Obligaţia de a face. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2396/108/2013
ROMÂNIAOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.12.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: A. G. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul recurent Prefectul Județului A. - Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor împotriva Sentinței Civile nr. 1420/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. P., având ca obiect obligația de a face.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 04.12.2013, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.12.2013, parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 8.02.2013, reclamantul I. P. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. Județului A. - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și a cerut obligarea pârâtei la înmatricularea autovehiculului marca Ford Cougar, data primei înmatriculări 17.02.2000, fără plata taxei de poluare prevăzută de Legea nr.9/2012.
Prin Sentința Civilă nr. 1420/04.02.2013, pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul I. P., împotriva pârâtei Instituția P. A. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, și în consecință a obligat pe pârâtă să înmatriculeze fără plata taxei pentru emisiile poluante autovehiculul reclamantei marca Ford Cougar, cu număr de identificare WFOHT60T2X5217115, data primei înmatriculări 17 februarie 2000, sub rezerva îndeplinirii celorlalte condiții legale impuse prin Legea nr. 9/2012 și Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei de poluare stabilită de autoritatea fiscală în 2013 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca Ford Cougar, cu număr de identificare WFOHT60T2X5217115, data primei înmatriculări 17 februarie 2000,.
Potrivit dispozițiilor art.1 Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă care se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Noul act normativ, respectiv Legea nr.9/2012 a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par. 60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr. 9/2012 în forma modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, modificate prin O.U.G. nr. 1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule (autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007; autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român).
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Tribunalul a mai reținut că prin decizia nr.24 din 14.11.2011 pronunțată în recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că acțiunea având ca obiect obligarea Instituției P. prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă, dezlegarea dată problemei de drept sub imperiul vechii legi, OUG nr.50/2008 fiind de actualitate câtă vreme reglementarea dată taxei de poluare este similară și sub Legea nr.9/2012.
În ce privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, Tribunalul a constatat că după cum s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul recurent Prefectul Județului A. - Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii formulate de reclamantul I. P..
Se învederează că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției P. - Județul A., nu are atribuții în stabilirea verificarea, colectarea sau soluționarea contestațiilor privind taxele de emisii poluante. Singura atribuție a Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției P. - Județul A., este aceea de a prelua și verifica existența înscrisurile enumerate de art.7 din Ordinul nr. 1501/2006, înscrisuri în baza cărora se poate realiza operațiunea de înmatriculare.
De asemenea, învederează instanței că Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule prin Instituția P., potrivit art. 19 și 32 al.l din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, este autoritatea competentă pentru înmatricularea și radierea autovehiculelor și remorcilor, respectiv pentru examinarea persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere. Astfel că este evident că nu poate avea calitate de parte în raportul de drept dedus judecății. Conform art. 17 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, sunt subiecte ale raportului juridic fiscal statul, unitățile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. Cum instituția pârâtă nu face parte din aceste categorii, nu se justifică legitimarea procesuală pasivă în cauză, neavând atribuții cu privire la stabilirea și colectarea taxei prevăzute de Legea nr.9/2012.
Pe fond, critică sentința recurată pentru modul cum instanța de fond a înțeles să motiveze sentința, existând numeroase contradicții între cele reținute de către instanța de fond și cele motivate.
Art. 1 din O.U.G. nr.1/2012, prevede că aplicarea dispozițiilor art.4 al in. 2 din Legea nr.9/2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, ori în cazul în speță atât cererea de înmatriculare cât si acțiunea au fost înaintate în cursul anului 2013, astfel încât nu mai poate fi reținut nici un efect discriminatoriu al taxei prevăzută de Legea nr. 9/2012, în raport cu legislația comunitară.
În aceast context, sunt nefundamentate și referirile instanței de fond cu privire la o discriminarea care este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr.9/2012, modificată prin O.U.G. nr.1/2012, „taxa pentru emisii poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categori de autovehicule".
Recurentul susține că nu se pot reține nici referirile la opiniile Curții Europene de Justiție cu privire la prevederile O.U.G. nrr.50/2008 întrucât în cazul în speță, sunt aplicabile prevederile Legii nr.9/2012, care se referă la taxa de emisii poluante, care să plătește pentru toate autovehiculele începând din 01.01.2013.
Instanța de fond reține în mod greșit și faptul că taxa de poluare a fost stabilită și impusă reclamantului în anul 2012, potrivit aceleiași formule de calcul cu cea instituită prin O.U.G. nr.50/2008, ulterior reluată prin Legea nr.9/2012.
Legal citat reclamantul intimat I. P. nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prioritar, Curtea apreciază neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, dat fiind că obiectul acțiunii de față (obligația înmatriculării fără plata taxei de poluare) nu se înscrie în categoria litigiilor fiscale pentru a atrage competența organelor fiscale. Este adevărat că în cauză se impune analiza legalității taxei ce ar urma să fie percepută de autoritățile fiscale, precum și concordanța asteia cu dreptul comunitar. Însă aceste aspecte se analizează doar pentru a stabili dacă pârâtul recurent are obligația de înmatriculare fără a mai solicita prezentare chitanței doveditoare de la organul fiscal.
Din acest punct de vedere nu au justificare apărările pârâtului recurent vizând neincluderea în atribuțiile sale a dreptului de apreciere asupra concordanței taxei cu dreptul comunitar, întrucât norma comunitară trebuie respectată de toarte autoritățile statului, care au obligația de a lăsă fără eficiență orice normă internă care contravine dreptului comunitar, obligație care derivă din dispozițiile art. 148 alin.2 Constituția României.
Aceasta este și opinia ÎCCJ care, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii, a statuat în Decizia nr.24/2011 admisibilitatea acțiunilor având același obiect ca cel de față și cadru procesual similar (din punct de vedere al persoanei pârâte) cu cel din speță.
Cât privește însă fondul, Curtea apreciază întemeiate susținerile recurentului pârât vizând inexistența vreunei discriminări date de obligativitatea achitării taxei pentru toate tipurile de autoturisme, începând cu 01.01.2013.
Art. 4 alin 2 din Legea nr.9/2012, conformându-se hotărârilor CEJ din cauza cauzele T. (cauza C-402/09) și în N. (C‑263/10), a reglementat obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și pentru autovehiculele aflate deja în parcul național (obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule). Această obligația a fost însă suspendată pe tot parcursul anului 2012, astfel încât situația a rămas neschimbată față de cea avută în vedere de CEJ în cauzele T. și N., acest lucru determinând o practică judiciară constantă în sensul existenței discriminării.
Suspendarea menționată a fost reglementată prin art. 1 din O.U.G. nr.1/2012, care prevedea că aplicarea dispozițiilor art.4 al in. 2 din Legea nr.9/2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, ori în cazul în speță atât cererea de înmatriculare cât si acțiunea au fost înaintate în cursul anului 2013, astfel încât nu mai poate fi reținut nici un efect discriminatoriu al taxei prevăzută de Legea nr. 9/2012, în raport cu legislația comunitară, de vreme ce obligativitatea achitării taxei este instituită pentru toate tipurile de autoturisme, începând cu 01.01.2013.
Constatând așadar întemeiat recursul, Curtea îl va admite în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art 304 pct.9 Cod procedură civilă, va modifica sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul recurent Prefectul Județului A. - Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor împotriva Sentinței Civile nr. 1420/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul I. P..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
M. C. D. M. BACĂU C. D. O.
GREFIER,
A. G. S.
Red. M.C.D/08.01.2014
Tehnored. G.S. – 09.01.2014
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – C. B. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7223/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
