Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 232/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 1823/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 232
Ședința publică din 23.01.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: C. D. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. împotriva sentinței civile nr. 3176/29.08.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată V. A., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 17.01.2013 și respectiv la data de 22.01.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 23.03.2012, reclamanta V. A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A., a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru creșterea celui de al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, în cuantum de 8.760 lei, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Tribunalului A., analizând excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtă instanța a respins excepția ca neîntemeiată întrucât potrivit art.15 lit. d din Legea nr. 146/1997 „Cererile privind stabilirea unor drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale sunt scutite de taxele judiciare de timbru”.
Excepția tardivității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă a fost de asemenea respinsă întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată la data de 10.01.2012 iar plângerea prealabilă a fost formulată de petentă la data de 09.02.2012, cu respectarea termenului legal, imperativ prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin sentința civilă nr.3176/29.08.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata indemnizației pentru creșterea celui de al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară în cuantum de 8760 lei, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că reclamanta V. A. s-a aflat în concediu de creștere și îngrijire a copilului în perioada 01.04.2008 – 11.01.2010 când a beneficiat de indemnizație pentru naștere în conformitate cu OUG nr. 148/2005 coroborate cu art. 2 alin. 3 din HG nr. 1825/2006, iar pentru cel de al doilea copil născut la 11.01.2008 a beneficiat de indemnizație începând cu data de 18.06.2010 așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 4-7).
În mod neîntemeiat pârâta în susținerile invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a arătat că deși reclamanta a dat naștere la doi copii gemeni nu beneficiază de acordarea majorării indemnizației cu 600 lei pentru cel de al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, refuzând în mod vădit și nefondat să dea eficiență prevederilor legale stipulate prin Legea nr. 239/2009 care modifică OUG nr. 148/2005 avut în vedere de către pârât, motivația dată privind neretroactivitatea Legii nr. 239/2009 fiind în contradicție vădită cu interpretarea dispozițiilor legale date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/14.11.2011 în soluționarea Recursului în interesul legii cu privire la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în cazul sarcinii multiple, decizie care potrivit art. 330 7 alin. 4 din Cod procedură civilă este obligatorie.
Interpretarea și aplicarea art. 1 alin. 1 și art.6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la . Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din OUG nr. 148/2008, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. 1 din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți în cuantum de 800 lei pentru perioada 01.01.2006 – 31.12.2006; 600 lei pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2008; 600 lei sau obțional 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 01.01.2009 – 17.06.2009.
Prin urmare, acordarea pentru perioada scursă de la . OUG nr. 148/2005 și până la . Legii nr. 239/2009 a unei singure indemnizații lunare indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri nu poate fi concepută întrucât așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, o asemenea interpretare echivalează cu instituirea și menținerea unui tratament discriminatoriu prin introducere de distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă pe de o parte, între copii proveniți din sarcini multiple și pe de altă parte între copii rezultați din sarcini multiple aflați în întreținerea părinților firești și cei adoptați, încredințați în vederea adopției, dați în plasament ori în plasament în regim de urgență, sau aflați sub tutelă.
Pe cale de consecință în aplicarea Deciziei pronunțată de Instanța Supremă, ținând cont de interpretarea prin care articolului 2 din OUG nr. 148/2005 i s-a dat un nou conținut, instanța a constatat că dreptul la indemnizația lunară prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 este un drept instituit în beneficiul copilului, înseamnă că de acesta beneficiază până la . Legii nr. 239/2009, (deci anterior datei de 17.06.2009, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 239/2009), fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă (gemelară, de tripleți sau multipleți).
În considerarea argumentelor de fapt și de drept valorificate având în vedere și faptul că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de justificarea vătămării unui drept ori a unui interes legitim astfel cum acestea sunt definite la art. 2 alin. 1 lit. o și p din Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, vătămare pe care reclamanta a dovedit-o în cauză, instanța a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A., la plata indemnizației pentru creșterea celui de al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, în cuantum de 8760 lei, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, sumă ce nu a fost contestată de pârâtă sub aspectul cuantumului solicitat de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. solicitând admiterea recursului, admiterea excepției tardivității si modificarea în tot a sentinței recurate.
În motivare, recurenta a arătat că având in vedere art. 10 din O.U.G. nr. 148/2005 drepturile prevăzute de aceasta ordonanța se acorda începând cu ziua următoare celei in care încetează concediul de maternitate daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucrătoare de la acea data sau începând cu data nașterii copilului in cazul persoanelor care nu beneficiază de concediu de maternitate.
