Pretentii. Decizia nr. 5865/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5865/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2531/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5865
Ședința publică din 19.06.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București împotriva sentinței civile nr. 3180/29.08.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat D. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat Komuves A., pentru reclamantul intimat, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 18.06.2013, recurenta a depus la dosar precizări la recurs.
Reprezentanta intimatului depune la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța pune în discuție efectele O.G. nr. 10/2013 asupra acțiunii de față.
Reprezentanta intimatului arată că acțiunea nu este prematură, întrucât în cauză O.G. nr. 10/2013 nu este aplicabilă.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 24.04.2012, reclamantul D. V. a chemat în judecată pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 252.326,06 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la scadență și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată, în motivare arătând că în urma cererii adresată Comisiei Locale a Județului A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-au solicitat compensații pentru bunurile avute în proprietate de către antecesorii reclamantului pe raza localității Biliceni, județ Balti, iar în urma cererii înregistrată sub nr. 7578/26.08.2003, s-a emis Hotărârea nr. 10/25.04.2007, conform căreia s-a aprobat cererea și s-a dispus achitarea despăgubirilor pentru bunurile avute în proprietate de antecesorii reclamantului, în valoare de 252.326,06 lei, cu titlu de compensații bănești in conformitate cu prevederile Legii nr. 290/2003, modificată și completată, compensații care trebuiau începute a fi achitate cel târziu începând cu luna iulie 2008.
În vederea efectuării plății, reclamantului i s-a comunicat prin adresa nr. 1820/22.03.2011 de către pârâta ANPR că dosarul său de plată este complet și prin urmare se impune emiterea dispoziției de plată în acest dosar.
Reclamantul a mai arătat că, la data de 23.03.2012 reclamantul a trimis pârâtei o nouă cerere prin care a solicitat validarea Hotărârii nr. 10/25.04.2007 emisă de Instituția Prefectului Județului A. – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin care s-a solicitat acordarea despăgubirilor, însă, până în prezent aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile, astfel încât a formulat acțiune în instanță.
Prin întâmpinare pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, în motivare arătând că în data de 25.04.2007 Instituția Prefectului Județului A. - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului D. V., Hotărârea nr. 10/2007, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 252.326,06 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii D. A. și A., abandonate și sechestrate în localitatea Biliceni – jud. Bălți, ca urmare a refugiului.
Pârâta a mai arătat că art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prevede "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; eșalonat în doua tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; eșalonat în doua tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.".
Din acest text de lege a rezultat că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
A mai menționat pârâta că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr.290/2003.
Pârâta a mai arătat, Conform Raportului de Activitate al ANRP pe anul 2009, dintr-un necesar de_ lei, Serviciului pentru aplicarea Legii 290/2003 i-a fost alocată suma de 20.389.425,80 lei, iar dintr-un total de 68.355 dosare înregistrate la Comisia centrală, au fost plătite un număr de mai puțin de 4000 de dosare.
Prin sentința civilă nr. 3180/29.08.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 252.326,06 lei, reprezentând compensații bănești acordate în baza Legii nr. 290/2003, sumă actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum, de la data de 25.04.2007 până la data plății efective și a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 10/25.04.2007 s-a dispus acordarea către numitul D. V. a unei compensații bănești în valoare de 252.326,06 lei pentru bunurile avute în proprietate de către autorii D. A. și D. A. în localitatea Biliceni județul Bălți, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947 și s-a stabilit ca valoarea totală a compensațiilor rezultate în baza referatelor privind calculul compensațiilor consemnat în fișa tehnică de calcul a comisiei tehnice de specialitate pentru evaluarea terenurilor, construcțiilor cu destinația de locuințe, anexe gospodărești ori pentru alte utilități și a terenurilor aferente acestora să fie de 252.326,06 lei, din care 89.923,07 lei pentru terenuri agricole și respectiv 162.402,99 lei pentru casă și anexe gospodărești.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 290/2003„ Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene sau a municipiului București, după caz, (...), plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești”.
Potrivit Art. 11 din Legea nr. 290/2003, „Plata despăgubirilor se dispune de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003”.
Cu privire la susținerea pârâtei potrivit căreia compensațiile bănești stabilite în aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor în baza art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006 în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul de stat, instanța nu a putut aprecia ca justificat refuzul pârâtei de achitare a compensațiilor bănești stabilite în sarcina reclamantului în condițiile în care așa cum a rezultat din apărarea formulată prin întâmpinare, chiar pârâta a arătat faptul că „ având în vedere Hotărârea nr. 10 emisă la data de 25.04.2007, termenul de plată a primei tranșă a fost scadent la data de 25.04.2008, iar termenul de plată a celei de-a doua tranșă a fost scadent la data de 25.04.2009”.
În mod întemeiat reclamantul a considerat astfel că față de demersurile făcute, atitudinea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților denotă o tergiversare nejustificată în rezolvarea dosarului, ceea ce a îndrituit instanța să constate că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală pentru a face plata despăgubirilor bănești în termen de un an de zile de la comunicarea hotărârii Comisiei Județene, termenul de plată a primei tranșe fiind scadent la data de 25.04.2008, sau în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești – termenul de plată a celei de a doua tranșă fiind scadent la data de 25.04.2009.
