Pretentii. Decizia nr. 22/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 1527/115/2013
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr._
Ședința publică din 22 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
GREFIER: L. B.
S-a luat în examinare recursul de declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr. 1764/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat B. R. G. R. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, potrivit art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1764/05.06.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de către reclamantul B.-R. G.-R. împotriva Administrația Finanțelor Publice O., pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul B. R. G.-R., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., Administrația Finanțelor Publice Reșița și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, față de reclamant, la restituirea sumei de 6001 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală de la data plății, până la momentul restituirii efective, respingând, în rest, acțiunea reclamantului; a obligat pârâta la plata față de reclamant a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat-o pe aceasta să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița suma de 6001 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel, cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011, s-a statuat că „procedura de contestare prevazuta la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe dispozitiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelasi cod”.
Cu referire la fondul cauzei, s-a arătat, în esență, că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională; totodată, că, în atare situații, Curtea recunoaște contribuabililor dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu București, așa încât această din urmă instituție trebuie să suporte în final toate consecințele restituirii.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O., solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
În susținerea recursului, recurenta reiterează excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative/tardivității procedurii prealabile administrative, prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ca urmare a faptului că reclamantul nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Cu referire la fondul cauzei, arată că, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008, „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 alin. 4 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (...)”.
Susține că, din chiar această expunere de motive, rezultă că adoptarea ordonanței a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene. Prin urmare, apreciază că, astfel, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica de mediu pe principiul „poluatorul plătește”.
În sensul celor de mai sus, învederează că, așa cum este reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este conformă normelor de drept comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de vreun alt organism comunitar. Îndeplinind aceste cerințe, este evident că taxa plătită de reclamantul intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cererea părții și nici în alt mod.
În fine, referitor la calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., susține că aceasta rezultă din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 3831/2011, administrațiile financiare fiind doar unități fiscale fără personalitate juridică, care se subordonează direcției teritoriale a finanțelor publice.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, ca urmare a neîndeplinirii/tardivității procedurii administrative, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 24/2011, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, a statuat, cu forță obligatorie, că procedura administrativă prealabilă vizată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, nu se aplică litigiilor prin care se urmărește restituirea taxei de poluare, intemeiate pe dispozitiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea reține că taxa plătită de reclamantul intimat a fost percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la prevederile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „art. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Ori, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E., prin aceea că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
Curtea constată, însă, că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; potrivit alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară.
Concluzionând, Curtea reține că taxa este nelegală, raportat la art. 110 din Tratat, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță, inclusiv sub aspectul dobânzilor la plata cărora este îndreptățit reclamantul.
Față de cele de mai sus, recursul pârâtei apare ca nefondat și se impune a fi respins.
Văzând că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr. 1764/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. R. S. M. O. G. D. I. Ț.
Grefier,
L. B.
Red.S.A.R./26.11.2013
Dact. B.L.G./ 26.11.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător- Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7286/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
