CSJ. Decizia nr. 1442/2001. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1442
Dosar nr.3739/2001
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr.603 din 29 august 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României reprezentată de consilierul juridic D.N., lipsind intimata-reclamantă B.M.
Procedura completă.
Consilierul juridic D.N. a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinţei atacate ca nelegală şi netemeinică pentru motivele din recurs şi a precizărilor dispuse (fila 23) pe care le-a susţinut oral.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 iulie 2001 şi înregistrată sub nr.980/A/2001 la Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să îi acorde drepturile aferente perioadei de preaviz şi drepturile de concediu de odihnă integral.
A susţinut reclamanta că a funcţionat ca judecător financiar în cadrul Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Dolj, că deşi a avut reînnoit mandatul pentru o perioadă de 6 ani începând cu 9.11.1999 la 22.06.2000, cu Ordinul nr.470 i-a fost comunicată încetarea mandatului înainte de termen ca efect al reducerii numărului de posturi.
Instanţa sesizată, prin sentinţa nr.603 din 20.08.2001 a admis acţiunea, acordând reclamantei drepturile băneşti aferente perioadei de preaviz şi drepturile de concediu de odihnă integral.
A motivat instanţa de fond soluţia, în sensul că mandatul a încetat ca urmare a reducerii de posturi, deci fără culpa reclamantei, situaţie în care subzistă obligaţia acordării preavizului, ca şi drepturile aferente concediului de odihnă.
Împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs de către pârâta Curtea de Conturi a României care a criticat soluţia sub următoarele aspecte:
- instanţa de contencios administrativ nu avea competenţa materială în a soluţiona cauza;
- nu a fost invocat temeiul de drept pentru a se pretinde şi a fi acordate drepturile reclamate;
- reclamanta a funcţionat ca judecător funciar, fiind numită prin decret prezindenţial pe un mandat, deci nu îi sunt aplicabile codului muncii;
- drepturile pretinse ca indemnizaţie de concediu se acordă proporţional cu perioada de activitate desfăşurată din anul calendaristic respectiv.
Recursul este fondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare.
Instanţa competentă a soluţiona litigiul este instanţa de contencios administrativ, actul reclamat fiind Ordinul nr.470 din 22.06.2001 al Preşedintelui Curţii de Conturi, act administrativ prin care reclamanta pretinde că i-au fost vătămate drepturile acordate şi recunoscute de lege, privind indemnizaţia de concediu, dreptul de preaviz, că măsura revocării nu are temei legal, că nu se avea în vedere la data de 9.11.1999 când i-a fost reînnoit mandatul, un asemenea motiv de reducere a activităţii.
Reţinând deci că cererea principală se referă la critica Ordinului de revocare din funcţia de judecător funciar, Curtea constată că în mod legal litigiul a fost soluţionat de instanţa de contencios, astfel că şi critica adusă nu se justifică.
Instanţa sesizată cu soluţionarea cauzei a făcut însă o greşită aplicare a legii care a condus la o soluţie nelegală.
Temeiul numirii ca judecător financiar ca şi al revocării, îl constituie decretul prezidenţial – reluat pe planul Curţii de Conturi în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prin emiterea Ordinului corespunzător.
Fiind emis decretul de revocare, la baza acestuia există actele primare care atestă cu certitudine reducerea efectivă a postului deţinut de reclamantă, astfel că măsura dispusă prin Ordinul nr.470/2001 de către Preşedintele Camerei de Conturi este legală.
Drepturile băneşti solicitate prin acţiune, nu pot fi acordate şi anume, dreptul de preaviz şi indemnizaţia de concediu de odihnă, nefiind aplicabile dispoziţiilor codului muncii.
Dreptul de preaviz constituie un drept specific contractului de muncă, nu activităţii desfăşurate în cadrul unui mandat pe o perioadă determinată, iar drepturile aferente concediului de odihnă se acordă conform normelor generale, în speţă însă constatându-se că reclamanta a fost eliberată din funcţia de judecător financiar la data de 13.06.2001 şi a fost numită judecător la Tribunalul Dolj la data de 10.07.2001, primind drepturile cuvenite conform legii regulamentului Curţii de Conturi.
În raport de aceste considerente, Curtea, constată în raport de prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă că parte din motivele de casare sunt fondate, pe cale de consecinţă, recursul urmând a fi admis ca atare, se va casa sentinţa nr.603/2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ, iar în fond va fi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României, împotriva sentinţei civile nr.603 din 29 august 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea introdusă de B.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1438/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1445/2001. Contencios → |
|---|
