CSJ. Decizia nr. 1096/2001. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1096
Dosar nr.4096/2001
Şedinţa publică din19 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „G.A.M." SA împotriva sentinţei civile nr.1265 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă Banca Naţională a României reprezentată de consilierul juridic N.N. A lipsit recurenta reclamantă SC „G.A.M." SA.
Procedura completă.
Reprezentanta Băncii Naţionale a României a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, arătând că reclamanta era îndreptăţită să facă operaţiuni valutare numai în nume propriu.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 7 aprilie 2000, reclamanta SC „G.A.M." SA a chemat în judecată Banca Naţională a României solicitând anularea hotărârilor emise de pârâtă prin care i-a respins solicitarea de autorizare a efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia printr-un fond deschis de investiţii.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în calitate de societate de administrare a fondului deschis de investiţii Fondul Valutar Gelsor, a fost vătămată în drepturi prin adresele nr.VI/3/3013 din 20.01.2000 şi respectiv nr.387/83 M din 17.03.2000.
Prin sentinţa civilă nr.1265 din 3.10.2001, Curtea de Apel Bucureşti Secţia contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său recunoscut de lege, vătămat prin actele administrative atacate.
Astfel, prin art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.24/1993, se instituie inderdicţia pentru fondurile deschise de investiţii de a deţine resurse în devize în scop de investiţii, legiuitorul neacordând nici unei autorităţi, fie ea de reglementare şi supraveghere valutară, competenţa de a excepta anumite fonduri de la aceste prevederi.
Instanţa a reţinut că invocarea deciziei nr.70/19.01.2000 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prin care s-a acordat autorizaţia de constituire şi funcţionare pentru fondul valutar Gelsor, administrat de către reclamantă – nu are relevanţă aceeaşi instituţie revocându-si propria hotărâre şi dispunând suspendarea răscumpărării şi emisiunii de titluri de participare la fond pe o perioadă de 90 de zile.
Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC „G.A.M." SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
O primăcritică priveşte nereţinerea excepţiei nulităţii formale a actelor administrative deduse judecăţii.
Astfel, reclamanta a arătat că aceste acte nu au fost emise în formă scrisă, ce constituie o condiţie de validitate a actului administrativ pentru a se putea realiza un control de legalitate eficient şi complet asupra conţinutului actului şi a îndeplinirii condiţiilor de adoptare a lui.
Hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, care a soluţionat negativ plângerea prealabilă a societăţii, menţinând Decizia iniţială a conducerii executive este nelegală, actul respectiv fiind inapt de a produce efecte juridice.
Reclamanta a invocat de asemenea, greşita aplicare a legii întrucât la data emiterii actelor deduse judecăţii, Fondul Valutar Gelsor beneficia, de Decizia ComisieiNaţionale a Valorilor Mobiliare nr.70/1999 prin care se hotărâse acordarea dispensiei de la prevederile art.26 alin.ultim din OGnr.24/1993, care interziceau deţinerea de resurse în devize în scopuri de investiţii.
In acest sens, s-a arătat că prerogativele acordate CNVM conform Legii nr.52/1994 nu se limitează doar la urmărirea aplicării de către această autoritate a prevederilor acestei legi, ci iclusiv a OGnr.24/1993.
Prin normele emise, CNVM este autorizatăde lege să stabilească propriile reguli cu privire la dispensele ce pot fi acordate în aplicarea legilor acăror supraveghereo realizează.
Astfel, CNVM a apreciat oportunitatea emiterii de titluri denominate în valută de către Fondul Valutar Gelsor şi a deţinerii resurselor în valută acumulate din emisiunea continuă a acestora, acordândexceptarea de la prevederile art.26 din OGnr.24/1993.
Recurenta a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile propriului Regulament nr.3/1997 care stabilesc condiţiile de autorizare a efectuării de operaţiuni valutare între rezidenţi, neavând prerogativa de a cenzura o exceptare care privea deţinerea de valută în scop de investiţii, întrucât nici deţinerea de valută şi nici emiterea de titluri de participare denominate în valută nu se încadrează în categoria operaţiunilor valutare.
Cât priveşte împrejurarea că Decizia CNVM nr.70/19.01.1999 a fost revocată, aceasta nu prezintă relevanţă, deoarece la momentul emiterii actelor administrative atacate se afla în vigoare şi producea afecte depline.
Prin întâmpinare, pârâta Banca Naţională a României a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art.304 şi 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că instanţa de fond a respins în mod justificat excepţia nulităţii actelor administrative deduse judecăţii, invocată pentru neîndeplinirea condiţiei de a fi emise în formă scrisă.
