Pretentii. Decizia nr. 9980/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9980/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 15632/325/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /2012
DECIZIA CIVILĂ NR.9980
Ședința publică din 24 octombrie 2013
P.:A. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 3784/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantele intimate Z. R. și C. E., precum și cu pârâții intimați Ministerul Finanțelor Publice, G. României și P. Județului T. – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 18.10.2013 de către reclamantele intimate, întâmpinare.
Curtea invocă excepția prematurității acțiunii declarate de reclamanți și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3784/7.12.2012 Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, P. Județului T. – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și G. României și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată de reclamanții Z. R. și C. E. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
A obligat pârâta să achite reclamanților suma de 82.120,60 lei stabilită cu titlu de compensații prin Decizia nr.1146 din 30.06.2008 a Vicepreședintelui A.N.R.P. sumă actualizată cu indicele prețurilor de consum începând cu luna iulie 2009 și până la plata efectivă, fără cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Numiții Z. R., C. E., D. I. și Z. T. au solicitat în temeiul Legii nr. 9/1998 acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute în proprietate de către autorul lor, trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la C. la 7.09.1940.
Prin hotărârea nr. 2560 din 08.04.2004, Comisia Municipiului București pentru aplicarea prevederilor Legii nr.9/1998 a propus acordarea în beneficiul acestora a sumei de 164.241,20 lei cu titlu de compensații pentru bunurile deținute de antecesorul acestora, hotărârea fiind validată prin Decizia nr.1146/30.06.2008 emisă de pârâtă.
Reclamanții Z. R. și C. E. s-au conformat cerințelor stabilite de pârâtă comunicându-i acesteia toate actele și datele solicitate, inclusiv cotele de împărțire a despăgubirilor, respectiv câte ¼ fiecare.
Suma acordată moștenitorilor urma a fi achitată în două tranșe, conform art. 5 din HG nr.286/2004, prima tranșă de 40 % în primul an, iar cea de a doua tranșă de 60 % din totalul compensațiilor stabilite în anul următor, însă ulterior pârâta nu a efectuat nici o plată.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat să facă plata sumelor acordate cu titlu de compensații bănești. Nerespectarea obligației de plată a compensațiilor bănești de către pârâtă, constituie calificarea acțiunii reclamanților ca subscriindu-se dispoz. art 1 din Legea 554/2004.
Interesul legitim privat ca și posibilitate de a pretinde o anumita conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat conform definiției dispozițiilor art. 2 pct. p din Legea 554/2004, conferă reclamanților calitatea de persoane vătămate conform art. 1 din Legea 554/2004, ce se adresează instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce a fost cauzată.
Mai mult, în speță, reclamanții sunt titularii unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceștia dețin o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1 (a se vedea cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea instituției pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 18 ani), iar, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).
Din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamanților, un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus).
Ori, Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane - în general, și în patrimoniul reclamanților - în special, acest drept.
Împrejurarea că de la bugetul de stat nu au fost alocate suficiente sume pentru plata acestor despăgubiri nu este de natură a exonera pârâta de îndeplinirea obligațiilor legale ce-i revin și nu poate fi pusă în sarcina reclamanților, care potrivit Legii nr. 9/1998 au făcut dovada faptul că sunt persoane îndreptățite la acordarea acestora, au făcut dovada bunurilor pe care le deținea antecesorul lor depunând toate documentele necesare în acest sens. In condițiile în care hotărârea Comisiei județene nu a fost invalidată de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind legală din perspectiva dispozițiilor legale, refuzul pârâtei de a proceda la plata despăgubirilor stabilite prin aceasta este nejustificat.
Referitor la actualizarea cuantumului sumelor acordate cu titlu de compensații, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 9/1998 și art. 5 din HG 286/2004, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr.21 din 19 martie 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că validarea Hotărârii Comisiei Județene cu depășirea termenului de 60 de zile, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor de la data stabilirii compensațiilor care este cea a emiterii hotărârii de către Comisia Județeană.
Este evident că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, ceea ce presupune nu doar contravaloarea bunurilor imobile și a recoltelor, ci și prejudiciul suferit ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri. In același sens, tribunalul apreciază că reclamanții au dreptul la aceiași valoare economică a compensațiilor stabilite și diminuată ca urmare a inflației până la data încasării efective a sumei cuvenite. O asemenea cerere apare ca întemeiată și având în vedere respectarea principiului acordării compensațiilor la nivelul acoperirii integrale a pagubei suferite de cei îndreptățiți, cât și a evitării prejudicierii unor persoane ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a obligațiilor ce cad în sarcina organismelor abilitate să pună în aplicare dispozițiile Legii nr.9/1998, neputându-se pune în sarcina reclamanților riscul erodării sumelor stabilite de comisie prin trecerea timpului ca urmare a nepunerii în executare hotărârilor în termenul reglementat de dispozițiile legale.