Prin urmare intimata trebuia sa solicite acordarea indemnizației in acest termen, respectiv de 60 de zile lucrătoare de la data la care încetează conform legii concediul de maternitate ori in acest caz intimata a formulat cererea de acordare a îndemnizației cu mult după ce copilul a împlinit vârsta de 2 ani, adică la data de 09.02.2012.
Din moment ce actul normativ stabilește un termen pentru exercitarea dreptului prin cererea de acordare a indemnizației, condiție pentru acordarea acestei indemnizații, depunerea acestei cereri peste termenul specificat conduce la pierderea acestui drept, intervenind decăderea intimatei din dreptul de a solicita acordarea indemnizației.
Condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind prescripția sau tardivitatea dreptului la acțiune se refera la exercițiul procesual si nu la însuși dreptul care neexercitat în forma si termenul prevăzut de lege este pierdut de către intimata.
În susținerea excepția de tardivitate, s-au invocat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modif. ulterioare, care prevede ca persoana care se considera lezata . sau printr-un act administrativ individual este obligata sa formuleze contestație . 30 de zile de la comunicarea actului (al.l al art. 7), iar in cazul în care a luat cunoștință de existența acestuia pe orice cale, are la dispoziție un termen de 6 luni de la emiterea actului. Acest termen de 6 luni este unul de prescripție.
Așa fiind, pretențiile invocate de intimata privind plata retroactiva a indemnizației pentru creșterea copilului începând cu data de 01.04.2008, sunt prescrise, având în vedere ca se solicita aceste drepturi in data de 09.02.2012.
Totodată, potrivit disp. art. 11 din Legea nr. 554/2004 modif., termenul de introducere a acțiunii este 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, iar pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data luării la cunoștință pe orice cale a acestuia. Potrivit disp. art. 11 al. 5 din Legea nr. 554/2004 modif. termenul de l(un) an este un termen de decădere.
Termenul de decădere este intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat printr-o dispoziție imperativa a legii sa-și exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii acestuia. Având un atare efect, termenul de decădere nu poate fi nici suspendat, nici întrerupt, fiind deci incompatibil si cu repunerea în termen.
În concluzie, reclamanta a decăzut din dreptul de a formula acțiune încă din luna aprilie 2010, când copii au împlinit vârsta de 2 ani, deci acțiunea este inadmisibila si trebuia respinsa.
În același sens s-a pronunța si Curtea Constituționala prin Decizia nr.635/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.7 al.7 si ale art. 11 al.2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cand a respins excepția. Curtea Constituționala a statuat prin decizia mai sus menționata, ca persoana vătămata printr-un act administrativ are la dispoziție un termen de 30 de zile de la data comunicării actului ca regula, sau 6 luni ca excepție sub condiția prevăzuta la art.7 al.7 din lege. Cat privește dreptul la acțiune, 6 luni sau un an de la emiterea actului, acestea reprezintă masuri de protecție a stabilității si securității raporturilor juridice create si a efectelor actelor administrative, acestea fiind totodată termene rezonabile in cadrul cărora persoanele interesate au posibilitatea de a acționa in condițiile legii. Potrivit jurisprudenței Curții de la Strassbourg, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedura, termenele de prescripție si cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natura a încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
Recurenta a mai arătat că deși, intimata a dat naștere la doi copii (gemeni) dispozițiile O.U.G. ni". 148/2005, modif. nu stipulează acordarea a doua indemnizații in cazul nașterii de copiii gemeni, nici expres si nici prin folosirea pluralului ca sa se poată trage concluzia ca acest drept trebuie răsfrânt si asupra celorlalți copii.
Mai mult, ca dovada ca O.U.G. nr. 148/2005 nu a prevăzut acordarea a doua indemnizații este si faptul ca la data de 15.06.2009 a fost publicata in M.O. nr. 403 modificarea art.2. având următorul cuprins: „art. 2: Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.", norma juridica care își va produce efectele de la data publicării in Monitorul Oficial sau de la o data ulterioara, dar nu retroactiv. Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regula de drept potirvit căreia o lege civila se aplica numai situațiilor care se ivesc în practica după ., neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.l din Codul civil, astfel „Legea dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactiva" precum si în art. 15 alin. 2 din Constituția României ..Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. Aplicarea legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranța circuitului civil si ar crea neîncredere în lege cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității si a ordinii de drept.