Atât Decizia conducerii executive a Băncii Naţionale a României la care s-a făcut referire în adresa nr.VI/3/3013/20.01.2000, cât şi încheierea nr.5 din 15.03.2000 a Consiliului de Administraţie al BNR comunicată cu adresa nr.387/BM/17.03.2000 au caracteristicile unor acte administrative valabile, scopul emiterii lor fiind acela de a produceprinele însele efecte juridice specifice dreptului administrativ.
Din actele dosarului rezultă că solicitarea recurentei privind autorizarea efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia, printr-un fond deschis de investiţii în valută a fost analizată de Direcţia Politici Financiar – Bancare a BNR, carea întocmit nota nr.VI/3/3013/12.01.2000 cu propunerea respingerii cererii, aprobată la 19.01.2000 de Guvernatorul BNR. Ulterior, aceleaşi propuneri au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al BNR care a decis prin încheierea nr.5/15.03.2000 respingerea solicitării, cu motivarea că operaţiunile în valută decurgând din constituirea în valută a resurselor fondului precum şi din investiţiile acestuia sunt interzise de OGnr.24/1993.
In consecinţă, prima critică privind nulitatea formală a actelor administrative contestate este nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea reţine că instanţa de fond, respingând acţiunea, a făcut o corectă aplicare a legii.
Potrivit statului său, aprobat prin Legea nr.101/1998, Banca Naţională a României stabileşte şi urmăreşte aplicarea regimului valutar pe teritoriul ţării, autorizează şi supraveghează persoanele fizice şi juridice care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare, elaborează reglementări privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare.
Instanţa a interpretat corect prevederile art.18 alin.1 şi 2 din Regulamentul nr.3/1997, potrivit cărora operaţiunile între rezidenţi pe teritoriul României se realizează numai în moneda naţională a ţării, leul, prinexcepţie având dreptul de a efectua operaţiuni valutare persoanele care beneficiază de prevederi legale exprese.
Dispensa acordată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare prin Decizia nr.70/1999 nu poate fi considerată „o prevedere legală expresă" fiind chiar contrară legii, respectiv art.26 din OGnr.24/1993 care instituie interdicţia pentru fondurile dechise de investiţii de a deţine resurse în devize în scop de investiţii.
De altfel, legiuitorul nu a conferit nici unei autorităţi, inclusiv Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare competenţa de a excepta anumite fonduri de la această interdicţie, aprecierea oportunităţii şi necesităţii desfăşurării de operaţiunii valutare aparţinând exclusiv Băncii Naţionale a României.
In dispoziţiile Legii nr.52/1994 nu este prevăzută posibilitatea acordării unei dispense în orice condiţii, fără nici o limită şi nici că aceste dispense ar avea semnificaţia unor acte administrative individuale de exceptare de la prevederile imperative ale legii, în speţă, de la inderdicţia reglementată prin OGnr.24/1993.
De altfel, instanţa de fond a avut în mod justificat în vedere şi faptul că însăşi CNVM şi-a revocat propria decizie nr.70/19.01.2000 prin Decizia nr.200/2.02.2001, acţiunea prin care a fost atacată în contencios această ultimă hotărâre fiind respinsă prin sentinţa civilă nr.719/29.05.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că menţinerea deciziei nr.70/2000 prin care s-a acordat exceptarea ar însemna încălcarea atât a dispoziţiilor Legii nr.101/1998, cât şi ale OGnr.24/1993 şi ale normelor emise de CNVM.
Este nefondată de asemenea, şi critica privind nerespectarea de către pârâtă a Regulamentului nr.3/1997, în sensul că nu s-ar încadra în categoria operaţiunilor valutare supuse autorizării BNR deţinerea de valută şi emiterea de titluri de participare denominate în valută.
Prevederile art.26 alin.2 din OGnr.24/1993 privind interdicţia deţinerii de devize în scop de investiţii se referă implicit la încasarea de valută prin emiterea titlurilor de participare la fond în valută. Astfel, deţinerea de valută presupune o prealabilă încasare a acesteia, iar emiterea titlurilor de participare de către un fond de investiţii şi constituirea resurselor fondului implică vânzarea acestora către investitori, cu încasarea corespunzătoare a preţului, constituind operaţiuni valutare supuse interdicţiei prevăzute de OGnr.24/1993.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC „G.A.M." SA. împotriva sentinţei civile nr.1265 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1125/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 102/2001. Contencios → |
|---|
