Obligaţia de a face. Decizia nr. 9007/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9007/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 6400/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9007
Ședința publică din 27 septembrie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: I. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului O., și de reclamantul recurent O. I. D. împotriva Sentinței civile nr. 265/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat reclamantul recurent prin avocat B. M. V., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul reclamantului recurent a depus împuternicire avocațială și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea a acordat cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și respingerea recursului declarat de pârâta recurentă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 265/2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul O. I.- D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice O..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la restituirea sumei de 6.054 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 343,30 lei, cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri pârâta recurentă pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului O., și reclamantul recurent O. I. D. au declarat recurs.
În recursul pârâtei recurente se invocă nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța a ignorat calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. - S., în condițiile în care, potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, are atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată iar, potrivit art. 3 lit. k din R., Direcția G. a Finanțelor Publice C. - S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată, Administrația Finanțelor Publice a orașului O. neavând personalitate juridică, fiind subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S..
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându – se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile favorabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
În recursul reclamantului recurent se invocă nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța i-a diminuat nejustificat cheltuielile de judecată derivate din onorariul avocațial, contrar art.6 din CEDO, care prevede exigența motivării unei hotărâri judecătorești, căci instanța nu și-a motivat hotărârea în legătură cu modul de soluționare a acestui petit.
În cauză, nu s-a întâmpinare.
Verificând recursurile astfel declarate, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că recurenta confundă calitatea procesuală cu reprezentarea procesuală, conferită prin Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală menționat, cele două instituții fiind diferite în D., instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa juridică, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În speță, capacitatea administrativă aparține Administrației Finanțelor Publice a orașului O., care a emis actul atacat.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.
Astfel, cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată că diminuarea cheltuielilor avocațiale de către instanță își are temeiul legal în dispozițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, între criteriile validate de speța de față, care a condus instanța la luarea hotărârii în discuție, fiind criteriul complexității cauzei, care se măsoară în legătura cu miza litigiului (valoarea obiectului pricinii), problemele de drept ridicate, ori, în prezenta cauză, la momentul sfârșitului de an 2012, problema de drept adusă în dezbatere în litigiu de față avea deja o dezlegare, in jurul ei consacrându-se o jurisprudență constanta dezvoltata ca urmare a pronunțării hotărârii CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra României
De asemenea, durata litigiului nu justifică acordarea cheltuielilor solicitate, litigiul înregistrat 11.10.2012 și judecat in 05.12.2012, precum nici numărul actelor procedurale/procesuale săvârșite de reprezentantul reclamantului în proces, care se reduc exclusiv la redactatul acțiunii reclamantului.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile reclamantului O. I. D. și pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. împotriva Sentinței civile nr. 265/06.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. M. BACĂU
GREFIER,
I. B.
Red.L.B/25.10.2013
Tehnored. I.B. 2 ex./25.10.2013
Primă instanță: A.T.Vegheș– Tribunalul C. - S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4322/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1356/2013.... → |
|---|
