CSJ. Decizia nr. 152/2001. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 152
Dosar nr. 4100/2001
Şedinţa publică din 21 ianuare 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 aprilie 2000, reclamantul C.I.M. prin procuratorii C.D.P. şi C.M.V. a solicitat, pe calea de contencios adimistrativ, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al municipiului Bucureşti şi Primarul General al municipiului Bucureşti, obligarea pârâţilor să execute sentinţa civilă nr. 510/6 iunie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 254/6 februarie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ce a avut ca obiect cererea de împroprietărie pentru calitatea de veteran de război şi punere în posesie pentru suprafaţa de 500 m.p. teren construcţie casă .
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 684 din 20 iunie 2000 a respins acţiunea pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prezenta pricină are acelaşi obiect şi este întemeiată pe aceeaşi cauză ca şi acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 443/25 aprilie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin care s-a admis cererea reclamantului şi s-a aplicat pârâtului Primarul General al municipiului Bucureşti amendă în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea sentinţei nr. 510/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2344/1998.
Ca atare, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 161 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul prin procuratorii C.P. şi C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 660 din 16 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul şi a casat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Motivându-şi soluţia, instanţa de control judiciar a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat, în speţă instanţa urmând a se pronunţa cu privire la daunele pricinuite reclamantului pentru repunerea în executare a sentinţei, deosebit de amenda aplicată conducătorului autorităţii pârâte prin sentinţa civilă nr. 443/1998.
În fond după casare, reclamantul, prin procuratori, şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să solicite daune pentru întîrziere pentru neexecutarea sentinţei de către foştii primari H.C. şi L.V., chemaţi în judecată în calitate de pârâţi, ei fiind cei cărora le-a adresat cereri nerezolvate pe perioada decembrie 1994 – februarie 2000.
Pe cale de excepţii, în apărare, pârâţii au invocat necompetenţa materială a instanţei, inadmisibilitatea acţiunii, lipsa capacităţii lor procesuale pasive, iar pârâtul L.V. a formulat şi o cerere de chemare în garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1326 din 11 octombrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiate excepţia necompetenţei materiale şi pe cea a inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a respins acţiunea precizată de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii L.V. şi H.C., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Şi împotriva acestei sentinţe a promovat, în termen legal, recurs reclamantul C.I.M. prin procuratorii C.P. şi C.V.
Reiterând susţinerile din acţiune, reclamantul a subliniat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate, arătând că, în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă, deoarece fiecare a deţinut funcţia de primar general la momentul formulării petiţiilor, al pronunţării hotărârilor judecătoreşti sau al cererii de punere în executare.
Critica este întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin (1) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, autoritatea administrativă este ţinută să execute hotărârea definitivă prin care a fost obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris la termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Această executare nu se face la cererea creditorului, ci ope legis, fără somaţie sau punere în întârziere, în termenul specificat în hotărârea judecătorească sau în temeiul legal indicat.
În cauză , se constată că reclamantul a solicitat, în repetate rânduri, Primarului General al municipiului Bucureşti punerea în executare a sentinţei civile nr. 510 din 6 iunie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 254 din 6 februarie 1998, prin care i s-a admis acţiunea formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Bucureşti, a fost obligat pârâtul să întocmească situaţia terenurilor intravilane disponibile si să soluţioneze cererea reclamantului de împroprietărire conform art. 13 din Legea nr. 44/1994.
În acelaşi sens a dispus Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi prin sentinţa civilă nr. 1008 din 23 octombrie 1997, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2394 din 27 noiembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, menţinându-se obligaţia de soluţionare a cererii reclamantului conform art. 1 lit. b) din Legea nr. 44/1994.
Întrucât, prin autoritatea administrativă obligată să pună în executare aceste hotărâri judecătoreşti se înţelege şi conducătorului ei şi cum dispoziţiile instanţelor judecătoreşti nu au fost executate, s-a dispus amendarea Primarului General al municipiului Bucureşti în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 29/1990 cu 500 lei pe zi de întârziere cu începere de la 6 martie 1998 şi până la executare (prin sentinţa civilă nr. 443/23 aprilie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia de contencios administrativ).
Distinct de această amendă aplicată conducătorului autorităţii pârâte, reclamantul recurent a solicitat şi acordarea daunelor pricinuite pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, cerere care constituie obiectul prezentei cauze.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) teza a-II-a din Legea nr. 29/1990, reclamantul este îndreptăţit, pentru neexecutarea hotărârii definitive în termen, pe lângă amenda aplicată conducătorului autorităţii administrative şi la acordarea de despăgubiri, daune pentru întârziere.
De aceea, având în vedere că intimaţii-pârâţi au deţinut pe rând, funcţia de conducător al autorităţii administrative, respectiv de Primar General al municipiului Bucureşti pe câte o perioadă şi că, în această calitate, nu au urmărit şi dispus punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile în cauză, în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond după casare că nu au calitate procesuală pasivă.
Cât priveşte valoarea daunelor solicitate, aceasta trebuie stabilită printr-un calcul efectuat de un expert de specialitate care să aibă în vedere datele pronunţării hotărârilor, formulării cererilor de executare şi perioada mandatului fiecărui intimat-pârât în parte.
Pentru a se realiza de către instanţă evaluarea acestor despăgubiri şi pentru a li se da părţilor posibilitatea verificării exactităţii sumelor calculate şi a nu le priva de un dublu grad de jurisdicţie, în considerea dispoziţiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul şi va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.M. prin C.P. şi C.V., împotriva sentinţei civile nr. 1326 din 11 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1481/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 153/2001. Contencios → |
|---|
