Obligaţia de a face. Decizia nr. 25/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 6273/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 25.11.2013
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Prof. Univ. Dr. L. B.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 1624/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. B. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosarul cauzei, de către reclamantul intimat, Concluzii scrise, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 616/14.11.2013, eliberată de Cabinet avocat M. B., în valoare de 600 lei, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 18.11.2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, cu 600 lei cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1624/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Resita și a fost anulată decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 475/04.08.2008.
Pârâta a fost obligată, față de reclamant, la restituirea sumei de 5.777 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil, respectiv de la data de 04.08.2008 până la data plății efective.
De asemenea, a fost obligată pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 343,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, București, a fost admisă și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 5.777 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița a declarat recurs.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii dată fiind de neefectuarea procedurii prealabile obligatorii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, procedura prevăzută de art. 205 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE.
În cauză, reclamantul intimat a depus Concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 110 din TFUE și art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 1624/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. A. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, București.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. E. N. Prof.Univ.Dr. L. B.
GREFIER,
D. B.
Red.EN/26.11.2013
Tehnored.DB/27.11.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – jud. M. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1659/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 09/2013.... → |
|---|