Curtea Constituționala prin Decizia nr. 937/2006 respinge excepția de neconstituționalitate a disp. art.6 al.l din O.U.G. nr. 148/2005, cu următoarea motivare: dreptul la concediul prevăzut de O.U.G. nr. 148/2005 este un drept complex format din doua componente indisolubil legate, cea nepatrimoniala ce se constituie din perioada de 2 ani respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățita o dedica exclusiv creșterii copilului si cea patrimoniala, reprezentata de indemnizația lunara de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade. Curtea Constituționala mai constata ca aceste drepturi se nasc exclusiv in considerarea calității pe care o are persoana îndreptățita, si este fireasca acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copiii rezultați în urma nașterii, întrucât aceasta este aferenta concediului pentru creșterea copilului.
Deci, instituția recurentă a acordat corect o singura indemnizație pentru naștere.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de pârâta recurentă, menținerea ca temeinică si legală a sentinței civile nr.3176/29.08.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil cu nr._, cu cheltuieli de judecată.
În considerente, s-a arătat că față de susținerile pârâtei că O.U.G. nr. 148/2005 nu stipulează acordarea a două indemnizații în cazul nașterii de copii gemeni, precum și cele privitoare la neretroactivitatea Legii nr. 239/2009, arătăm următoarele:
Aceste susțineri ale pârâtei nu reprezintă decât o interpretare trunchiată și de rea credință a dispozițiilor unei decizii care, potrivit prevederilor art. 3307 alin. (4) Cod procedură civilă, este obligatorie.
De altfel, nu este vorba de un act normativ pentru a se pune problema aplicării retroactive a legii civile, ci de o decizie care vine și interpretează aplicarea unor acte normative al căror înțeles a dat naștere la soluții contradictorii pronunțate de instanțele de judecată.
Că este așa o demonstrează chiar dispozitivul acestei decizii, în care se stipulează expres care este cuantumul indemnizației pentru perioada de activitate a fiecărui act normativ în discuție, în ipoteza unor sarcini gemelare, astfel: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la . Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de:
1.800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006;
2.600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008;
3.600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
Prin urmare, chiar dacă pârâta a aplicat greșit textul de lege, printr-o interpretare abuzivă, odată cu pronunțarea deciziei Î.C.C.J. apreciez că această nedreptate, ilegalitate trebuie să fie reparată prin stabilirea și plata indemnizației pentru creșterea ambilor copii.
Reclamanta intimată a mai arătat că este frapant modul în care pârâta a înțeles să își formuleze punctul de vedere cu privire la cererea sa, cu ignorarea în totalitate a hotărârii instanței supreme. Mai mult, și în recursul supus atenției instanței de recurs, recurenta invocă în continuare prevederile O.U.G. nr. 48/2005, deși, potrivit prevederilor art. 3307 alin. (4) Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În primul rând, se va înlătura apărarea întemeiată pe excepția tardivității deoarece, raportat la data formulării cererii administrative de plată (09.02.2012), termenul de 6 luni de sesizare a instanței prev. de art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a fost respectat, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 23.03.2012.
Referitor la fondul pricinii, Curtea constată că prima instanță a procedat legal și temeinic, pentru următoarele considerente:
Reclamanta intimată a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului în temeiul art. 1 și art. 2 din OUG 148/2005.
Potrivit art. 6 al. 1 din ordonanță, „ (…)indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii (…)”.
Prin art. 3 al. 1 din Normele de aplicare a OUG 148/2005 aprobate prin HG 1025/2006, a fost definit termenul „naștere” după cum urmează: „ (…) prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii”.
Recurenta pretinde că, raportat la aceste texte legale, indiferent de numărul copiilor născuți, reclamanta ar trebui să beneficieze de o singură indemnizație, deoarece indemnizația se raportează în primul rând la numărul nașterilor și nu al copiilor rezultați din aceiași naștere.
Această interpretare este însă contrară practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, prin decizia nr. 1947/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că este nelegală prevederea cuprinsă în art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005, ce definește nașterea drept aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, ce adaugă astfel actului normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă. Deși decizia se referă la H.G. nr. 1825/2005 rațiunea ce a stat la baza ei se menține și în cazul H.G. nr. 1025/2006 deoarece aceasta a preluat dispozițiile în discuție din H.G. nr. 1825/2005.
Interpretarea legală a H.G. nr. 1025/2006 este aceea că indemnizația se cuvine pentru fiecare din primii trei copii chiar dacă, așa cum este cazul în speță, doi provin din aceiași naștere.
Așa fiind, Curtea, văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul formulat de recurenta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. împotriva sentinței civile nr. 3176/2012 pronunțată de Tribunalul A..
Respinge ca nedovedită cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. C. D. O. D. D.
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. -26.02.2013
Tehnored. A.D.B. –27.02.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: E. I.
| ← Daune cominatorii. Sentința nr. 36/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5369/2013.... → |
|---|