Față de aceste considerente, instanța, reținând că obiectul pretenției reclamanților îl constituie suma de 82.120,60 lei reprezentând cota de ½ ce revine celor două reclamante din suma totală stabilită cu titlu de compensații prin Decizia nr.1146 din 30.06.2008 a Vicepreședintelui A.N.R.P., în temeiul textelor de lege menționate, a admis acțiunea și a obligat pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamanților această sumă actualizată cu indicele prețurilor de consum începând cu luna iulie 2009 și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii, subliniind că plata despăgubirilor stabilite în aplicarea dispozițiilor Legii nr.9/1998 este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, dispozițiile din art. 18 alin.5 din HG nr.1120/2006 fiind aplicabile doar în măsura în care aceasta are alocate suficiente fonduri pentru plata compensațiilor.
În speță însă pârâta nu dispune de fonduri suficiente alocate pentru plata compensațiilor stabilite în aplicarea Legii nr.9/1998, astfel încât prin hotărârea atacată se stabilește în sarcina sa o obligație imposibil de realizat, de natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut în plan european. Pârâta face trimite la jurisprudența CEDO, susținând că și creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată, neputând fi plătite decât în condiții de solvabilitate.
La termenul din 24.10.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția de prematuritate a acțiunii, excepție ce va fi analizată cu prioritate în temeiul art.137 alin.1 C. proc. civ, reținându-se că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. I alin.1 și 2 din OUG nr.10/2013, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor … Legii nr.9/1998…se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o ,perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată….Prevederile alineatului 1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 01.01.2014”.
Instanța constată că prin dispozițiile citate legiuitorul a recunoscut dreptul persoanelor care au obținut titluri de plată a unor despăgubiri în aplicarea prevederilor Legii nr.9/1998 la încasarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri, însă din rațiunile menționate în preambulul actului normativ, de menținere a echilibrului bugetar și de respectare a angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvern, a înțeles să instituie un moratoriu legal, prevăzând că plata despăgubirilor stabilite deja prin titlurile de plată emise se face doar începând cu 01.01.2014, în tranșe anuale egale, eșalonate pe o perioadă de 10 ani.
Instanța observă că dispozițiile astfel adoptate nu disting după cum plata despăgubirilor se face benevol, în executarea titlurilor de plată, respectiv, prin executarea silită a unor hotărâri judecătorești emise de instanțele de contencios administrativ (cum este cea supusă recursului în prezenta cauză), rezultând astfel că plata despăgubirilor este supusă eșalonării și moratoriului legal, indiferent de modalitatea în care se execută obligația de plată.
Se reține de asemenea că normele mai sus citate sunt incidente speței de față. Aceasta deoarece, potrivit art.38 din HG nr.753/1998, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii menționate se face în două tranșe anuale, fiind astfel stabilită în sarcina statului o obligație pecuniară, de plată, a cărei executare se prelungește în timp. În alți termeni, situația de fapt creată prin emiterea titlului de plată se prelungește în timp, titlul producând efecte juridice într-un interval de timp ce încă nu a expirat, de vreme ce reclamanții au înțeles să promoveze acțiunea de față pentru obligarea ANRP la plată.
Or, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, efectele produse de aceasta vizează și situațiile de fapt care se prelungesc în timp, fiind în derulare la data intrării în vigoare a noului act normativ. Astfel de situații de fapt se analizează ca facta pendentia, intrând în sfera de aplicare a legii noi.
În aceste condiții, este corect a se concluziona că dispozițiile din OUG nr.10/2013 se aplică litigiului de față, astfel cum se aplică oricărui titular al unei hotărâri emise în aplicarea Legii nr.9/1998, care nu a fost integral executată la data intrării în vigoare a ordonanței.
În ceea ce privește situațiile de retroactivitate a legii noi, acestea implică doar ipoteza aplicării acesteia unor situații de fapt deja consumate, finalizate, la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul în speță. S-ar putea vorbi de o astfel de aplicare retroactivă a ordonanței, doar în măsura în care aceasta ar viza titluri de plată achitate deja integral la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul.
Instanța conchide că dispozițiile ordonanței în discuție se aplică în speță, precum și că moratoriul legal instituit prin aceasta conferă caracter prematur acțiunii de față, prin care se pretinde plata despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamantului anterior expirării termenului suspensiv de plată instituit prin art.I alin.2 din ordonanță.
Astfel fiind, se va admite excepția de prematuritate a acțiunii de față, iar în temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civilă, acțiunea va fi respinsă ca prematură, fără a fi analizată în fond.
Pe cale de consecință, se va face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 312 alin.1 și 3 Cod proc.civilă și se va admite recursul declarat, se va modifica sentința atacată și se va respinge acțiunea, iar conform art.274 C. proc. civ., se va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 3784/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantele intimate Z. R. și C. E., precum și cu pârâții intimați Ministerul Finanțelor Publice, G. României și P. Județului T. – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea promovată de reclamantele Z. R. și C. E. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Menține dispozițiile sentinței recurate referitoare la respingerea acțiunii față de ceilalți pârâți.
Fără cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
A. P. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.:RC./5.11.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./5.11.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7457/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 21/2013.... → |
|---|
