-a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
De asemenea, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara care se află în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 1042 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 1000 lei reprezintă onorariu avocat potrivit chitanței nr. 64 și 42 lei taxe judiciare.
Împotriva sentinței civile nr. 999/CA/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în termen legal a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză a A.F.P. Timișoara, iar pe fond, a respingerii acțiunii reclamantului ca vădit neîntemeiată.
În motivare se arată că sentința recurată a fost data de Tribunalul T. cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civila).
Astfel, în principal, recurenta susține ca in mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive in cauza a A.F.P. Timișoara, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu București.
Pentru a respinge aceasta excepție instanța de fond a reținut ca parata A.F.P. Timișoara ar fi "încasat" taxa pe poluare in discuție.
Recurenta susține ca aceasta motivație este vădit neîntemeiata având in vedere faptul ca taxa pe poluare nu a fost "încasata" de parata A.F.P. Timișoara (in sens de beneficiar final al acestei taxe) ci de către chemata in garanție A.F.M. București, insa prin intermediul Trezoreriei Municipiului Timișoara.
Se învederează că Trezoreria Municipiului Timișoara a acționat in aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama si in numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei banei comerciale, iar nu ca un titular de drepturi si obligații in nume propriu.
In susținerea excepției invocate, se precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata in contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizata, "taxa pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, (...) constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu."
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizata, "taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Mai mult, conform art. 3 alin. 5 si 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "taxa se achita in lei de contribuabili, prin virament sau in numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal" insa "in ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate in contul prevăzut la alin. (4)."
Prin urmare, se susține ca A.F.P. Timișoara nu poate fi obligata la restituirea taxei pe poluare achitata de reclamant, întrucât acest organ fiscal nu mai deține in prezent aceasta suma in conturile Trezoreriei Timișoara.
In subsidiar, pe fondul cauzei, recurenta susține ca in mod vădit nelegal instanța a admis acțiunea formulata, având in vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ aplicabil in cauza dar care a fost ignorat in mod nejustificat si nelegal de către instanța de fond.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore si esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor in ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
De asemenea s-a soluționat si problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, in mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazurilor in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat în noua reglementare (art. 12) este taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite (ca taxa speciala de prima înmatriculare sau ca taxa de poluare). Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsă în circulație, cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent că aceasta s-a efectuat în baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 și până la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Recurenta susține ca prevederile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala obligatorie cauzei deduse judecații, dar care insa au fost ignorate de către instanța de fond, drept pentru care solicita instanței de recurs sa le retina ca pertinente si concludente in judecarea cauzei.
Acest principiu stabilit de art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezolva concomitent si chestiunea rambursării taxelor colectate cu încălcarea dreptului comunitar, asigurându-se restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa in forma veche (taxa pe poluare), neconforma dreptului comunitar, si taxa in forma noua (taxa pe emisii poluante), conforma dreptului comunitar.
Restituirea integrala a taxelor achitate cu încălcarea dreptului comunitar se putea dispune doar in cazurile in care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost inca in vigoare in prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fara a fi urmate de alte norme legale care sa instituie o noua forma a taxei respective, cazuri care in speța nu exista întrucât abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 a fost imediat urmata de . Legii nr. 9/2012 care instituie o noua forma a taxei pe poluare, conforma dreptului comunitar.
Pe de alta parte, dispozițiile imperative ale art. 12 din Legea nr. 9/2012 reglementează in mod expres tocmai situația sumelor achitate anterior cu titlu de taxa pe poluare in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 in sensul restituirii doar a diferenței care ar depăși cuantumul taxei pe emisii poluante stabilite potrivit Legii nr. 9/2012, aceasta operațiune reprezentând in fapt o veritabila operațiune de stingere a doua obligații bugetare prin compensare legala, intervenita pentru soluționarea concomitenta a restituirii taxei pe poluare achitate, neconforma cu dreptul comunitar si deci nedatorata, si a achitării simultane a noii taxe pe emisii poluante datorata in baza noii reglementari legale, in mod nediscriminatoriu si unitar, pentru poluarea produsa in viitor de același autoturism (vezi in acest sens si Decizia nr. 1344/2008 a Curții Constituționale).
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezulta ca, in cazul in care taxa pe emisii poluante calculata potrivit Legii nr. 9/2012 pentru același autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de taxa pe emisii poluante.
Cat privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012" ,recurenta învederează faptul ca aceasta chestiune a fost tranșata in mod extrem de clar de către Curtea Constituționala a României, care in repetate rânduri, in soluționarea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 -norma similara art. 12 din Legea nr. 9/2012 - prin care se dispunea restituirea diferenței între suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule si cuantumul taxei pe poluare calculată conform O.U.G. nr. 50/2008, prin Deciziile nr. 499/2009, nr. 802/2009, nr. 834/2009, nr. 1596/2009 si nr. 1152/2010, a respins excepțiile de neconstitutionalitate invocate, stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu incalca principiul neretroactivitatii legii, intrucat O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.
Pentru identitate absoluta de rațiune, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstitutionale, ele neincalcand principiul neretroactivitatii legii.
Având in vedere aceste principii ale universalității si unicității taxei, si întrucât reclamanta nu dovedește faptul ca autovehiculul in cauza ar fi exceptat in mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudentiala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudentiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei in mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv si deci fara absolut nicio justificare.
Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., recurenta apreciază ca aceasta este în mod evident irelevantă în cauză, având în vedere că această decizie a avut ca obiect fosta taxă pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, iar nu actuala taxă pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012.
Examinând recursul formulat, prin raportare la motivele invocate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art.3041 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă OUG nr. 50/2008 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pe poluare (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul Fondului pentru mediu, care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a emis acte administrative și au exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
În egală măsură se privesc a fi nefondate susținerile recurentei și pe fondul cauzei.
În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 nu ar avea caracter discriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentei, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului recurent potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se privesc a fi nefondate și susținerile recurentei referitoare la efectele adoptării Legii nr. 9/2012. Nu se poate aprecia că pârâta recurentă ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de Legea nr. 9/2012, căci o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării Legii nr. 9/2012 și cei care, precum reclamantul, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act că recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât aceasta va fi obligată la plata către reclamantul intimat a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată în calea de atac, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara în contradictoriu cu reclamantul H. I. împotriva sentinței civile nr.999/CA/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.D./28.10.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./14.11.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6719/2013.... → |
|---|
