CSJ. Decizia nr. 1021/2001. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1021
Dosar nr. 342/2001
Şedinţa publică din13 martie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei împotriva sentinţei nr.103/CA/2000 – P din 19 octombrie 2000 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal nu s-au prezentat: recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi Familiei, nici intimatul-reclamant M.Z.V. şi nici intimata-intervenientă S.C."A" SRL.
Procedura completă.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că la 17 ianuarie 2002, cauza a fost suspendată, în temeiul art.242(1) pct.2 Cod de procedură civilă, fiind repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 103 din 19 octombrie 2000, a admis acţiunea reclamantului M.Z.V. precum şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de S.C."A" SRL O şi în consecinţă:
- A anulat în parte Ordinele nr.328/2000 şi nr.331/1999 ale Ministerului Sănătăţii, cu privire la dispoziţiile care reglementeazărestrictiv dreptul de avizare şi consiliere a proiectelor obiectivelor cu impact asupra sănătăţii publice.
- A obligat pe pârât să recunoască dreptul de a efectua aceste activităţi medicale în favoarea cabinetelor individuale şi societăţilor comerciale medicale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Sănătăţii, iar prin încheierea din 17 ianuarie 2002 s-a suspendat judecata acestuia, potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Recursul este perimat.
Potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Aşadar, văzând că recursul a rămas în nelucrare din vina părţilor timp de un an, respectiv de la 17 ianuarie 2002 până la 28 ianuarie 2003, când a fost repus pe rol din oficiu, urmează a se constata perimarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei împotriva sentinţei nr.103/CA/2000 – P din 19 octombrie 2000 a Curţii de Apel Oradea.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 102/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1039/2001. Contencios → |
---|