CSJ. Decizia nr. 131/2001. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 131
Dosar nr. 2964/2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 19 aprilie 2000, reclamanta SC I.C.E. SRL Tulcea a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Tulcea, solicitând anularea deciziilor emise de acestea cu nr. 323 din 28 februarie 2000 şi respectiv 48/30.09.1999, prin care s-a menţinut măsura obligării la plata sumei de 168.639.162 lei , reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. cu majorările de întârziere aferente, calculate prin procesul verbal 4743/28.12.1998, încheiat de Garda Financiară Tulcea.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că în mod greşit organele de control au calculat diferenţe de impozit pe profit şi T.V.A., considerând nejustificat că materialele folosite pentru lucrările de dezmembrare au fost înregistrate pe cheltuieli, întrucât aceste lucrări s-au executat pentru SC M.P. SA în colaborare cu SC G. SRL Tulcea pentru care a închiriat utilaje de la SC S. SA, plătite conform contractelor încheiate.
Reclamanta a mai susţinut că în afara acestor materiale pentru curăţirea conductelor de nămol au fost necesare motorină şi petrol - operaţiune efectuată cu costuri rezultate din manoperă. Fiind lucrări efectuate în perioada ianuarie – martie 1998, o parte din aceşti combustibili a fost folosiţi pentru încălzirea muncitorilor, el fiind facturat ca atare.
Prin sentinţa civilă nr. 113/CA din 14 mai 2001, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea, reţinând că pentru lucrările de dezafectare reclamanta a înregistrat nejustificat pe costuri suma de 117.620.633 lei, diminuând astfel impozitul datorat. În ce priveşte T.V.A., instanţa a reţinut că reclamanta avea obligaţia să evidenţieze şi să se verse această taxă, pentru contravaloarea lucrărilor executate şi încasate, dar neevidenţiate în contabilitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, SC I.C.E. SRL Tulcea, susţinând în esenţă că numai printr-o greşită interpretare a probelor administrate instanţa a putut considera că în situaţiile sale de lucrări se regăsesc şi sumele cuvenite drept manoperă şi costuri materiale rezultate în urma dezmembrărilor făcute pe cont propriu de către societăţile beneficiare; că prin neînregistrarea sumelor la finele semestrului 1/1998 s-ar fi produs un prejudiciu, deşi s-a dovedit că după ce în iulie 1998 s-au făcut încasări, ele au fost înregistrate.
Recurenta a mai susţinut că deşi expertizele efectuate în cauză au constatat ca nedatorate sumele reţinute prin actul de control, instanţa le-a înlăturat fără nici o motivare.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În urma controlului efectuat de comisarii Gărtii Financiare Tulcea, prin procesul verbal nr. 4743/28.12.1998, s-a constatat că în perioada ianuarie – martie 1998, reclamanta a înregistrat pe costuri cheltuieli în sumă de 117.620.633 lei, cu materiale pentru care nu s-a făcut dovada utilizării lor pentru activitatea desfăşurată şi a dedus nejustificat T.V.A. în sumă de 25.224.832 lei; pentru perioada ianuarie- iunie 1998 nu a înregistrat în contabilitate toate facturile emise de la SC M. SRL încasând contravaloarea acestora cu consecinţa diminuării profitului impozabil şi a T.V.A.. În fine, pentru perioada mai – decembrie 1998 nu a putut produce documentele contabile.
Urmare, organul de control a stabilit în sarcina reclamantei plata sumelor de : 35.116.471 lei, impozit pe profit; 43.934.804 lei, majorări de întârziere aferente; 46.817.745 lei T.V.A. şi 23.636.483 lei, majorări de întârziere aferente.
Prin Decizia nr. 323/28.02.2000 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului de Finanţe, pronunţată în procedura administrativ-jurisdicţională, a admis plângerea SC I.C.E. SRL Tulcea pentru 40.866.341 lei, T.V.A. şi majorări de întârziere, menţinând obligaţia de plată pentru diferenţa de 168.639.162 lei, impozit pe profit ,T.V.A. şi majorările aferente.
Învestită cu soluţionarea plângerii formulată împotriva acestei decizii, Curtea de Apel Constanţa a încuviinţat în cauză efectuarea unei expertize tehnice şi a uneia contabile.
Răspunzând obiectivelor fixate de instanţa de fond, cele două lucrări de specialitate au concluzionat că nu se justifică plata sumelor reţinute în sarcina reclamantei, argumentarea bazându-se pe verificarea documentelor contabile puse la dispoziţie de părţi.
Cu toate acestea, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea, înlăturînd susţinerile reclamantei fără a înlătura motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, dar mai ales fără a aminti despre cele două lucrări de expertiză se explică motivul pentru care nu le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâţilor.
Astfel fiind, urmează a se constata că prin considerentele sentinţei, Curtea de Apel Constanţa nu a respectat nici pe departe dispoziţiile legale menţionate, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea este casabilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
La soluţionarea litigiului, instanţa de trimitere urmează a avea în vedere şi criticile formulate în recurs.
Totodată, cum actul a cărei desfiinţare se solicită îl constituie implicit şi procesul-verbal 4743/1998 al Gărzii Financiare Tulcea, iar potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 2 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se pronunţă în raport de toate părţile implicate în cauză, se impune citarea Gărzii Financiare Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I.C.E. SRL Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 113/CA din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1301/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 132/2001. Contencios → |
---|