CSJ. Decizia nr. 287/2000. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.287
Dosar nr.1739/2000
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Compania Naţionlă de Transport a Energiei Electrice „Termoelectrica" împotriva sentinţei civile nr.224 din 28 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridic A.L., lipsind reclamanta-recurentă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice „Termoelectrica" şi D.G.F.P. a municipiului Bucureşti.
Procedura completă.
Consilierul juridic A.L. a invederat faptul că recursul a rămas fără obiect, sumele datorate fiind efectiv încasate.
Reprezentanta Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de respingere a recursului ca rămas fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ sub nr.1513/ 22.11.1999 reclamanta Compania Naţională de Electricitate SA a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publicesolicitând anularea deciziei nr.2547/ 9.11.1999 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a tuturor măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control nr.141731 din 21 octombrie 1998 încheiat de Direcţia Generală a controlului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi exonerarea sa de plata majorărilor de întârziere în sumă de 3.430.769.583 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin procesul verbal nr.141731 din 21 octombrie 1998 s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 432.769.583 lei.
Împotriva măsurii obligării sale la plată a formulat căile administrative prevăzute de Legea nr.105/1997 obiecţiune (contestaţie şi plângere) respinse ca neîntemeiate de organele Ministerului Finanţelor Publice.
Reclamanta a arătat că, atât măsura dispusă de organul de control cât şi actele emise în cadrul procedurii administrative prealabile, sunt neîntemeiate şi nelegale.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.224 din 28 februarie 2000, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, şi a respins excepţia de tardivitate a emiterii Deciziei nr.2574/ 9.11.1999 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, invocată de reclamantă, în raport cu prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.105/1997 reţinând că prin norma specială nu sunt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea termenelor prevăzute de art.2-4 din Legea nr.105/1997, acestea având caracterul unui termen de recomandare.
Pe fondul cauzei, Curtea a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a respectat prevederile HG nr.689/1997, neluând în timp util măsurile de a se încadra în limitele Hotărârii Guvernului nr.689/1997, răspunzând deci pentru nerestituirea la bugetul de stat a sumei utilizate în afara HG nr.689/1997 şi nerespectarea prevederilor referitoare la perioada de rambursare şi cuantumul tranşelor scadente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursCompania Naţională de Electricitate – Termoelectrica SA, criticând-o pentru netemeinicie.
Mai înainte de a se examina motivele de recurs formulate în scris, se constată că la data de 1.11.2002, sub nr.13385 (fila 42 dosar rec.) recurenta afăcut cunoscut faptul că a achitat suma de 3.438.769 lei reprezentând majorări de întârziere stabilite prin procesul-verbal înregistrat la sediul său sub nr.14596/ 21.10.1998 şi a depus extrasul de cont şi ordinul de plată nr.77/ 26.09.2000 (fila nr.43 dosar rec.), făcând dovada achitării sumei, fapt confirmat şi de reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice la termenul din 16.01.2003.
În atare situaţie, recursul declarat a rămas fără obiect şi se va respinge pentru acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Compania Naţionlă de Transport a Energiei Electrice „Termoelectrica" împotriva sentinţei civile nr.224 din 28 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca rămas fără obiect.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1668/2000. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1736/2000. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|