Instanța a respins ca nefondată și motivația dată de pârâtă în privința insuficienței fondurilor alocate pentru astfel de plăți, întrucât acceptarea acestui punct de vedere ar însemna a contesta efectiv dreptul de creanță recunoscut de legiuitor în patrimoniul reclamantului, iar ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât tot printr-o reglementare a legii pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate.
În acest context, instanța a reținut că, în condițiile în care dreptul la despăgubiri a fost stabilit la data de 26.08.2003 iar acest drept a fost confirmat printr-o decizie administrativă definitivă la data de 22.03.2011 și întrucât la momentul de față nu s-a plătit nici măcar parțial despăgubirea datorată, în vederea asigurării respectării drepturilor convenționale prin obligarea autorităților publice la punerea în executare, de îndată, a actelor administrative care stabilesc obligațiile în sarcina acestora, instanța a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata integrală a despăgubirilor stabilite, actualizate conform legii, între data de 25.04.2007 și data plății efective.
Prin urmare în considerarea prevederilor art. 4 alin. 1 din OG nr. 22/2000, instanța a apreciat că în condițiile în care dreptul la despăgubiri a fost stabilit la data de 26.08.2003, reclamantul a fost de acord cu suma stabilită motiv pentru care nu a formulat contestație în 2007 împotriva hotărârii menționate, la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților ținând cont că potrivit adresei nr. 1820/22.03.2011 A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a confirmat că dosarul administrativ pentru plata compensațiilor bănești solicitate de către reclamant este complet și întrucât la momentul de față nu s-a plătit nici măcar parțial despăgubirea datorată, respectiv pârâta nu a achitat reclamanților prima tranșă de 40% în primul an și nu și-a îndeplinit obligația legală pentru plata celui de-a doua tranșă de 60%, instanța a constatat astfel că reclamanții sunt titularii unui drept de creanță pentru sumele stabilite cu titlu de despăgubire în favoarea acestora.
Față de cele ce preced instanța a dat eficiență și dispozițiilor art. 8 alin. 2 din legea nr. 9/1998 republicată, așa cum au fost acestea interpretate prin Decizia XXL /19.03.2007 a ÎCCJ- Secțiile Unite (publicat în MO nr. 113 din 13 febr. 2008), Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților era obligat să dispună și actualizarea despăgubirilor cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
Perioada pentru care trebuia dispusă actualizarea despăgubirilor cuprinsă între data emiterii Hotărârii nr.10 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, în speță data de 25.04.2007 și data plății efective.
Instanța a reținut că prin hotărârea cu valoare de principiu pronunțată în afacerea Hornsby c. G.- Hotărârea din 17 martie 1997, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că faza de executare face parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din convenție.
Raportat la jurisprudența Curții, este evident faptul că reclamanților li se încalcă atât dreptul la respectarea proprietăților – art. 1 din protocolul adițional al Convenției, cât și dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, componentă a dreptului la un proces echitabil – art. 6 par.1 din Convenție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că în data de 25.04.2007 Instituția Prefectului Județului A. - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului, Hotărârea nr. 10.
Prin Hotărârea nr. 10/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 252.326,06 lei compensații bănești pentru bunurile pe care le-au deținut autorii D. A. și A., abandonate și sechestrate, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
Față de speța dedusă judecății, s-a învederat că, conform art. 18 alin. (5) din H.G.nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, „compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (...)."
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Prin precizările la recurs, recurenta s-a prevalat de dispozițiile OUG nr.10/2013, prin care a fost reglementată eșalonarea plăților.
La data de 18.06.2013 pârâta recurentă a depus precizări prin care a invocat dispozițiile OUG nr.10/2013.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Curtea reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. I alin. 1, 2 și 4 din OUG 10/2013, potrivit cărora începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 290/2003 se face în tranșe anuale egale, care nu pot fi mai mici de 20.000 lei, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând, în cazul titlurilor deja emise, cu 1 ianuarie 2014, sumele acordate cu titlu de despăgubiri actualizându-se prin aplicarea indicelui prețurilor de consum pentru fiecare tranșă.
Prin urmare, de vreme ce legiuitorul a prevăzut că prima tranșă din restul sumelor rămase neachitate are scadența în anul 2014, când se va calcula și actualizarea acestei tranșe, rezultă că demersul reclamantului intimat este prematur, impunându-se a fi respins ca atare.
Este adevărat că OUG 10/2013 a intrat în vigoare ulterior pronunțării sentinței primei instanțe, însă noua reglementare, care vizează efectuarea plăților tuturor titlurilor emise sau care se vor emite în baza Legii nr.290/2003, sunt de imediată aplicare, așa cum rezultă în mod expres din prevederile alin.2 al art.1 din ordonanța menționată (prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014).
Constatând așadar întemeiat recursul, Curtea îl va admite în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, și va modifica sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii, luând totodată act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 3180/29.08.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul D. V..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER
A. D. B.
Red. M.C.D. -18.07.2013
Tehnored. A.D.B. –19.07.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1635/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8608/2013.... → |
|---|
