Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2351/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2351/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 2648/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2351

Ședința publică din 15 aprilie 2013

PREȘEDINTE: C. R. G.

JUDECĂTOR: Ș. L.

JUDECĂTOR: E. N.

GREFIER: I. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, în contradictoriu cu intimatul reclamant Z. M. R. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 1247/PI/CA/2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.1247/PI/CA/2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul Z. M. R., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Reșița, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului suma de 2338 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și la plata dobânzilor legale fiscale aferente, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2338 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânzile legale fiscale.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 239,3 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, a declarat recurs, invocând neadmiterea excepției neîndepliniri procedurii prealabile, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.

În recursul pârâtei, hotărârea este criticată sub aspectul excepției tardivității, întrucât în baza art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, termenul de 30 de zile de la contestare expirând, cu consecința decăderii din dreptul la acțiune, orice astfel de contestație fiind tardivă, în sensul art. 207 Cod procedură fiscală.

Pe fondul cauzei, se susține compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, actul normativ fiind emis tocmai pentru a asigura conformitatea dreptului intern cu dreptul U.E.

În cauză, reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Cu privire la excepțiile invocate, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.

Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.

În același timp, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.

Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C. - S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Orașului Reșița în contradictoriu cu intimatul Z. M. R. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 1247/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. G. Ș. L. E. N.

GREFIER,

I. B.

Red.Ș.L/09.05.2013

Tehnored. I.B. 2 ex./10.05.2013

Primă instanță – A.T.Vecheș - Tribunalul C.-S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2351/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA