Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4326/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4326/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 8380/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4326
Ședința publică din 28 Mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: D. P.
JUDECĂTOR: M. C.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței Civile nr. 123/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. N. Ș., având ca obiect contestație act administrativ și fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns în reprezentarea reclamantului, lipsă, avocat S. Glad, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 24.04.2013 de către reclamant, întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 123/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, s-au respins excepțiile invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. N. Ș. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara; s-a dispus anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/10.08.2012,emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5006 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânzi conform art. 124 Cod de procedură fiscală și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 489,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul T. a reținut următoarele:
Pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii având în vedere faptul că reclamantul nu a formulat cerere de restituire a taxei pe care A. să nu o soluționeze în termen,astfel că acesta nu se află în nici unul din cazurile prevăzute de art.8 din L554/2004 în care se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În prezenta cauză, deși nu a fost depusă la dosar cererea de restituire adresată organului fiscal, instanța a apreciat că o atare cerere nu ar fi constituit, oricum, un recurs efectiv în fața autorității administrative, potrivit art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, așa cum a reținut Înalta Curte, în considerentele Deciziei nr. 24/2011, prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, „statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.”
Deși Înalta Curte analizează incidența art. 13 din Convenție raportându-se la procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul al taxei, instanța apreciază că, prin prisma aceluiași art. 13, nici cererea de restituire adresată organului fiscal nu se impune a fi o obligație a justițiabilului, anterior revendicării taxei în justiție. Aceasta pentru că, în primul rând, este de notorietate că autoritățile fiscale române refuză restituirea taxelor de poluare pe cale administrativă, așa încât a pretinde particularilor să se adreseze autorității, anterior sesizării instanței, ar constitui o simplă formalitate, care presupune scurgerea unui interval de timp ( 30 de zile pentru soluționarea cererii, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 rep. sau 45 de zile, conform art. 124 rap. la art. 70 din OG nr. 92/2003 rep.,) cu consecința absolut previzibilă a refuzului de restituire a cererilor. Chiar dacă art. 117 din OG nr. 92/2003 rep. Și art. 2 din Legea nr. 554/2004 rep. Impun formularea unei cereri de restituire, prealabilă sesizării instanței, pentru a se putea proba refuzul de soluționare a cererii, tribunalul apreciază că, în materia restituirii taxelor de poluare, o atare cerere nu se impune a fi formulată, față de considerentele anterior expuse și de notorietatea refuzului organelor fiscale în privința restituirii taxelor de poluare. Instanța urmează să aplice, în acest fel, considerentele reținute de Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal, în sensul înlăturării dispozițiilor naționale care îngrădesc aplicarea dreptului comunitar și a prevederilor art. 13 din Convenție.
În consecință, tribunalul a constatat că în speță se poate vorbi de un refuz al pârâtei ce să poată fi cenzurat pa calea legii contenciosului administrativ fiind îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca acesta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă, dat fiind că, raportat la disp. art. 117 din OG nr. 92/2003 rep., autoritatea pârâtă este organ abilitat să încaseze taxe și impozite, această pârâtă a încasat taxa de poluare, așa încât, chiar dacă taxa se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu, organul fiscal este cel în fața căruia se formulează cererea de restituire.
Pe fond, analizând probatoriul administrat, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism rulat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pentru emisii poluante în conformitate cu norma legală internă – Legea nr. 9/2012, astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar. Taxa a fost calculată prin Decizia nr._/10.08.2012, emisă de pârâta A..
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Conform art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012:
"ART. 2
(1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță.
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
Deoarece art. 4 al. 2 din lege a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară până la această dată.
Analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand provenind dintr-un alt stat membru: Cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Sub acest aspect, Legea nr. 9/2012 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (art.110 din T.F.U.E.), norma fiscală națională diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate second -hand (autovehicule înmatriculate în alte state membre), influențând astfel alegerea.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. În același sens, în cauza Simmenthal, Curtea a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă ori prin orice alt procedeu constituțional”.Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, instanța a reținut că, prin Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. și N., prevederile OUG nr. 50/2008 au fost declarate incompatibile cu prevederile art. 110 TFUE. Este de subliniat că, în cauza N., Curtea a apreciat că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”. Așadar, noul act normativ nu înlătură caracterul discriminatoriu al taxelor reglementate de OUG nr. 50/2008, având în vedere că, deși legiuitorul a instituit, prin Legea nr. 9/2012, obligativitatea plății taxei de poluare și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor din România, această dispoziție a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, astfel că regimul discriminatoriu stabilit prin OUG nr. 50/2008 nu a fost modificat.
În aceste condiții, s-a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Este de subliniat că, deși pârâta A. a invocat art. 64-66 cpc în cuprinsul întâmpinării, arătând că titularul obligației de restituire a taxei este AFM, această apărare nu s-a impus a fi analizată în contextul prevăzut de art. 64-66 cpc, întrucât cererea nu îndeplinește cerințele procedurale pentru a fi comunicată și analizată ca o cerere de sine stătătoare. Analizând, însă, această susținere ca o apărare a pârâtei A., tribunalul a constatat că nu pot fi reținute argumentele pârâtei, întrucât taxele nelegal încasate se impun a fi restituite de către organul fiscal competent, potrivit art. 117 c. pr. fisc., același organ care a încasat sumele reprezentând taxele de poluare.
În consecință, tribunalul a constatat că refuzul de restituire a taxei plătite de reclamant este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca aceasta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. De asemenea, actul administrativ constând din decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante, este un act administrativ emis cu exces de putere, potrivit definiției art. 2 al. 1 lit. n din Legea nr. 554/2004 rep., impunându-se anularea acestuia.
Pentru considerentele expuse, văzând prevederile art. 1 al. 1, 8 al. 1 și 18 alin.1 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 al. 1 lit. n din aceeași lege, coroborat cu art. 117 lit. d c.pr.fisc., instanța a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5006 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, cu dobânzi conform art. 124 c pr fisc. Cu privire la cererea de acordare a dobânzilor fiscale, în raport de disp. Art. 124 c. pr.fisc,. instanța a reținut că, potrivit textului anterior invocat, dobânzile fiscale se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 din OG nr. 92/2003 rep., respectiv, după expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire.
În temeiul art. 274 cpc, ca parte căzută în pretenții, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 489,3 lei, sumă ce reprezintă taxa de timbru și timbrul judiciar și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Administrația Finanțelor Publice T., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile pronunțată de Tribunalul T. în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză a A.F.P. Timișoara, iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.
Recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene. A precizat că A. Timișoara nu are calitate procesuală pasivă în cauză ci AFM.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.9/2012, iar hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent cu aplicabilitate imediată.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală .
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, iar reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și Administrația Fondului pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a respins tribunalul această excepție.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 13.12.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A.F.P Timișoara în contradictoriu cu reclamantul intimat P. N. Ș. împotriva sentinței civile nr. 123/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată azi 28.05.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. S. D. P. M. C.
GREFIER,
D. K.
Red.A.S./10.06.2013
Tehnored D.K./2 ex/10.06.2013
Prima instanță: jud. Tribunalul T.
Jud. C. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 06/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 8650/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
